Principesa Moştenitoare Margareta a României

Urmează un an petrecut în Italia, la Villa Sparta, în compania Reginei Elena. Timpul preţios petrecut alături de bunica paternă i-a deschis Principesei apetitul pentru cultură, dorinţa de a cunoaşte oameni noi, i-a cultivat gustul pentru frumos, grija faţă de felul în care se comportă.
Tot în această perioadă Principesa Margareta a învăţat să nu uite niciodată cine este şi ce datorie are. Regina Elena i-a explicat Principesei Moştenitoare cum trebuie să servească în mod exemplar România şi Familia Regală. Amama i-a povestit cât de important a fost în cei zece ani petrecuţi în România să-şi păstreze principiile intacte, coloana vertebrală şi credinţa. Regina Elena este un exemplu de verticalitate şi curaj, sprijinindu-şi necondiţionat fiul, devenit suveran la o vârstă fragedă. Tot ea l-a ajutat pe Regele Mihai să îşi păstreze buna judecată în momentele dificile şi să nu se lase niciodată năpădit de amărăciune. Principesa Margareta îşi aminteşte că “Amama a fost o femeie cu adevărat erudită, care ştia multe despre artele plastice, muzică şi literatură. De aceea, cercul ei de prieteni număra artişti dramatici, scriitori, sculptori, poeţi, muzicieni şi diplomaţi, precum şi o mulţime de oameni cu talent special, bijutieri, arhitecţi peisagişti ori specialişti în flori şi plante. Adesea ne lua cu ea la întâlnirile cu aceşti oameni fascinanţi, învăţându-ne astfel profunda frumuseţe spirituală pe care viaţa o ascunde şi care uneori nu este lesne de văzut, dar care există pentru a fi simţită şi trăită. O mare favoare era când ne ducea să vedem minunile Florenţei: statuile celebre ale lui Michelangelo şi Benvenuto Cellini, galeriile Uffizi, picturile lui Rafael, Piero della Francesca, Domul, Grădinile Bobboli. Ceea ce în mod obişnuit ar fi putut fi plictisitor pentru copii devenea o aventură, în prezenţa ei, acolo, în chip de ghid, explicându-ne ce se găsea îndărătul fiecărei capodopere care îţi tăia răsuflarea.
Principesa Moştenitoare a ales să se angajeze în perioada petrecută în Italia, anterior începerii studiilor universitare. Dacă iniţial a lucrat ca agent turistic, oferind servicii de camping şi călătorii, mai târziu strânge fonduri pentru diverse evenimente. Având un respect deosebit pentru oamenii în vârstă, Alteţa Sa Regală alege să facă şi voluntariat în cadrul unor cămine de bătrâni diagnosticaţi cu Alzheimer.
Anii fericiţi ai copilăriei şi adolescenţei au fost parţial umbriţi de tristeţea Regelui. Principesa îşi aduce aminte cum într-o zi, văzându-l pe Rege foarte trist, a îndrăznit să îşi întrebe mama din ce motiv este tatăl ei abătut. Răspunsul Reginei – “Pentru că a pierdut o ţară” – nu a fost înţeles iniţial de mica Principesă, însă, încet-încet, părinţii şi bunica i-au explicat că ţara lor nu era locul unde trăiau, ci un altul, unde nu aveau voie să meargă, că aparţineau unui alt popor şi că trebuiau să se ridice la anumite aşteptări.
Anul petrecut în Italia, la Villa Sparta, alături de Regina Elena, a fost esenţial pentru viitorul principesei Moştenitoare. Alteţa Sa Regală recunoaşte frecvent că bunica paternă a fost ghidul ei spiritual, mentorul şi steaua ei călăuzitoare. Tânăra Principesă, aflată la vârsta formării şi a acumulării, învaţă de la Regina Elena gustul pentru frumos, îşi îmbogăţeşte orizontul cultural şi întâlneşte oameni din cercul de cunoscuţi ai Reginei-Mamă Elena care îi influenţează definitiv traictoria profesională. Timp de un an, Principesa Moştenitoare cunoaşte diplomaţi, artişti, intelectuali, oameni de ştiinţă, dar şi oameni simpli, meşteşugari.
Printre aceştia, se numără şi Staffan de Mistura, un tânăr diplomat care se pregătea pentru primul său post de oficial al organizaţiei Naţiunilor Unite. Cu ocazia întâlnirii, De Mistura îi împărtăşeşte Principesei experienţele şi preocupările sale. În acelaşi an, Alteţa Sa Regală îl reîntâlneşte pe De Mistura în Sudan, unde acesta lucra pentru Naţiunile Unite. La o vârstă fragedă, 19 ani, Principesa Moştenitoare are şansa să meargă nu doar în Sudan, ci şi în Africa de Sud, Etiopia şi Kenya şi să înţeleagă că aceste zone sunt populate de oameni care au nevoie de ajutor. Fiind impresionată de situaţia conflictuală din zonă, dar şi de neajunsurile populaţiei, Principesa decide să urmeze o carieră în domeniul organizaţiilor internaţionale.
Staffan de Mistura rămâne şi astăzi un model care a influenţat cariera comunitară a Principesei Moştenitoare. De la el Alteţa Sa Regală a învăţat ce înseamnă angajamentul personal, răspunderea şi altruismul, ca şi forţa unei organizaţii care dezvoltă proiecte în folosul comunităţii.
Încurajată fiind de Regina Elena, Principesa ia hotărârea de a merge la universitate pentru ca mai apoi să urmeze o carieră internaţională în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Bunica paternă organizează o întâlnire a Principesei Moştenitoare cu Christopher Pirie-Gordon, consulul britanic din Italia, pentru a-i permite acesteia să afle cât mai multe informaţii despre universităţile din Marea Britanie, ţara în care îşi dorea să studieze. Universitatea din Edinburgh a fost alegerea firească, ţinând cont atât de costuri, cât şi de programa universitară. Alteţa Sa Regală a hotărât să studieze sociologie, drept internaţional şi ştiinţe politice.

Text preluat din „Margareta – Portretul Principesei Moştenitoare” de Sandra Gătejeanu Gheorghe, Editura Curtea Veche, Bucureşti 2013