Religie
|
Crucea este atestată încă din antichitatea cea mai îndepărtată a istoriei şi face parte din simbolurile fundamentale ale omenirii. În ea se amestecă timpul şi spaţiul, este mijlocul de comunicare... |
În noul an bisericesc, prima ieşire a Coralei „Andrei Mureşanu” împreună cu Corala „Deisis din Nasăud” a avut loc la manastirea Recea din judeţul Mureş, in 8 septembrie, când Biserica Ortodoxă... |
|
În cadrul şedinţei Permanenţei Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, desfăşurată sub preşedinţia Părintelui Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-a decis înfiinţarea Parohiei Cormaia, situată... |
Preoţii din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului vor trebui să locuiască în parohii. Având în vedere că în momentul de faţă peste 70 de preoţi sunt în această situaţie, motivat sau nu,... |
|
În Sfânta Scriptură avem două modalităţi de prezentare a Maicii Domnului, una prefigurativă sau tipică, în vechiul Testament, şi alta direct sau deplin revelată, în Noul Testament. Spre deosebire de... |
În Maieru se va construi o nouă biserică. Amplasamentul acesteia a fost stabilit în cadrul vizitei Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, efectuată la invitaţia... |
|
Pâinea este alimentul de bază al omului, preparat dintr-un aluat de făină de grâu, orz sau secară şi ingrediente, afânat prin fermentaţia drojdiei, frământat cu apă şi copt în cuptor. Cuvântul pâine... |
Preacinstita „Adormire a Maicii Domnului” este una din cele 4 mari sărbători de peste an, pe care creştinii adevăraţi o întâmpină cu ajun, cu post, cu multe rugăciuni, cu cântări de laude în... |
|
Există un loc binecuvântat de Dumnezeu, într-o zonă superbă, situată între Munţii Călimani şi Munţii Rodnei, la o altitudine de 1200 m, unde harul divin coboară asupra credincioşilor, care stă la... |
Zilele trecute, de Sfânta Marie, am participat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Bichigiu, unde fierb apele prin revărsarea lui Dumnezeu, avându-l ca tutore spiritual pe Tănase Todoran, luptătorul... |
|
Protopopiatul Greco-Catolic Bistriţa a organizat timp de două zile la Bistriţa Pelerinajul Moaştelor Sfintei Rita. Ceremonialul de primire a avut loc la Biserica “BunaVestire” (strada Gării nr. 13,... |
În ajun de Sfânta Marie Mare, împrejurul mănăstirii de la Curtea de Argeş (aici ridicată de către meşterul Manole, cu sacrificiu uman), din boxele unor maşini de mii de euro, răsunau amarnic „... |
|
Aproximativ 3 000 de credinciosi au participat , luni la Manastirea Dobric , la slujba tinuta cu ocazia inaltarii Fecioarei Maria la cer.
Pelerinajul la Manastirea Dobric a inceput inca de... |
Mari pelerinaje vor fi, încă de duminică, la mănăstirile ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
|
|
Creaţiile populare care preamăresc pe Maica Domnului şi pe fiul său Iisus Hristos sunt cunoscute în viaţa religioasă sub numele de pricesne. Ele sunt adevărate rugăciuni de iertare şi mulţumire, de... |
În faţa a sute de credincioşi, într-o atmosferă înălţătoare, duhovnicească, tămăduitoare sufletului şi trupului, s-a desfăşurat o minunată şi impresionantă slujbă arhierească a „Sfântului Maslu”, la... |
|
,, Nu lăsa Măicuţă
Să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii... |
Din iniţiativa părintelui paroh Aurelian Poptean şi cu ajutorul membrilor din Ansamblul Mărişelu, duminică 7 august 2011, la Biserica Ortodoxă din localitate s-a organizat o Seară Duhovnicească cu... |
|
Privită de aproape şi dând la o parte aureola legendei, avem în faţă inima plină de omenie a unei femei care nu a trecut indiferentă pe lângă tragedia durerii şi a mizeriei materiale, morale şi... |
Vă invită în ziua de duminică, 14 august 2011, ora 18.00, să petrecem o seară duhovnicească cu ocazia sărbătoririi „Adormirii Maicii Domnului” la Schitul nostru „La Mănăstire” din parohia noastră.... |
|
PROTOPOPIATUL GRECO-CATOLIC BISTRIŢA
ORGANIZEAZĂ
PELERINAJUL MOAŞTELOR SFINTEI RITA LA
BISERICA “BUNA VESTIRE” (strada Gării nr. 13 lânga WINMARKT) DIN BISTRIŢA
în perioada 16 – 17 August 2011... |
PC preot de caritate,VIOREL LUCIAN POP, de la Biserica cu hramul „Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian” din curtea Spitalului TBC, str. Ghinzii, nr. 26, Bistriţa
INVITĂ
Miercuri, 10... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 7 al „Revistei ilustrate”, „foaie enciclopedică literară lunară” (an. I, din iulie 1898),...
Comentarii
Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud: Pensia, pe înțelesul tuturor
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
Șase decenii de la absolvirea Facultății de Litere a UBB. Cum cerne vremea: 232, 114, 82...16
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Unele povești nu se scriu în cărți. Se scriu în vieți
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
David Dorian, sărbătorit la 60 de ani, în prezenţa colegilor bibliotecari şi scriitori
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
Aniversări
Astăzi, doamna Matilda Pascal Cojocărița își aniversează ziua de naștere.
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele DANIEL BOGDAN, preot la Parohia Ortodoxă Română Unirea 2 Bistrița.
Preacucernice părinte Cristian Ciobanu, preot paroh la Biserica Ortodoxă cu Hramul ˮSfinṭilor Andronic si Atanasia“ din Nicosia!




































