„Să vă iubiţi unul pe altul după cum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan 15, 12)

Am ales să scriu despre acest text evanghelic deoarece eu îl consider foarte important pentru întreaga viaţă şi activitate a Domnului nostru Iisus Hristos. Textul cu care am început articolul de faţă descrie cuvântul Domnului în faţa apostolilor Săi în timpul ultimei cine, a „cinei celei de taină”, pe care ei au luat-o împreună. Mai târziu, în aceeaşi noapte, Iisus a fost prins, a fost arestat de către soldaţii romani şi dus înaintea Sinedriului reprezentaţilor iudeilor. Pe urmă Iisus a fost dus în faţa lui Ponţiu Pilat deoarece el ca şi guvernator roman al Iudeei avea puterea juridică şi executivă să ducă la îndeplinire planul preoţilor şi a cărturarilor iudeilor. Acest moment a fost ales de către Iisus Hristos să le vorbească ucenicilor despre viitorul lor şi al misiunii lor ca propovăduitori ai cuvântului Evangheliei. Momentul ales a fost unul perfect chiar înainte când ucenici urmau să-L vadă pe Învăţătorul lor arestat, judecat... condamnat la moarte... şi răstignit. Cuvântul lui Iisus Hristos la Cina cea de taină a fost despre dragostea care trebuie să fie o constantă permanentă în viaţa lor, o dragoste pe care şi noi fiecare ar trebui să o împărtăşim, o dragoste care nu este nimic altceva decât personificarea dragostei care menţine împreună în unitate persoanele Sfintei Treimi: Dumnezeu Tatăl... Fiul... şi Duhul Sfânt. Iisus Hristos le-a arătat şi i-a învăţat pe ucenicii Săi despre dragostea care există între El şi Tatăl Său cel ceresc. Acest fel de dragoste ar trebui să rămână pentru totdeauna între apostoli şi, la fel, apoi în sânul Bisericii pe care apostolii o vor întemeia prin activitatea lor viitoare ca propovăduitori şi învăţători. Biserica astfel întemeiată va rezista până la sfârşitul veacurilor.

Iisus Hristos ne spune că dragostea ne va ţine împreună... în unitate... într-un singur trup. După ce le vom arăta dragostea voastră toţi vom reuşi să fim unitari într-o singură comunitate, într-o singură Biserică, într-un singur trup. Şi va fi nevoie ca să menţinem această unitate pentru toată viaţa; iar când spun „unitate” vreau să spun că oamenii trăiesc împreună şi lucrează împreună pentru aceeaşi idee sau interes şi ei vor ca să arate tuturor faptul că ei sunt împreună în „unitate”. Tocmai am vorbit despre dragoste şi despre unitate. Aş dori să vă dau un exemplu despre cum se poate demonstra aceasta în viaţa noastră. O idee ar fi ca într-o parohie să se organizeze o colectă, iar ceea ce se donează să fie împărţit celor mai nevoiaşi. Toţi enoriaşii ar putea participa la această colectă aducând obiecte de care nu mai are nevoie, dar care sunt încă în condiţii bune. S-ar putea aduce unelte, haine, obiecte de uz casnic; aici copiii ar putea aduce jucării, cărţi şi caiete sau orice alt lucru pe care ei l-ar considera util. Sau probabil că dumneavoastră aţi avea şi alte idei. Sunt sigur că preotul paroh ar fi bucuros dacă enoriaşii ar dori să împartă ideile cu el.

Vom vedea citind mai departe Sfintele Evanghelii că Iisus nu ar fi putut alege un alt moment mai bun pentru a le vorbi ucenicilor despre dragoste... prietenie... şi în special despre unitate. În această ultimă noapte Iisus a fost arestat de către soldaţii romani şi ucenicii Săi... apostolii Săi... cei care îi erau prietenii cei mai apropiaţi l-au abandonat în faţa celui mai mare pericol. Chiar şi Petru l-a abandonat şi chiar a jurat că el nu-L cunoaşte. El era acelaşi Petru pe care Iisus l-a numit odată „piatra pe care voi ridica Biserica Mea şi pe care porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18) atunci când pentru L-a recunoscut şi a exclamat „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. Chiar şi Petru, considerat mereu ca fiind primul între apostoli, prinţul lor datorită credinţei şi dragostei lui. Vedem deci că Iisus nu ar fi putut găsi un alt moment pentru cuvântul Lui despre dragoste şi despre unitate.

Am putea împărţi dragostea pentru prietenii noştri, pentru membrii aceleeaşi Biserici în viaţa noastră de fiecare zi; am putea ajuta suferinzii care sunt chinuiţi de diferite boli. Ca un sfat v-aş spune să mergem şi să-i ajutăm pe oamenii din spitale, din azile, din închisori sau chiar pe cei care trăiesc pe stradă. Le-am putea arăta acestor oameni dragostea noastră în mod concret vorbind cu ei... plimbându-ne cu ei... invitându-i la o cafea... sau chiar numai citindu-le ceva. De asemenea i-am putea invita oarecum chiar în familiile noastre: le-am putea arăta poze de familie, le-am putea prezenta alţi membrii ai familiei noastre sau chiar să i-am putea servi cu ceva de mâncare. Zile precum Crăciunul, ziua de Paşti, ziua naţională sau alte sărbători sunt ocazii foarte bune să ne deschidem casele pentru ei şi sunt sigur că aceşti oameni vor avea o experienţă de neuitat.

Viaţa pe pământ nu este întotdeauna uşoară şi uneori suntem forţaţi să luăm decizii care pot afecta chiar relaţia noastră de dragoste şi de apartenenţă. Iisus Hristos în acea seară a ştiut foarte bine că ucenicii Săi nu vor fi capabili să depăşească această ultimă încercare şi de aceea insistă şi le reaminteşte apostolilor care va fi rolul lor pe pământ: acela de a-L predica şi mărturisi pe Iisus Hristos, Fiul întrupat al lui Dumnezeu Care a venit pe pământ şi a luat trup omenesc din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt. Iisus Hristos a luat trup omenesc pentru a-i mântui pe toţi cei care au trăit pe vremea când El predica şi pe toţi oamenii din toată istoria. Apoi apostolii L-au predicat pe acelaşi Iisus Hristos... victorios împotriva morţii... înviat şi înălţat la ceruri de-a dreapta Tatălui. Acestea au fost adevărurile pe care apostolii le-au propovăduit. Cunoscând totul şi cunoscându-şi foarte bine apostolii Iisus Hristos nu a pierdut acest prilej de a-şi întări ucenicii în vederea viitoarei lor misiuni în Biserică

După cum am mai spus toţi ucenicii, cu excepţia Sfântului Evanghelist Ioan, cel care a redactat această ultimă cuvântare a lui Iisus Hristos, L-au părăsit şi L-au abandonat pe Iisus Hristos, Cel care a fost Învăţătorul lor timp de trei ani, acelaşi Iisus Hristos născut în peştera din Betleem. Vedem aşadar cât e dificil pentru o persoană umană să se implice decisiv atunci când viaţa sau cel puţin libertatea îi este în pericol.

Pentru a mă explica mai bine aş dori să vă dau un exemplu. Uneori în viaţă trebuie să alegem dacă ne oprim sau dacă mergem mai departe, dacă ne vom continua viaţa la fel ca înainte sau vom începe un alt fel de existenţă. Aceste momente pot fi foarte dificile. Şi spun aceasta pentru că în urmă cu ceva vreme am fost şi eu într-o situaţie asemănătoare când un accident mi-a redus independenţa şi libertatea. Cunoscând totul despre situaţii de acest fel Iisus Hristos le-a spus ucenicilor Săi că dacă se vor iubi unii pe alţii vor fi capabili să depăşească orice încercare; Iisus Hristos a fost foarte inspirat când le-a dat această poruncă: „să vă iubiţi unul pe altul aşa cum Eu v-am iubit pe voi”. (Ioan 15, 12)

Cel mai dificil de înţeles pentru noi astăzi este cum apostolii şi-au pierdut credinţa în Cel pe care l-au urmat timp de trei ani mai ales că ei au fost martorii atâtor minuni pe care Iisus le-a făcut în prezenţa lor. Este dificil de înţeles de ce apostolii nu au ales să-şi urmeze Învăţătorul în urma acestei lungi experienţe.

Dar Iisus ştia ce se va întâmpla şi de aceea i-a numit pe apostoli „prieteni”, prieteni din trecut şi cei de astăzi fiind cei care cunosc cele mai ascunse secrete ale cuiva. Şi El mai ştia că la acea oră apostolii erau numai oameni normali chiar dacă aveau o înţelegere mai adâncă a vieţii şi învăţăturii lui Iisus Hristos. Şi El mai ştia că Duhul Sfânt, cel Care va coborî peste apostoli ca să le întărească forţele umane va veni numai la 50 de zile după învierea Domnului; cu toate că forţele proprii nu i-au ajutat pe apostoli în noaptea când Iisus a fost arestat acestea erau totuşi puternice. Iar Duhul Sfânt nu coborâse încă. Iisus Hristos era sigur că nici un efort nu era prea mare pentru a-i întări pe apostoli în credinţa lor ştiind că predica lor va cuceri lumea. Cunoscând totul din trecut, din prezent şi din viitor Iisus mai cunoştea faptul că după acest moment dificil apostolii vor porni la misiune. Noi ştim din Istoria Bisericii că în urma pogorârii Duhului Sfânt peste apostoli aceştia au început să călătorească şi să predice despre Iisus Hristos şi despre misiunea Lui ca Mântuitor al umanităţii. Ei au mers din oraş în oraş spunând tuturor ce a învăţat şi ce a facut Iisus Hristos, despre minunile Sale... despre patimile Sale... despre moartea Sa pe cruce... şi, de asemenea... despre învierea Sa şi despre înălţarea Sa la ceruri. Prin toate aceste acte Iisus Hristos a învins păcatul şi moartea. Apostolii şi-au îndeplinit misiunea; misiunea noastră astăzi este să menţinem această victorie. Noi nu vom reuşi să facem acest lucru dacă nu vom trăi împreună într-o singură comunitate. Şi acum vedem foarte bine că predica lui Iisus Hristos despre dragoste şi unitate este foarte valabilă şi pentru societatea de astăzi. Şi aşa a fost. Acesta este şi motivul pentru care scriu acest articol.

Am dorit să scriu despre aceste teme: dragostea dintre persoanele Sfintei Treimi (Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), despre transferul ei în lume sub forma concretă a dragostei dintre membrii Bisericii. Am mai dorit să scriu despre prietenie şi unitate. Am văzut cum predica apostolilor a cucerit lumea deoarece ei s-au iubit, au propovăduit împreună şi au suferit împreună. Astăzi trebuie să facem şi noi asemenea lor. Să-L rugăm pe bunul Dumnezeu ca să ne ajute şi pe noi să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit Iisus Hristos şi să ne ostenim împreună aşa cum au făcut apostolii. Iubindu-ne unii pe alţii şi ostenindu-ne împreună putem forma o singură comunitate indestructibilă, aceeaşi Biserică.

Ioan Sabin Mureşan