De 5 ori pe gânduri

„Primum non nocere!” (adică întâi de toate să nu faci rău”)

Deviza de mai sus este aceea care guvernează în exercitarea actului medical. (Au şi alte domenii emblemele lor În justiţie: „Audiatur et altera pars”(-adică ascultă ce zice şi partea cealaltă, nu doar reclamantul’”-pentru o sentinţă dreaptă; Sportul: ”Mens sana...”etc.) Zicerea emblematică pentru medicină o putem transfera cu folos şi altor domenii de activitate, unde avem valori deosebite şi unde graniţa dintre bine şi dezastru se poate trece oricând şi adeseori fără întoarcere.
Mai luna trecută, un băieţel de clasa aIIa a unei cunoştinţe („amică bună” cum ar fi spus Caragiale) a venit dintr-o tabără de vacanţă. Bucurie, îmbrăţişări, dar spre seară, ghindocul s-a apropiat drăgăstos de măma lui, rugând-o:
- Te rog, mămică, îni dai voie diseară să mă culc cu tine?
- Păi... acum eşti flăcău mare, de mult n-ai mai avut nvoie să dormi lângă mine –i-a răspuns mama, mirată de insolita solicitare. Ce-i cu tine?
- Da’...--îndrăzni cu greu feciorul - ne-au spus în tabără că va veni Dumnezeu la noi.
Ei, iată ce lucru straşnic i s-a dat spre descâlcire mamei iubitoare şi foarte creştine altfel. Cineva, de pe unde fusese băietul nostru, a reuşit performanţa negativă de a face din Bunul şi Iubitorul Tată ceresc obiect al fricii, al temerii, obţinând inversul a ceea ce intenţionase. Doar ştiţi povestea cu piatra aruncată în apă.
Mama iubitoare are de acum o bună bucată de vreme să-i explice bravului fecior cine este Dumnezeu, Tată Bun foarte, mult mai bun ca mine şi ca tine sau oricare dintre oameni, iubitor foarte de copii, frumos de negrăit, încât nu se mai satură îngerii cei minunaţi, heruvimii şi serafimii strălucitori să-l privească... Şi măreţ şi Atotputernic. care a făcut stelele toate şi Soarele cald şi Luna şi pe primii oameni, ăia despre care ştii tu că au fost Adam şi Eva într-o grădină minunată, numită Rai. Hei, ce de bunătăţi acolo! Şi culmea dragostei Tatălui cerescul, El are şi un Fiu Minunat, că de aceea-i zicem Tată, fiindcă are un Fiu şi Care a făcut toate cele gândite de Tatăl, într-atât a fost de bun şi ascultător. Ei bine, Tatăl ceresc are un plan grozav cu noi oameni şi copiii: vrea să ne facă şi pe noi fiii Lui ...
Deci şcolerul de clasa aIIa şi orice copil trebuie întâi să-l cunoască pe Dumnezeu: cine este El, Cel ce zice „Eu sunt cel ce sunt”, iar apoi, după multă trudă explicativă să înceapă să-L iubească şi mai apoi să-i fie dor de EL, ca fiind lucrul cel mare şi minunat, dorirea sufletului său. Ca o adiere caldă de vară, va veni încet şi dulce Duhul Sfânt, umplându-i inima de cea mai mare bucurie de pe acest pământ. Ai fost tu, fiule, fericit vreodată? Ei apoi asta e când vine Dumnezeu la tine... În fine, muncă îndelungată, ce mai!
Deci nu....nitam-nisam, hopa... va veni la tine, băiete, un necunoscut, Dumnezeu, despre care nu prea ştii cine este şi-l transformi pe Bunul Dumnezeu în bau-bau. Oare ştiu mămicile şi vor avea timp şi metodică să repare ceea ce a stricat într-o tabără dinspre munte, cu vorba „trăscănită” unul care habar n-avea de maxima: „Primum non nocere ”?
Mai deunăzi, aflam că un alt „mintos” dascăl a prezentat elevilor din clasele primare un filmuleţ despre cât de nociv e avortul. Nici de mirare că la o aşa ispravă didactică, un elev a leşinat, multora li s-a făcut rău, iar o groază de fetiţe îşi vor fi propus ca niciodată să nu mai audă de teribila treabă de a fi mamă şi tată. Mai cunosc cazul unei studente, deci adultă, care a prins o aşa frică de naşteri după o asemenea ”instruire”, încât n-a mai vrut să audă de copii decât...când a fost prea târziu.
Nu mai spun despre alte cazuri sau „metode strălucite” cum ar fi bătaia, recomandată pentru copilul Lenin sau dl. învăţător cutare, dinspre Beclean, ce s-au revoltat, au rupt cruciuliţa de la gât şi n-au mai vrut să audă de Dumnezeu niciodată. Din buni creştini ce trebuiau să fie, nişte nepricepuţi au creat duşmani ai lui Dumnezeu. Greu păcat, căci însuşi HRISTOS Domnul ne zice că decât să facă cineva aşa ceva, „mai fericit ar fi de şi-ar lega o piatră de moară de gât şi s-ar arunca în mare”.
Sufletul omenesc este o marmură, dură şi totuşi moale precum ceara şi în care sculptează mai ales dascălii viitoarea personalitate, OMUL. A face aceasta fără grija necesară devine adesea o adevărată crimă, fiindcă din dăltuitori de suflete ajung ucigaşi de suflete şi pentru care vor da şi vom da seama şi în lumea aceasta şi în faţa lui Dumnezeu.

Comentarii

09/08/16 15:12
veronica osorheian

O lecţie care ar trebui prinsă în manuale, domnule profesor. Ar avea şi părinţii posibilitatea s-o cunoască.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5