Preotul Radu Liviu Roșu: Nevoile afective neîmplinite – Setea de Iubire

După cum ne spune legenda greacă, Narcis era un tânăr foarte frumos şi foarte singur. Nimfe drăgălaşe se învârteau în jurul lui, dar el le respingea cu dispreţ. N-a iubit niciodată până în ziua în care şi-a văzut chipul într-un ochi de apă lină. Se îndrăgosti pe loc de acea fiinţă mirifică – el însuşi.

Subjugat de imaginea reflectată în apele liniştite, Narcis a stat ţintuit locului, neputându-se îndepărta cu nici un preţ, însă iubirea lui a rămas, desigur, neîmpărtăşită. Cuvintele şoptite nu trezeau nici un răspuns. De câte ori se apleca să atingă minunatul chip, imaginea se risipea, tulburată de undele mişcătoare. În cele din urmă, tânărul se stinse. Nimfele au vrut să-i ardă trupul, dar el dispăruse deja, în locul lui răsărind floarea care-i poartă numele, originară din partea estică a Mediteranei.

Pentru majoritatea contemporanilor noştri, termenul narcisism are conotaţii negative. Narcisismul este înţeles ca iubire de sine fără măsură, o viaţă autocentrată prin excelenţă. Unii specialişti chiar utilizează acest termen, nu în sens negativ, ci pentru a descrie narcisismul înnăscut al personalităţii noastre, adică setea de iubire care există în toţi oamenii.

Spre deosebire de narcisism, setea de iubire este un sentiment bun, un dar dumnezeiesc care se manifestă în nevoia de a iubi şi de a fi iubit cu care se naşte fiecare om. Este o dorinţă întemeiată, care trebuie împlinită din leagăn până la mormânt. Copiii lipsiţi de iubire cei cărora această nevoie fundamentală de dragoste nu le este satisfăcută, pot rămâne marcaţi pe viaţă.

Este extrem de important să vii în întâmpinarea setei de iubire, chiar şi pentru copiii care sunt mult prea fragezi pentru a judeca abstract ce li se întâmplă. Nu poţi pur şi simplu să îi spui unui copilaş ”te iubesc“, în timp ce treci nepăsător pe lângă leagăn. Trebuie să-i demonstrezi dragostea ta prin toate mjloacele non-verbale de care dispune fiinţa umană şi pe care copilul le înţelege instinctiv. Să iei copilul în braţe, să gângureşti cu el, să-i vorbeşti este tot atât de important ca şi a-i asigura căldură şi hrana de care are nevoie. Fără iubire, copiii mici sunt în pericol de moarte.

Simbolul folosit pentru setea de iubire este inima, iar inimile nu sunt altceva decât rezervoare ce trebuie umplute cu iubire. Imaginează-ţi că eşti un nou-născut care are înăuntrul său un astfel de rezervor în formă de inimă. Dacă am putea măsura conţinutul, am constata că la început rezervorul e gol. Dar gândeşte-te că deasupra lui se află alte două rezervoare, cele ale părinţilor biologici.

De-a lungul timpului, ei revarsă iubire din propriile rezervoare în recipientul copilului. Cincisprezece sau douăzeci de ani mai târziu, când copilul se rupe de familia în care a crescut pentru a-şi întemeia el însuşi o familie, rezervorul lui este suficient de plin pentru ca, adult fiind, să fie capabil să umple rezervoarele copiilor lui, care vor putea umple la rândul lor vasele copiilor lor.

Astfel, într-o familie normală, armonioasă, iubirea se transmite din generaţie în generaţie, revărsându-se de la părinţi la copii. În cazul unei familii cu opt copii, părinţii pot să umple micile rezervoare ale tuturor odraslelor la fel de bine ca şi părinţii unuia sau a doi copii. Nu cantitatea e esenţială aici, ci calitatea.

Ce se întâmplă dacă, dintr-un motiv sau altul, unul din părinţi nu se află alături de copiii lui? În cel mai bun caz, copilul are la dispoziţie un rezervor cu iubire din care să se hrănească, dar în multe situaţii asta nu se întâmpla. Chiar dacă fluxul de iubire nu este nicicând întrerupt, în calea lui pot apărea obstacole dificil de trecut.

Schema ideală este aceea în care un imens rezervor plin cu iubire pluteşte deasupra părinţilor şi a copiilor – Dumnezeu. Iubirea noastră nu este fără greşeală; a Lui este perfectă. Iubirea noastră are limite; a Lui e nemărginită. În cazul nostru, iubirea depinde de răspunsul pe care-l primim; El face tot ce e mai bine pentru noi, indiferent dacă Îi răsplătim sau nu iubirea. Noi înşine nu ne putem face fericiţi unul pe celălalt; El poate. El este sursa primordială de hrană sufletească.

Cea mai fericită situaţie este aceea în care părinţii primesc dragostea Lui cu sufletul deschis şi, având rezervoarele pline, o revarsă asupra copilului. Dar, s-ar putea obiecta: ”Ce mai contează că părinţii nu se înţeleg între ei, dacă pot să-i dea copilului toată dragostea de care are nevoie?“.

Problema este că, în cazul în care rezervoarele lor nu comunică, umplându-se unul de la altul, ei nu pot menţine un flux continuu de iubire, pentru ca rezervorul copilului să se umple în întregime. De fapt, conflictele dintre părinţi dau naştere adesea unei situaţii foarte triste. Fără să-şi dea seama, unul sau ambii părinţi pot rămâne cu vasul gol... Pentru a-şi satisface propriile nevoi afective, ei absorb puţinul conţinut din rezervorul copilului, secându-l aproape.

Dacă ar trebui să dăm o altă definiţie codependenţei, am putea spune că: ”Este situaţia în care rezervoarele cu iubire funcţionează în gol”.

Una din amintirile din copilărie, care se păstrează în memoria doctorului Hemfelt, este întâmplarea cu copacul lovit de trăsnet. Copacul începuse să se dezvolte normal, dar, într-un anumit moment al creşterii sale, a fost izbit de trăsnet. Lovitura i-a despicat trunchiul şi aproape că l-a doborit, însă copacul a supravieţuit.

El s-a străduit să crească în continuare ca orice copac, întinzându-şi rădăcinile spre adâncuri în timp ce coroana sa ţintea spre cer. Chiar şi în această stare chinuită, impactul fulgerător al trăsnetului îi marcase definitiv creşterea, deşi copacul încerca în continuare să se înalţe.

Codependenţa afectează în acelaşi fel personalitatea, alterând integral concepţia despre viaţă a persoanei codependente.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!