PRO-VERBE: Când doi se ceartă, al treilea câștigă

Când doi se ceartă, al treilea câștigă – ne anunță o vorbă cu mare vechime, care reprezintă un avertisment valabil și în lumea de azi. Expresia românească poate că preia și amplifică vorba lui Iulius Cezar „divide et impera”, pentru că eÎmpăratuol Imperiului Roman a cucerit Galia exploatând conflictele dintre triburi. Și Machiavelli s-a referit la „divide et impera” în Principele său, explicând că un conducător poate menține puterea punând în conflict grupurile subordonate.

              Când doi se ceartă, trebuie să fim atenți dacă nu cumva câștigă un al treilea, pentru că vorba este înțeleaptă și aplicabilă în cazul multor conflicte care s-ar putea să fie create artificial. Se știe că unitatea este o forță, iar cei care vor să conducă nu au nevoie de această forță în subordinea lor. Astfel, puterea poate să corupă prin promovarea conflictelor artificiale, pentru că o societate manipulată nu este capabilă să se autoguverneze.

               Desigur, această strategie este folosită în propaganda politică pentru polarizarea socială și, mai apoi, este prezentă și în tehnicile de manipulare în mass-media, PR, pe rețelele sociale și în cazurile în care se dorește păstrarea controlului în organizații mari sau chiar asupra unor popoare.

              Mai este și situația în care, când se ceartă trei, și doi dintre  ei câștigăm că doar despre asta e vorba despre asta  în Miorița , balada noastră arhicunoscută, în care doi au pus la cale omorârea celui de-al treilea pentru că avea „oi mai multe, mândre și cornute”.

                      Cu atât mai amară ne este viața când ne dăm seama că traversăm astfel de perioade în astfel de companii umane, conducători care uzează de această strategie meschină în interiorul unor firme, în administrație sau politică, și nu putem, oricât de înțelepți am fi, să ieșim din situațiile create decât uitând conflictul și lăsându-l pe cel ce a vrut să câștige… să câștige, cu mare amărăciune în suflet.                      

                   Unitatea oamenilor, consimțirea, comunicarea, bunăvoința, rămân deziderate de împlinit de la grupurile mici până în popoare, pentru că, în absența lor, multe capcane  pot pune conducătorii pricepuți și răuvoitori.