Religie
|
Monumentala Biserică Ortodoxă din Rodna cu hramul "Adormirea Macii Domnului" a îmbrăcat luni, 15 august, haine de sărbătoare cu ocazia prăznuirii hramului.
Astfel, Sfânta şi... |
Anul trecut n-am fost în pelerinaj la Nicula din cauza unor motive de sănătate. Prefer să plec singur până la Gherla și de aici să particip la pelerinajul care pornește de la capela ,,Sfântul Iosif... |
|
De mai bine de doi ani de când este păstorul sufletesc al credincioşilor din Parohia Vermeş, tânărul preot Ziman Paul Valer, este o pildă de fapte bune şi de slujire, potrivindu-i-se ceea ce scria... |
Şi anul acesta credincioşii ortodocşi din localitatea Ilva Mică, păstoriţi de preoţii Iuliu Brici şi Potra Ştefăniţă, au continuat frumoasa lor tradiţie, de a merge în procesiune în ajunul marelui... |
|
Sâmbătă, 13 august 2016 a fost sărbătorit hramul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din parohia de pe Valea Secerului Feldru. Manifestarea a fost devansată pentru a permite credincioșilor din... |
Zi de aleasă bucurie a fost joi, în parohia Corvinești, din Protopopiatul Beclean, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor... |
|
Ziua de 15 august a fiecărui an este înscrisă în calendar ca fiind sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului,iar troparul glasului 1 de la această sărbătoare ne spune:,,Întru naştere Fecioria ai păzit,... |
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie |
|
Mii de credincioși sunt așteptați duminică și luni, în 14 și 15 august, să participe la Hramul „Adormirea Maicii Domnului” la Mănăstirea Dobric, într-un eveniment religios onorat de participarea PS... |
Regele Mihai şi Regina Ana, împreuna cu Principesa Margareta şi Prinţul Radu; sora ei, Elena cu soţul, ne-au fost daţi ca un dar de sus să ne fie musafiri pentru trei ore şi jumătate în casa... |
|
Parohia Ortodoxă Română Monor
Primăria Comunei Monor
Vă invită Duminică, 14 august 2016, ora 18,00, să petrecem o seară duhovnicească cu ocazia sărbătoririi „Adormirii Maicii Domnului” la Schitul... |
Invitaţie
Cu bucurie duhovnicească, noi, obştea Mânăstirii Dobric vă invităm să luaţi parte la Hramul Mânăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, care va avea loc în data de 14-15 august 2016.
Cu... |
|
Duminică 7 august 2016,Biserica noatră a făcut pomenire Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla,cea mai aleasă călugăriță sfântă pe care au odrăslit-o mănăstirile românești în veacul al 18-lea.Sfintele... |
Cu ocazia marelui praznic al Schimbării la Faţă a Domnului, la mănăstirea din Ilva Mare a fi săvârşită o slujbă arhierească de către episcopul vicar al Chișinăului, IPS Antonie. Ca în fiecare an, la... |
|
În biserica ” Sf. Ilie” din municipiul Bistrița a fost instalat oficial Pr. Cătălin Mileșan ca pr. misionar pentru comunitatea deficienților de auz și vorbire, Bistrița.
La acest eveniment au... |
Textul evangheliei,,În vremea aceea plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!“ După ce a intrat în casă, au venit la El orbii... |
|
Să căutăm să ne schimbăm şi noi viaţa-dar cum ?
Patru sunt evenimentele mai importante din viaţa Mântuitorului care s-au petrecut pe munte:Predica de pe munte,Schimbarea la faţă ,Răstignirea şi... |
Înaltpreasfinţitul Andrei a ales ca în prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului să fie prezent în Parohia Bistriţa Bârgăului II, păstorită de părintele Alexandru Brici, la slujba Paraclisului... |
|
Ce este postul și cum să postim,
Ce înseamnă cuvântul ,,Paraclis” = invocare, chemare, rugăciune și mijlocire,
Dacă ne rugăm Maicii Domnului,ce poate oare să facă pentru noi? |
După ce joi a avut loc examenul şi interviul pentru ocuparea postului vacant de preot la Cheţiu şi filia Bozieş, azi a fost hirotonit întru diacon, viitorul preot ce va sluji aici. Numărul de... |
|
După 19 ani, o înaltă faţă bisericească ajunge la Biserica Ortodoxă din Molişet. Aici, nu a mai fost un eveniment religios de amploare din anul 1997, când a fost sfinţită Sfânta Biserică. |
Suferinţa are multe forme:fie în trup,fie în suflet,fie în minte-important este să învăţăm ce vrea să ne spună |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 10:11
Andrei Marga: Vieți false Sâm, 08:33
125 de candidați pentru 129 de funcții de director/director adjunct. 22 de posturi fără candidați Vin, 20:50
Bărbat de 45 de ani, salvat de pompieri, după patru ore de intervenție. Un mal de pământ s-a surpat Cultura
Asociația”De la Români pentru Români”, organizează PRESELECȚIE pentru Festivalul Național de...
Comentarii
Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud: Pensia, pe înțelesul tuturor
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Unele povești nu se scriu în cărți. Se scriu în vieți
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
David Dorian, sărbătorit la 60 de ani, în prezenţa colegilor bibliotecari şi scriitori
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
Aniversări
Preacucernice părinte Cristian Ciobanu, preot paroh la Biserica Ortodoxă cu Hramul ˮSfinṭilor Andronic si Atanasia“ din Nicosia!
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Nicolae Mănarcă, preot paroh la Mijlocenii Bârgăului.
În zi de naştere, gândurile noastre de bine se îndreaptă către doamna BIANCA SIMIONCA CUCUIET, maestru coregraf la Centrul Cultural Municipal "George...












































