Pe cărarea Învierii

Un omagiu adus Celui de sus este volumul „Semnul Isar”, apărut la Editura Paralela 45, sub semnătura scriitorului Theodor Damian. Scrise în momentul în care se afla într-un spital din Munchen, înaintea unei operaţii chirirgicale, versurile sunt pline de emoţii, purtând cititorii spre lumea luminii, la care se ajunge parcurgând precum în basme anumitre treceri, iar mai apoi curăţenia se câştigă prin apa purificată a râului Isar: „Cred că trebuie să îmi revizuiesc/ toate poemele/ şi să văd cum să fac loc Isarului/ să treacă prin ele/ să le mângâie/ aşa cum mângâie grădinile Munchenului/ şi patul în care zac”. Râu metaforic, spunem acest lucru, deoarece râul Isar se află chiar sub ochii celui greu încercat, peste drum de spital. Însă, cu siguranţă, vorbim despre o apă a vieţii în această carte, ce se obţine prin rugăciunile preotului în momentul în care peste vasul din Sfânta Biserică coboară duhul sfânt: „Întotdeuna trece o apă/ prin poezia noastră/ În momentele mari”. Este o carte în care îl intuim mult mai mult şi pe preotul Th. Damian, cunoştinţele sale teologice reflectându-se aici: „Poezia săraca/ ea şi sănătatea/ aşa cum zicea cerşetorul blând şi demn/ şi frumos ca Dumnezeu/ pe străzile copilăriei/ care m-a învăţat să vorbesc/ şi să tac”. O carte despre viaţă şi moarte în care regăsim acel sâmbure de credinţă insuflată de străbunii noştri: „Crede şi mergi înainte/ dacă tot trebuie să mori/ să nu fii niciodată pe loc/ moartea te prinde mai greu/ când înaintezi/ mergi înainte şi crezi”.
Îngerul este prezent în versurile poetului, ca o oază de lumină ce povăţuieşte calea acestuia: „Îngere/ lasă-mă să te urmez/ nu/ du-te şi spune cât de bine ţi-a făcut ţie/ Dumnezeu”. Poate că acest atelier de creaţie construit ad-hoc, pe patul spitalui, este unul din care lumea este privită altfel, puterea rugăciunii fiind mai mare, iar prezenţa credinţei mai accentuată: „După un timp vin îngerii albaştri/ şi te ridică în picioare/ nu poţi singur/ te poartă cu atenţie ca să mergi drept/ ca la dreapta Judecată/ pe drumul pe care ei ţi-l arată”. Citind aceste versuri ne reapropiem încă o dată de adevăratul înţeles al sacralităţii, spărgând barierele miturilor şi ajungând pe apele lui Isar şi în bătăi de clopote la momentul sărbătorii, în care, iar şi iar, Mântuitorul se răstigneşte spre a învia pentru noi. „Azi e duminică/ şi e soare/ şi e slujbă/ cineva lângă mine strigă că-l doare/ îngerii şi-au luat zborul/ cei mai mulţi/ cred că au luat bolnavii pe aripile lor/ să-i ducă Făcătorului tuturor” sau „Clopotele sună ca o chemare ce vine/ din veşnicii/ te duci sau nu te duci la Cină/ o să fii sau n-o să mai fii”.
Convins fiind că este ghidat precum o păpuşă în mâinile păpuşarului de către Cel de sus, poetul spune” Scrie şi taci/ nu întreba”, iar forţa rugăciunii aduce vindecare „Şi bolnav pot să merg/ şi să zbor”. Pândind în cuvânt poezia, Th. Damian scrie aceste versuri dinspre moarte spre viaţă, fiind precum o înviere a omului aflat în suferinţă, un pansament pentru rănile ce prin cuvânt se vindecă: „Trebuie să-mi rescriu poemele/ s-ar putea să le scriu invers/ de la moarte la naştere”.
Cele 86 de poeme sunt, aşadar, un bun balsam pentru omul aflat în suferinţă, cuvântul precum acum 2000 de ani când Mântuitorul propovăduia fiind la fel de puternic.
Absolvent al Universităţii Bucureşti al Facultăţii de Teologie, cu studii doctorale la New York, părintele Th. Damian este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai ţării, stabilit peste ocean. Aici editează revista „Lumină Lină” şi slujeşte la Parohia Ortodoxă Sf. Petru şi Pavel. Mai mult, este fondatorul Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi al Cenaclului literar „Mihai Eminescu „ din New York. Un intelectual al ţării care face cinste prin întreaga lui activitate la New York, fiind un adevărat ambasador al literaturii noastre.