Preşedintele Radu Moldovan: Guvernul a asigurat doar 21% din bugetul DGASPC. Consiliul Judeţean asigură banii pentru jumătate de an

          Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pentru anul 2020 arată „dezastruos”, asta după ce sunt asigurate doar 21% din nevoile cu asistenţa socială, bani care nu ajung nici măcar pentru primul trimestru.

          „Pe lângă tăierea cu 23% a bugetului, am constatat că pentru prima dată în ultimii 30 de ani, onor Guvernul multinaţional-bancar Orban nu a asigurat nici măcar pentru primul trimestru bugetul de funcţionare al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Nu am primit nici măcar bugetul de 25% din bugetul DGASPC, am primit 21%. Împreună cu colegii din Consiliul Judeţean, după mai multe zile de căutări, tăieri şi mutări, am reuşit să vom veni în faţa consilierilor judeţeni să propunem un buget prin care vom asigura, cu contribuţia majoră a bugetului Consiliului Judeţean – deşi obligaţia este a Guvernului să asigure 90%, din bugetul DGASPC  şi cofinanţarea noastră de 10%, conform legii – funcţionarea acestei instituţii vitale pe primele şase luni”, a declarat preşedintele Radu Moldovan.

          Preşedintele administraţiei judeţene a menţionat că ministrul Finanţelor tot explică ce face cu cele 40-50 miliarde lei împrumutate de România în ultimele luni. „Ba face anticipate, ba face 14 tururi, dar funcţionarea statului român şi grija pentru cetăţenii aflaţi în situaţii delicate nu o poartă nimeni. Sunt curios cum ar arăta acel domn, tovarăşul Orban, domnişoara blondă în faţa unui asistent maternal care are trei sau patru copii luaţi dintr-o instituţie publică a statului, dintre care doi sau trei şi cu handicap, că nu le-au asigurat aceste drepturi. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată după Revoluţie”, a menţionat Radu Moldovan.

          Potrivit acestuia, este strigător la cer să nu ai hrană şi salarii pentru DGASPC. Între timp, se invocă, de la nivel central, ca o parte din serviciile sociale să fie preluate de ONG-uri, subiect pe care ar trebui să se pronunţe specialiştii, deciziile să fie luate în interesul oamenilor, iar „nu în interes de partid”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5