Scrisoare la plecarea preotului Alin Cândea, din Beclean, într-o nouă misiune pastorală la Paris

,,Credința noastră este viața noastră”

                                                                                  (Preafericitul Iuliu Hossu)

Mereu am simțit că parohia noastră ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean a avut șansa de a fi păstorită de doi preoți de excepție: părintele protopop Felician Neagoș și părintele Alin Cândea.

Păstrând proporțiile, eu i-am comparat pe cei doi preoți cu Episcopul Iuliu Hossu și cu Episcopul Ioan Suciu. Prin calitățile lor, preoții noștri s-au completat reciproc. Experienței și tăriei în credință a părintelui Felician Neagoș, i s-a alăturat avântul tineresc, plin de inițiative, determinarea de mântuire a sufletelor credincioșilor, atribute specifice părintelui Alin Cândea.

Preotul Alin Cândea întruchipează noul tip de preot greco-catolic, școlit în renumite universității catolice occidentale, vorbitor de limbi străine, continuator demn al modelelor pe care ni le-au oferit  episcopii noștri martiri.

Descinderea sa în parohia noastră a însemnat un nou suflu în zidirea credincioșilor în credință, atragerea copiilor și a tinerilor înspre Biserică. Sintagma ,,Episcopul tinerilor”, atribuită Fericitului Ioan Suciu, se poate cu temei modifica, în cazul părintelui Alin Cândea, în ,,preotul copiilor și al tinerilor”.

Părintele Alin Cândea este și ,,un cultural”, în directa descendență a reprezentanților  Școlii Ardelene. Dânsul a organizat multe activități culturale, literare, radiofonice, a editat ,,Foaia duminicală”, ,,Credința noastră este viața noastră”, a pus la cale întâlniri ale tinerilor cu specialiști din diverse domenii, a lansat ,,Tabăra  pentru copii și părinți” de la Vima Mică. A pus la cale și s-a zbătut eroic pentru a face rost de fonduri pentru clădirea Oratoriului pentru tineri, din spatele Bisericii.

Am participat de câteva ori la acțiunile sale cu tinerii. Deși aveam în spatele meu mulți ani de profesorat, mi-am deschis bine ochii și urechile pentru a mai învăța câte ceva din comportamentul său față de tineri. Mă uimea felul ușor și blând prin care se făcea ascultat de către aceștia.

Acum la plecarea lui, într-o nouă misiune pastorală într-o parohie din străinătate, o să-mi lipsească predicile sale, pe care le comentam uneori, post factum împreună, spovezile lui încurajatoare, după care îți venea să zbori sau să sari într-un picior de bucurie, ca în copilărie, discuțiile pe care le aveam, unele mereu amânate.

Dacă tatăl meu, Monseniorul Grigore Zăgrean, l-ar fi cunoscut pe părintele Alin Cândea, sunt sigur că  l-ar fi dorit preot de Bistrița și cred că mi-ar fi spus cam așa: ,,- Măi copile, ai dreptate, preotul Alin Cândea are stofă”, prin ,,stofă” tatăl meu substituind calitățile alese ale unui preot adevărat.

Dacă, Doamne ferește, ar mai veni peste Biserica Blajului, un ,,an al întunericului”, ca cel din 1948, sunt sigur că atât preotul Alin Cândea, cât și părintele Felician Neagoș, nu ar ,,defecta”, cum spunea Cardinalul Iuliu Hossu în memoriile sale, ,,a defecta” însemnând a-ți trăda credința.

                                                 Ion Radu Zăgreanu