Promoția 1964 a liceelor 1 și 2 din Năsăud, la 60 de ani de la absolvire

          Sâmbătă, 7 septembrie 2024, absolvenții liceelor nr. 1 și nr. 2 din Năsăud au salutat împreună trecerea a 60 de ani de la absolvire, promoția 64. Timpul s-a furișat implacabil și din adolescenții plini de viață de atunci am văzut doamne și domni în plete de amintiri, cu o nostalgie a revendicărilor, zâmbete, amintiri, timpul acesta scurs nu iartă pe nimeni, însă în același timp înnobilează, așa cum o face vinul cel vechi, au trecut anii, o viață de om, cu necazuri și împliniri, dureri și bucurii. Pe unii i-a ajutat norocul, adică li s-a întins o cursă, alții s-au grăbit încet și în fine, ceilalți s-au înfășurat în singurele lacrimi a căror amărăciune deplină nu cad pe pieptul nimănui și pe care nimeni nu le șterge.  Pentru câteva clipe ne întoarcem din nou acolo de unde am plecat, suntem copiii de altădată, trebuie să ne bucurăm în lacrima timpului, să fim solidari, în comuniune, mergem mai departe, nu suntem singuri, nu suntem niciodată singuri.

          A fost o zi dulce de vară plecândă, parcă și petalele de vânt mângâiau obrajii cu savoarea depărtărilor. Cu toții, împreună și cu ,,jumătățile” noastre, cele care au mai rămas și au vrut să vină, am fost 40 de persoane. Anul trecut am fost 20, așadar un semn bun pentru anul acesta! ,,Ah! E mult de-atunci! Cărarea/Netedă pe deal urca,/Dealul plin de flori era/Și albastră zarea./ Azi poteca e urâtă,/Face cotituri în drum,/Dealul e cu spini acum,/Zarea mohorâtă.” George Coșbuc.

          Evenimentul a început cu parastasul pentru cei care nu mai sunt printre noi, la Catedrala din centrul Năsăudului, slujba fiind oficiată de către preotul doctor Lucian Greab. Lumânările aprinse pentru ei înseamnă mâna noastră întinsă spre cer, nu i-am uitat și nici nu avem cum să-i uităm! Liceele acestea au fost licee de elită, absolvenții aceștia au ajuns oameni bine formați, cu studii superioare, de pildă prof. univ. dr. Ironim Marțian, ingineri, juriști, medici, profesori, în special profesori de matematică, printre care și soția mea Mari Popescu, oameni cu caractere tari, cu educație creștină transmisă copiilor și nepoților noștri. După aceasta s-a mers la Casa de Cultură întâmpinați de directorul instituției, Ionuț Nistor, unde, în sala rezervată ASTREI năsăudene, ni s-a vorbit despre unele dintre realizările acestei Societăți care a luptat atât de mult pentru drepturile românilor, pentru cultura noastră, pentru limba română. Colonelul în rezervă Ioan Boțan, președintele acestui Despărțământ, profesorul Ioan Seni, președinte de onoare al Despărțământului, Viceprimarul orașului, Marius Bodea, om de cultură, pictor, poeta Ioana Lăpușneanu, aceasta își sărbătorea ziua de naștere chiar în această zi, prof. Claudia Talpoș, vicepreședinte ASTRA oraș Năsăud, ne-au ținut scurte luări de cuvânt despre ASTRA, despre, expoziția de tablouri cu academicienii Năsăudului expusă pe perete. Ni s-a spus că Monografia Năsăudului, volumele 1 și 2, poate fi luată doar dacă se face o comandă la editură, cu cel puțin zece exemplare, pentru că la Năsăud nu se mai află exemplare pentru vânzare. La final s-a mers la un restaurant, acolo s-a putut admira expoziția de tablouri  și bustul regretatului profesor-artist Lucian Bichigean, colegul absolvenților plecat prea devreme pe calea veșniciei, expoziție organizată de soția artistului, dr. Sava Bichigean. Bustul a fost realizat de sculptorul Mocanu din Bistrița, prezent la eveniment împreună cu soția, doamna Pușa.

          ,,Un lung tren ne pare viața,/Ne trezim în el mergând,/Fără să ne dăm noi seama/Unde ne-am suit și când./Vine-odată însă vremea/Să ne coborâm și noi,/Ce n-am da atunci o clipă,/Să ne-ntoarcem înapoi?!” Parcă ne-au inundat aceste versuri aflate la intrarea în Biserica de la Sadinca-Sibiu.

          A sosit vremea despărțirii. Adresăm felicitările noastre doamnei prof. Anuța Vaida  pentru organizarea impecabilă a evenimentului. Cu un suav suspin plecăm fiecare în lumea noastră și aducem și purtăm în sufletele noastre încă o fină petală a amintirii, îmbrățișări, foto, colțuri de lacrimi, cine știe ce-o mai fi, poate mai vine copilăria cu pădurea ei cu tot, și până la urmă, și mâine este o zi...

                                      Dan Popescu