Prof. Mirela Rus: Fiecare zi este o minune!

            Omul nu este plămădit pentru acest pământ, el este trimis în lume pentru a-și face rezidențiatul pentru RAI. Însă, „mulți chemați, puțini aleși”? Sau, dacă nu ne vom smuci prea tare din brațele Părintelui nostru, poate vom fi cu toții aleși. Însă ceea ce este sigur, că viața noastră aici este un popas între două stații, o călătorie pentru unii mai lungă, pentru alții....ca un vis. Nu aparținem lumii acesteia. Ne iubim familia, casa, locul natal, toate avuțiile, însă toate sunt, privite de Sus, precum firele de nisip. Le vom lăsa sau se vor spulbera după plecarea noastră, iar noi ne vom îndrepta spre lumină.

            Fie că ești mic sau mare, mărunt sau înalt, mizerabil sau demn, dacă Îl lași pe Dumnezeu sub acoperișul Tău, poți fi candidat la veșnicie, la măreție. Limitat, mărginit, fiind, ca om, nu voi renunța la nemărginire! Și asta pentru că fiecare zi trebuie privită, trebuie simțită și trăită ca pe o minune! Viața este o minune primită în dar o singură dată de la Cel mai darnic și nemărginit Dăruitor! Credința în nemărginirea lui Dumnezeu, în viața adevărată este o șansă imensă a celui căzut, a celui înfrânt, a celui mândru...Și cu toții cădem pe cale la un moment dat. Cu toții suntem, mai mult sau mai puțin recidiviști. Hibernăm, indiferenți la „neghina” ce crește în lanurile aurii ale sufletelor noastre, uităm de noi...Ne semețim, apoi alunecăm...cădem, dar ne ridicăm din nou...și iarăși uităm. Însă, cu toată amintirea prăbușirilor și a noroiului de sub tălpile noastre, ne mărturisim înfrângerile și alegem să accedem din noapte înspre zi.Că fără noapte nu există dimineață, iar cine nu este la pământ, nu știe cum e să se ridice și să simtă aerul vieții umplându-i plămânii.

            Cu fiecare înfrângere, murim, iar cu fiecare ridicare, înviem. Adormim purtați pe aripi de vis și ne trezim cu realitatea în brațe. Însă ne căutăm, ne întrebăm, spre a ne minuna. Am zidit și am clădit, și, atinși, loviți de situații sau de oameni, s-a prăbușit ceea ce avea să fie un zid...O luăm de la capăt iar și iar. Fiindcă fiecare om sau obstacol, cu atingerea sa, aduce ceva în viața noastră, da și ia la plecare....

            Unele minuni ale vieții noastre sunt precum niște ziduri groase care te uimesc, altele sunt doar precum niște pânze de păianjen care, în ciuda subțirimii și delicateții lor, oferă siguranță și apărare. În sensul acesta, am citit o pildă despre o femeie care, mergând printr-o pădure, a fost urmărită de niște tâlhari ce doreau s-o jefuiască. A văzut o peșteră mică și a intrat acolo, sperând că nu va fi găsită. Se ruga cuprinsă de teamă ca tâlharii să nu o descopere și Îl implora pe Dumnezeu să trimită îngerii Săi să acopere cumva intrarea peșterii aceleia. Îi auzea însă pe răufăcători apropiindu-se tot mai mult, dar a văzut în același timp un păianjen mic ce începea să-și țeasă o pânză la intrarea în peșteră. Femeia a început să se roage și mai cu tărie, spunându-I lui Dumnezeu că i-a cerut îngeri să o apere, și nu un biet păianjen! Tot aștepta să vadă minunea, un zid de piatră la intrare, dar tot pe bietul păianjen îl vedea când deschidea ochii. Tâlharii erau atât de aproape de ea, încât femeia și-a pierdut orice speranță că va fi salvată și își aștepta îngrozită sfârșitul. Tocmai când oamenii cei răi erau la un pas de a intra în peșteră, i-a auzit spunându-și că e zadarnic să caute acolo, deoarece la intrare este o pânză de păianjen și era imposibil să fi intrat cineva fără să o rupă (păianjenul terminase de acoperit intrarea cu pânza lui). Și au plecat mai departe.

            Așadar, cerem de la Dumnezeu minuni tot timpul, și uneori dintre cele mai mari și mai vizibile, însă nu vedem minunile de sub ochii noștri. Îi cerem ceea ce credem noi că avem nevoie, însă doar El știe de ce avem nevoie. Ne dă lucruri aparent atât de mărunte pentru vederea noastră, dar tocmai acestea pot deveni importante și izbăvitoare cu adevărat. Dorim vindecări miraculoase, rapide, din boli și neputințe, vrem ziduri groase de apărare, bucurii copleșitoare...Dumnezeu ne cere, dacă am dori și am putea să-L auzim, să avem nădejde în El și să credem că va face dintr-o simplă pânză de păianjen, dintr-un zâmbet, dintr-o privire, dintr-o mână caldă, zidul iubirii Sale în inimile noastre; că va face din necuvinte și din tăceri Cuvântul înălțător și vindecător.

            „Viața nu este altceva decât miracolul continuu de a exista.”      (Rabindranath Tagore)