Scrisoare către Dumnezeu

Iubite Tată ceresc, în ceas aniversar îți scriu.

Sunt tot aici, în nordul planetei Pământ.

Îmbătrânesc. Am strâns în traistă un troian de ani. Mulți și puțini, căci ce pot sta aceștia în fața Veșniciei?. Pe-aici e toamnă sură. Se scutur

Frunzele de frasin lângă pârâul unde stau și ninge Cu chihlimbar de frunze din piersicii grădinii.

Mă tot gândesc cât de frumoasă-i lumea

Ce ai sâdit-o Tu. Oriunde-aș merge, toate

Îmi glăsuiesc de Tine, oricât ai fi departe.

Stăpâne și Părinte, Cel ce ,,în lumină

Neapropiată” stai, cu îngeri, heruvimi, puteri

Și serafimi în mările de stele, Tu, Doamne, Sfânt Părinte, știi, eu n-am fugit de Tine, ci singur

M-ai trimis în Valea asta, zisă de Plângeri,

Pentru=a bine ști ce=i Binele și Răul. Pe-aice

Ne împresoară harnic și zilnic griji și spaime,

Covidul hâd, năpaste și moarte-n orice pas.

Parcă se-nchide zarea lumii și Binele-i departe

De n-ai fi Tu, girând a lumii cârmă, ne-am

Stinge-n deznădejde, dar toate Tu le știi.

Aceasta ne e toată sublima mângâiere.

x

Și n-aș veni Acasă, încă aș zăbovi pe-aicea,

Deși-i plecată vara cu zilele ei calde.

Legatu-m-am cu lanțuri ce nu se văd, de

Fiicele-mi, nepot, de blânda mea soție,

De casa-n care stau, de pomii din grădină,

De semeni ce înoată-n Oceanul suferinței,

De Sfânt lăcașul Tău, ce-mi este peste drum,

Al Maicii Biserica, unde chemăm, slavoslovim Cântare Cerescului Tău Fiu și Salvator.

Mi-e drag și freamătul tomnatic ce ruginește

Codrii, smeritul fir de de iarbă, trandafirii.

Parc-am băut din apa adormitoarei Lethe

Și prea adesea nu știu: la Tine m-aș întoarce,

În lume-aș mai rămâne? Tu, Doamne, ești

Părinte și Soarele nădejdii, iar clipele sau anii

Ce-or răsări din mila-Ți, ca totdeauna, Ție,

Cu dragoste fiască Ți le-nchinăm pe toate.