PRINTRE DEALURI,îNGERI ŞI OAMENI

Pe maluri someşene,pulsul are specificul lui.De o parte şi de alta a râului se înşiră,ca într-o salbă,sate devenite astăzi comune,care s-au încăpaţânat să însemne ceva în geografia acestui spaţiu transilvan.Pe şoseaua Cluj-Bistriţa,într-un popas discret,încărcat însă de istorie,cultură şi spirtualitate,te întâmpină vechile Băi termale,a căror aşezare în răscruce te îndeamnă să cuprinzi în paleta privirii aşezarea localităţii Băiţa,astăzi devenită cartier al municipiului Gherla.

Evoluând sub auspiciile mişcării de viaţă specifice acestei cetăţi,localitatea Băiţa are şansa să asiste la un dialog spiritual între simbolistica impunătoarei catedrale ce domină oraşul şi spaţiul sacru ce încadrează vestita mănăstire de la Nicula,cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Biserica din Băiţa,ca şi celelalte biserici aparţinând paroiilor din preajmă,este,practic,ctitorită de Sfânta Mănăstire de la Nicula.Oamenii locului,ai Băiţei,îşi spun "băiţeni" şi,statorniciţi pe o vale într-un relief deluros,prin comunicare cu spaţiul deschis al Gherlei,şi-au diversificat şi preocupările.Aşa se explică gradul înalt de emancipare,de deschidere spre nou,spre comunicare şi informaţie.

O dimensiune a trăirilor interioare de care au fost multă vreme lipsiţi,trăită doar în surdină,era nevoie de înălţare duhovnicească.O conjunctură favorabilă a adus în parohia Băiţei"omul potrivit la locul potrivit",pe preotul paroh,părintele Iuliu Paul Isip,care,deşi foarte tânăr,într-un timp foarte scurt(2007-2010),care sprijinit de enoriaşii pe care a ştiut să-i atragă şi să-i implice,a realizat performanţe gospodăreşti şi spirituale deosebite.Astfel,a modernizat şi zugrăvit biserica, a deschis un muzeu cu obiecte de cult aparţinând bisericii vechi,astăzi devenită monument istoric.De asemenea,a construit şi un altar de vară şi a îmbogăţit tezaurul bisericesc prin bunăvoinţa credincioşilor.Pe de altă parte,a efectuat o serie de pelerinaje împreună cu enoriaşii,a organizat corul bisericii,spectacole cu copiii etc.

Un eveniment deosebit a avut loc duminică,12 septembrie 2010,cu ocazia resfinţirii bisericii cu hramul"Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril".Slujba de resfinţire s-a desfăşurat în faţa unei mulţimi imense de credincioşi localnici,din parohii apropiate şi episcopii îndepărtate,cu participarea unui sobor de 14 preoţi,şase diaconi şi un cor de teologi,alături de corul Catedralei Episcopale din Gherla.O onoare deosebită a însemnat pentru biserică prezenţa Arhimandritului Dumitru Cobzaru,exarhul mănăstirilor din Episcopia Clujului,care a condus slujba de resfinţire,precum şi a Protopopului Gherlei,preotul Aurel Mureşan.Într-un gest de recunoştinţă faţă de credincioşii parohiei Băiţa,Arhimandritul Dumitru Cobzaru a oferit diplome"Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril"acelor fii ai satului şi enoriaşilor care au sprijinit activitatea culturală,administrativ-gospodărească şi filantropică a Deparohiei ortodoxe Băiţa.De asemenea,a mai primit"Diploma de aleasă cinstire"din partea Arhiepiscopiei Vadului,Feleacului şi Clujului consilierul parohial,deputatul Horea Uioreanu.Pentru modul exemplar în care şi-a onorat misiunea duhovnicească,preotului paroh Iulian Paul Isip i-a fost acordat gradul de sachelar(purtător de BRÂU ALBASTRU)

Acest moment însemnat din viaţa parohiei ortodoxe Băiţa s-a putut desfăşura într-o înălţătoare atmosferă duhovnicească,având sprijinul remarcabil al enoriaşilor pe care se cuvine să-i amintim aici:Ioan Ditz,Liviu Moşuţan,Tănase Miclea,Ioan Fărcaş,Augustin Micleşan,Marius Sălătioan,Sorin Banci,Alex Ferseta,Octavian Man,Laurean Miclea.Minunata sărbătare de suflet a fost marcată şi de frumuseţea unei zile senine,în care spaţiul s-a pătruns de respiraţie divină.

Comentarii

30/05/13 11:40
simona

Parintele Paul este un om deosebit care a ajutat multa lume inclusiv pe mine, lucru pentru care am sa-i raman profund datoare mereu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5