Pr. Radu Liviu Roșu: Voia lui Dumnezeu în viața mea. Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

”Nu cugeta și nu face nimic, fără un scop plăcut lui Dumnezeu. Căci cel ce călătorește fără scop, va osteni în zadar.” - Sfântul Marcu Ascetul

Dragi cititori, iată-ne ajunși la Pasul al 11-lea, un pas care ne îndeamnă deopotrivă, dependenți sau nu, să ne canalizăm atenția spre Dumnezeu într-un mod cât mai conștient, astfel încât să evităm cât putem de mult formalismul. Cu alte cuvinte să-L căutăm pe Dumnezeu și să ne întărim această legătură personală cu El nu că ”Trebuie” sau de musai, ci că într-adevăr doar la Dumnezeu este izvorul sfințeniei și mângierea sufletelor.

Omul care intră într-un dialog binevoitor cu voința lui Dumnezeu nu va mai fi niciodată cel care a fost înaintea acestui dialog. Totuși, ceea ce crede un om despre voia lui Dumnezeu depinde de viziunea pe care o are despre caracterul lui Dumnezeu și, prin urmare, despre intenția Lui cu privire la sine.

Indiferent ce decide să facă doctorul, indiferent ce durere sau suferință implică procedura, tu suporți cu stoicism, atunci când ai convingerea că medicul e bun, competent și bine intenționat. Speranța că medicul îți va scăpa viața îți dă putere să suporți insuportabilul și să treci eroic prin inimaginabil. Dar dacă ai dubii cu privire la medic, la metodele și la intenția lui, nu vei accepta tratamentul propus.

Înțelegerea și, mai ales, încrederea în intenția lui Dumnezeu reprezintă partea cea mai importantă în procesul descoperirii voii lui Dumnezeu în viața noastră. Totodată este și cea mai grea și dureroasă, pentru că interferează cu tendința noastră de a nu-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt, de a ne îndoi de bunătatea Lui și de a-I suspecta bunele intenții.

Odată ce Dumnezeu ne-a câștigat încrederea, intenția și dorința Lui vor fi bine primite, iar mijloacele de care se va folosi El pentru a-Și atinge obiectivul nu vor mai ridica niciun fel de problemă. De asemenea, în cazul Fecioarei Maria, abia după ce îngerul Gavriil și, implicit, planul lui Dumnezeu cu privire la ea i-au câștigat încrederea, ea a putut rosti: ”Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!“

Pare așa de simplu și totuși așa de rar se întâmplă ca scenariul intersectării omului cu voința lui Dumnezeu să decurgă precum în cele două exemple celebre! Care este cauza? Care sunt factorii determinanți, circumstanțele agravante sau atenuante, ce ajută și ce împiedică realizarea intenției declarate a lui Dumnezeu cu noi?

Dacă un om alege totuși să-și deschidă porțile vieții în fața voii lui Dumnezeu, atunci care este, și rămâne, partea lui în îndeplinirea acestui plan al lui Dumnezeu cu el?

Intenția și dorința noastră de a împlini voia lui Dumnezeu ne va deschide drumul spre cunoașterea voii lui Dumnezeu. Nu este vorba de vreun mister sau de vreo practică rezervată exclusiv inițiaților, ci este vorba despre simpla și declarata dorință de a face sau de a nu face ceea ce urmează să cunoaștem a fi voia lui Dumnezeu.

Altfel spus, dacă intenționăm și dorim cu adevărat să împlinim voia Domnului, atunci vom ajunge să o și înțelegem, dar dacă nu dorim să o împlinim și nici nu avem această intenție, vom auzi, dar nu vom înțelege.

Dacă vrem să împlinim voia Lui, vom găsi argumente suficiente ca să împlinim această voie, dar dacă nu vrem să o împlinim vom găsi suficiente argumente contrare, așa cum spune un proverb chinezesc: „Unde există voința de a condamna se vor găsi și probe…“ Dorința noastră de a împlini această voie a lui Dumnezeu cu privire la viața ta este o manifestare, în forma ei pură și neinfluențată, a credinței noastre în Dumnezeu.

Această dorință sinceră și intenția noastră se nasc înainte de a ajunge să cunoștem în ce constă voia lui Dumnezeu. Prin credință, noi hotărâm să împlinim voia Sa, oricare ar fi ea sau indiferent în ce ar consta. Întrebarea Mariei ”Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?“ nu a avut sensul de ”Spune-mi mai întâi și apoi voi vedea ce voi face“, ci pe acela de ”Sunt gata, spune-mi cum și ce am de făcut“.

Noi ne ancorăm nu în ceea ce urmează să ne fie descoperit, ci în Cel ce Își va descoperi voia față de noi. Cel ce determină înțelegerea sau neînțelegerea voii lui Dumnezeu nu este Domnul. Suntem chiar noi, prin hotărârea tainică de a împlini sau nu ceea ce vrem să cunoaștem și urmează să ne fie descoperit cu privire la voia lui Dumnezeu.

Prin hotărârea noastră de a împlini voia lui Dumnezeu care ne va fi descoperită, noi îi deschidem vieții noastre un orizont larg și binecuvântat. Și, viceversa, prin hotărârea deliberată de a refuza împlinirea voii lui Dumnezeu chiar înainte de a o cunoaște, închidem acel orizont.

Neînțelegerea voii lui Dumnezeu nu este o pedeapsă și nici nu reprezintă voința sau dorința lui Dumnezeu cu privire la noi, ci este o consecință naturală a alegerii noastre tainice de a supune voia proprie voii lui Dumnezeu numai în măsura în care El lucrează în direcția voii noastre prestabilite.

A încerca să deosebești voia lui Dumnezeu în timp ce în sufletul tău nu ești hotărât să o împlinești îți distruge capacitatea de a o înțelege în aceeași măsură în care a minți distruge capacitatea unui om de a crede.

Nimic nu este mai distructiv pentru identitatea și sufletul sau pentru condiția psihică a ființei umane decât trăirea în opoziție cu mărturisirea și mărturisirea, în opoziție cu trăirea: ”Cel ce urăște se preface cu buzele lui și înăuntrul lui pregătește înșelăciunea.“

Iar ceea ce se întâmplă în viața civilă și socială se transferă nealterat în cea spirituală: ”Domnul zice: «Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățătură de datină omenească.»“ 

Felul cum ne manifestăm noi în relațiile cu cei din jur se transferă, nealterat, în relațiile noastre cu Dumnezeu. Ioan, uimit de speranța oarbă a unora de a fi o excepție, vorbește categoric: ”Dacă zice cineva: «Eu iubesc pe Dumnezeu» și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?”

Nimeni nu face un pas în direcția opusă voii lui Dumnezeu fără să aibă un fel de raționament care să-i justifice cursul acțiunii: „Ce bine știi să-ți întocmești căile când este vorba să cauți ce iubești! Chiar și la nelegiuire te deprinzi.“

Undeva în adâncul ființei noastre sperăm să fim o excepție, dar excepția aceasta întârzie să se producă, fie că e vorba de David, fie că e vorba de Iuda. Adesea suntem șocați când vedem că legea semănatului și a seceratului nu se poate nici evita, nici modifica. Că, oricât de mult am dori noi să nu fie adevărat, „cum rămâne uluit un hoț când este prins“, așa de uluiți vor rămâne oamenii în fața urmării sigure a alegerii lor și a ignorării voii lui Dumnezeu.

Scriptura declară că voia lui Dumnezeu, în sine, este „bună, plăcută și desăvârșită“, dar trebuie să fim conștienți că, la nivelul vieții personale, aceste însușiri nu au nicio putere atunci când voința omului se manifestă în opoziție. Oare ochii noștri găsesc plăcere în căile și mijloacele lui Dumnezeu de a-Și aduce la îndeplinire planul cu privire la viața noastră? Din nefericire, nu întotdeauna.

Uneori, aversiunea noastră față de căile și mijloacele lui Dumnezeu este mai mare decât dorința noastră de a trăi sau de a fi fericiți. Adeseori avem idealuri foarte înalte care tind către voia lui Dumnezeu cu noi, dar adeseori ne stabilim alte priorități.

Voia lui Dumnezeu, care este ”sfințirea“, adică punerea noastră deoparte pentru idealul și destinul pe care Dumnezeu le-a pregătit, se lovește de zidul de netrecut al voii noastre. Suntem atrași cu putere de niște bogății pe care nu le vom vedea niciodată și înăbușim deliberat orice formă de sensibilitate la apelul Duhului Sfânt.

Facem orice efort ca să-L schimbăm pe Dumnezeu, dar să nu ne schimbăm pe noi în urmărirea himerei care ne va costa totul. Ce investiție jalnică, ce risc sinucigaș! Nu găsim plăcere în darul Celui ce ne iubește cu o iubire veșnică, ci continuăm cu iluziile. Este necesar să privim cu groază la hotărârile noastre neclintite legate de voia personală și la ”plăcerile“ noastre.

Privind astfel lucrurile deslușim pornirea noastră de a respinge voia lui Dumnezeu și ne dăm seama de fapt care este adevăratul dialog dintre voia lui Dumnezeu pentru viața noastră și voia proprie pentru viața noastră: ”Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ți usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: «Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini și vreau să merg după ei.»“

Consecințele urmează alegerii noastre tot așa de sigur cum noaptea îi urmează zilei, iar cel ce a făcut alegerea și suferă acum consecințele nu este nimeni altul decât cel pe care-l vezi când privești în oglindă.

Ieremia scrie cu durere: ”Tu singur te pedepsești cu răutatea ta și tu singur te lovești cu necredincioșia ta și vei ști și vei vedea ce rău și amar este să părăsești pe Domnul, Dumnezeu tău și să n-ai nici o frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor.“ Putem să ne vedem pe noi înșine legați în suferința pe care o aduce respingerea voii celei ”bune, plăcute și desăvârșite“ a lui Dumnezeu cu privire la viața noastră.

Suferința ne face să ne revoltăm și să căutăm vinovați, dar și de această dată îl auzim tot pe Ieremia șoptind: ”Nu ți-ai făcut tu singur lucrul acesta pentru că ai părăsit pe Domnul, Dumnezeul tău, când te îndrepta pe calea cea bună?“

Dacă noi, toți, am învăța de la Iisus supunerea față de voia Tatălui, nu ar fi nevoie să trecem printr-o tragedie ca să putem înțelege voia lui Dumnezeu cu privire la bunăstarea vieții noastre. Trebuie doar să vrem să înțelegem.

Într-un experiment celebru, un cetățean pune ochelari de diverse culori pe ochii cameleonului pe care-l avea în casă. Cameleonul nu mai ia culoarea mediului, așa cum ne-am fi așteptat, ci ia culoarea ochelarilor. Acest lucru ne ajută să înțelegem că ceea ce noi percepem a fi culoarea voii lui Dumnezeu reprezintă, de fapt, culoarea lentilelor cu care privim și căutăm să înțelegem această voie.

Ochelarii aceștia sunt reprezentați de tradiții, educație, practici, prejudecăți, de ceea ce societatea adoptă fără să evalueze critic. Când cameleonului de care pomeneam i-au fost așezați pe ochi ochelari de diverse culori, acesta a pierdut total legătura cu adevărul și cu realitatea mediului înconjurător.

Totul devine galben când ochelarii sunt galbeni. Un singur fel de ochelari l-ar fi ajutat să rămână conectat la culoarea reală a mediului, și anume ochelarii cu lentile incolore, ce reprezintă idealul lui Dumnezeu pentru noi în ceea ce privește perceperea și înțelegerea voii Sale.

A ne apropia de Dumnezeu și a încerca să înțelegem voia Lui purtând ochelari de o culoare sau de alta ne expune uneia dintre cele mai primejdioase experiențe ale vieții: vom vedea voia lui Dumnezeu în culoarea ochelarilor noștri și vom spune că această culoare reprezintă voia lui Dumnezeu!

Singura cale de a evita capcana lentilelor colorate o găsim în Psalmi: ”Căci la Tine este izvorul vieții; prin lumina Ta vedem lumina.“ Este singura ipostază în care omul devine cu adevărat liber de sine și de prejudecățile lui și are acces la valorile reale ale vieții, așa cum este ea în Hristos. Altfel, așa cum spunea dr. Christian Barnard, omul va trăi și va muri mințindu-se și nu va ști niciodată care a fost cu adevărat realitatea.

A vedea lumina prin lumina lui Dumnezeu este lucrul după care strigă sufletul nostru, obosit de iluziile pe care i le procură schimbările de culori, pe care suntem condamnați să le trăim conform propriei voi. Afirmația lui Iisus potrivit căreia cunoașterea este condiționată de dorința de a împlini cuvintele Sale nu reprezintă o chemare la acțiune, ci la credința deplină în El.

Omul care Îi spune lui Dumnezeu că vrea mai întâi să vadă care este și în ce constă voia Sa cu el și apoi se va hotărî dacă o împlinește, acela nu crede în Dumnezeu, ci în sine. Adevărata credință Îi spune lui Dumnezeu: ”Doamne, Tu mi Te-ai descoperit deja și eu am ajuns să cunosc măcar în parte bunătatea ta.

Vin să-Ți împlinesc voia despre care, deși nu îmi este cunoscută încă pe deplin, știu cu certitudine că este „bună, plăcută și desăvârșită“. Împlinește, dar, Doamne, în mine „orice dorință de bunătate și orice lucrare izvorâtă din credință“.

Problema capitală cu privire la voia lui Dumnezeu nu este cunoașterea ei, ci dispoziția de a o împlini sau nu atunci când ni se va descoperi. Acela care crede cu adevărat în Dumnezeu va voi să o împlinească și doar astfel va ajunge să o și cunoască.

”Nimeni dintre cei vii nu poate cunoaște mai bine voia lui Dumnezeu cu privire la faptele sale decât numai cel ce își dorește sincer, din toată inima să lucreze în toate după voia lui Dumnezeu.” - Sfântul Ierarh Ioan Maximovici

”Fiți atenți la felul în care vă petreceți ziua de astăzi. Iar viitorul încredințați-l Providenței divine. Dumnezeu vă va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va face. Nu vă chinuiți mintea gândind la viitor. Dumnezeu va ajuta.” - Părintele Ieronim din Eghina

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!