Peste 70 kilometri de reţele de apă şi canalizare, finalizate în zona de alimentare cu apă Bistriţa
Joi, 07/31/2014 - 15:22
Al doilea contract de lucrări din cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, cofinanţat din Fondul de Coeziune, implementat de SA Aquabis SA, a fost recepţionat.
Vorbim despre reabilitarea reţelelor de distribuţie apă şi canalizare în municipiul Bistriţa şi a reţelelor de apă şi aducţiuni în Sistemul Zonal de Alimentare cu Apă Bistriţa, şi anume în localităţile Sărăţel, Şieu Odorhei, Şintereag, Cociu-Mogoşeni, Nimigea. Beneficiare ale acestor investiţii sunt aproximativ 6500 persoane, din această zonă.
Executantul lucrărilor a fost SC Serbis SRL, valoarea totală a contractului fiind de 24.315.759,93 lei, fără TVA. Deocamdată, doar 17 milioane au fost plătite pentru lucrările efectuate, diferenţa urmând să fie achitată după ce vor fi refăcute asfaltările pe unele străzile din municipiul Bistriţa, acolo unde au fost constatate probleme de către specialiştii în drumuri de la Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean. Comisia de recepţia va trece în Anexa 2 observaţiile ce fac referire la aceste lucrări neconforme, iar firma va avea la dispoziţie 60 zile să remedieze deficienţele, din buzunarul propriu.
***
Panglica a fost tăiată doar la rezervorul de apă şi staţia de clorinare de la Sărăţel, alături de preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Dorin Popescu, directorul general al SC Aquabis SA – Ion Şandru, administratorul SC SERBIS SRL Bistriţa – Mihail Liviu Naghiu, fiind şi primarul comunei Şieu Măgheruş, Sorin Mititean. Nu au lipsit nici reprezentanţi ai firmei de asistenţă tehnică pentru managemnetul proiectului, asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor, ai ADI apă-canal, ai Gărzii de Mediu sau Inspectoratului Judeţean în Construcţii.
Locul nu a fost ales întâmplător, pentru că rezervorul de apă de la Sărăţel a fost pus în funcţiune de peste două luni, iar populaţia din localitate (şi ulterior şi cei din Arcalia) beneficiază deja de alimentare cu apă, de calitate.
„Aş vrea să-i felicit, în primul rând pe predecesorii mei, Gheorghe Marinescu şi Liviu Rusu, care împreună cu managementul Aquabis au demarat implemnetarea acestui proiect extrem de important pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, Master Planul pentru infrastructura de apă şi apă uzată, etapa I, aferentă exerciţiului financiar 2007-2013.
Am avut aprobat un proiect în valoare de 344 milioane lei, dintre care granturi – 265 milioane lei, bani guvernamentali – 40 milioane lei, de la bugetele locale – 6 milioane lei, iar partea operatorului, a AQUABIS – 32 milioane lei, printr-un credit luat de la BERD. În urma finalizării procedurilor de achiziţie publică, valoarea lucrărilor s-a redus la 291 milioane lei.
Suntem în etapa finală a Contractului de lucrări 1, care a avut o valoare de 24.315.759 lei, avem un stadiu fizic de 100%. Avem câteva lucrări neconforme şi trebuie să înţeleagă toată lumea că lucrările trebuie să fie făcute conform STAS-urilor prevăzute. Niciun fel de lucrare neconformă nu va fi acceptată la plată”, a punctat preşedintele Radu Moldovan.
***
În cifre, CL 1 însumează 8,6 km reţele de canalizare în municipiul Bistriţa, 55,9 km de distribuţie (din care 12,7 km în Bistriţa, 2,9 km în Sărăţel, 5,8 km în Şieu Odorhei, 8,9 km în Şintereag, 4,2 km în Cociu-Mogoşeni, 21,2 km în Nimigea), 5,5 km reţele de aducţiune apă şi Şieu Odorhei, 2270 noi branşamente la apa potabilă, 393 racorduri noi la canalizare şi două rezervoare noi, la Sărăţel şi Coasta.
„E un moment de bucurie şi îmi doresc foarte mult ca şi celelalte contracte să ajungă în faza finală. Avem întârzieri mai mari pe CL 6, unde au fost probleme la achiziţii. Sunt bucuros că împreună cu cei de la ADI şi de la Aquabis, din economiile POS Mediu, am reuşit să mai aducem în judeţ 28 milioane euro, pentru CL 8, unde ne aflăm în procedura de achiziţie publică, iar la finele lunii august sper să putem trece la contractarea lucrărilor.
Suntem în fază foarte avansată cu etapa a II-a a Master Planului, avem o cerere de finanţare de aproximativ 145 milioane euro deja depusă. Urmează să facem licitaţia pentru consultanţa tehnică şi vom începe lucrul la caietele de sarcini. (…) Finalul va fi unul îmbucurător pentru judeţul nostru, în 2018, 95% din populaţia judeţului va avea acces la reţelele de apă şi o mare parte a populaţiei la reţelele de canalizare”, a precizat preşedintele CJ.
***
Din 2015, tarifele la apă şi canalizare ar putea scădea
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a menţionat că din 2015 se va trece la ajustarea preţului la apă, adică scăderea tarifelor la aceste servicii. Deocamdată, acest nu este posibil prin prisma contractul dintre Aquabis şi BERD, care obligă operatorul de apă să crească tariful la apă/apă uzată, ca măsură de „siguranţă” pentru a putea rambursa împrumutul.
În prezent, tariful Aquabis este undeva pe locul 13 la nivel naţional, sub cel din Mureş, Cluj-Sălaj, Satu Mare, Arad etc. Cel mai puţin plătesc pentru apă la robinete cei din judeţul Mehedinţi, iar cel mai mult, constănţenii.
Citiţi şi:
- Investiţii de peste 33 milioane lei în reţele de apă şi canalizare în Bistriţa şi alte şase localităţi
- Lucrările de infrastructură de apă şi canalizare, licitate în 2011
- Investiţii de peste 90 milioane lei în infrastructura de apă şi canalizare din zece comune şi municipiul Bistriţa
- Prima etapă de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi canalizare se va finaliza în 2015
- Investiţii de 28 milioane euro în infrastructura de apă şi canalizare din zece comune şi municipiul Bistriţa
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din Româniaanunță cu adâncă tristețe încetarea din viață a...
Comentarii
Alexy -
Joi, 22:00
Biblioteci, digitalizare, simple stick-uri performante, dar la teste, examene și toate probele...
Rus Augustin -
Joi, 08:56
STIMATE DOMNULE PROFESOR VASILE GĂUREAN
Noi, „cei din vechea gardă” ușor alunecăm spre o...
I.07Maria -
Mie, 22:58
Sănătate, multe bucurii
Și realizări în toate proiectele dvs. frumoase! Proiecte "de suflet...
danisclaud -
Mie, 14:48
Despre o parohie ortodoxă la Nepos vorbim abia după anul 1948, când Biserica Română Unită (Greco-...
Florin Lungu -
Mie, 11:49
Efortul,pasiuneasi credinta lor au fost rasplatite cu locul II,o performanta remarcabila care aduce...
Aniversări
În zi de naştere, îi dorim primarului comunei Ilva Mare, ALEXANDRU ANCA, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi!
La mulţi și...
În zi de naştere, îi adresăm doamnei profesor Cristina-Elena Hădărău, director al Școlii Gimnaziale "Lucian Blaga", calde urări de bine.
În zi de naștere, adresăm cordiale urări de bine domnului av. Cristian Cârlig, vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
In Memoriam
La 27 martie 2025, comemorăm 55 de ani de la trecerea în lumea drepților a academicianului năsăudean LEON DANIELLO, medic specialist în fiziologie,...
Adaugă comentariu nou