Prima zi de școală cu magiun de prune

Am fost nevoit să părăsesc ulița de la capătul satului, unde mi-era paradisul și să dau ochii cu lumea. O cămașă albă și un ghiozdan, plus pâine cu magiun de prune, învelită într-o hârtie de ziar. Sora mea cea mare m-a condus pe ulița atât de populată atunci...(acum au mai rămas doar două case triste). Mi-amintesc că tovarășul învățător ne-a aliniat în fața scărilor de piatră, apoi am intrat în școală. Băncile, timiditatea, mirosul de var proaspăt, apoi controlul unghiilor și al părului. Abecedarul m-a cucerit de la prima atingere. Din clipele acelea mi se trage dorința de...evadare, de a pleca de la traiul dur și muncile agricole istovitoare. În clasă se afla o găleată cu apă. Toți foloseam aceeași cană într-o veselie. Nu tu viruși, nici covid. Ajuns acasă, m-am ales cu o palmă...magiunul se întinsese pe abecedar, dar mirosea a prune parfumate. A fost botezul inedit al lecturii.
Habar n-aveam în ziua aceea că tocmai se născuse Mo Yan, că Nabokov publicase Lolita. În același an s-a înființat Filarmonica de Stat din Cluj, iar România semnase Tratatul de la Varșovia. În California se deschisese primul parc de distracții – Disneyland. Ce știam eu? Luam cu degetul magiunul de pe abecedar și îl lingeam pe furiș. Acum școala e închisă de multă vreme: puțini oameni au mai rămas în sat.