Scrisul cu toate lecturile

Jeniţa Naidin trăieşte de câţiva ani la Bistriţa, fiind o prezenţă discretă în cercurile literare ale oraşului unde îşi duc veacul mulţi iubitori ai scrisului.
A activat înainte la Bucureşti în Sistemul Public de Asigurări Sociale şi Pensii, ultimul loc de muncă fiind, ca expert în cadrul Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor. A semnat un număr de 12 cărţi privind Legislația de asigurări sociale și pensii. Este, aşadar, un reputat specialist de nivel naţional.
Din anul 2000, de când s-a mutat la Bistriţa, preocupările sale s-au extins în sfera psihologiei şi a literaturii. Cărţile semnate Jeniţa Naidin acoperă, aşadar, domenii de mare interes, domnia sa afirmându-se, îndeosebi, ca un comentator de o rară sensibilitate al unor cărţi de memorialistică, istorie literară, spiritualitate creştină şi orientală. Marea poezie a lumii, cea scrisă de poeţi cu care şi-a intersecat destinul, trecută prin filtrul înţelegerii sale, dobândeşte strălucire şi claritate.
Aşa cum mărturiseşte în preambulul volumului “Scrieri din Inimă”, apărut recent la Editura Napoca Star, autoarea a făcut o selecţie din eseurile publicate pe parcursul ultimilor trei ani în diverse periodice sau pe blogul domniei sale. Ceea ce părea efemer, se fixează astfel în conştiinţa iubitorilor de lectură într-o carte “scrisă din inimă”.
Întâlnirea autoarei cu profesorul Ovidiu Drimba are impactul unui taifun, prilejuindu-i scrierea unor pagini aproape evlavioase despre cel ce a dat culturii noastre monumentala “Istorie a culturii şi civilizaţiei”.
Cunoaşterea faţă către faţă este urmată, firesc, de adâncirea în lectura cărţilor “maestrului”. Entuziasmul lecturii îşi pune amprenta asupra altor cărţi cum, bunăoară, cea despre iubirile lui Blaga, semnată de profesorul Zenovie Cârlugea. În esenţă, eseurile Jeniţei Naidin sunt impresii de lectură, receptări entuziaste ale unor opere literare, evocările unor întâlniri memorabile, cum este și aceea cu Alina Ledeanu, directorul prestigioasei reviste de cultură Secolul 21.
Într-un interviu din Secolul 21, număr dedicat mişcării feministe, Alina Ledeanu foloseşte o sintagmă sugestivă: femeile, această “majoritate minoritară”, prin care surprinde discriminarea ce mai dăinuie în societate. În acelaşi interviu, mai afirmă: “Feminismul trebuie să impună asumarea femeilor ca fiinţe umane”. Obtuzităţii societăţii ce nu pune femeia în locul care i se cuvine, i se contrapune, în cartea doamnei Naidin, imaginea femeii-muză, a femeii inspiratoare de capodopere. Muzele lui Blaga, iubirile lui Goethe, prietenia plină de admiraţie a lui Proust pentru Ana Brâncoveanu, sunt argumente pe care cititorul le decoperă în paginile acestei cărţi ce pledează pentru iubire, în favoarea sentimentelor luminoase ale fiinţei. Mărturisirile autoarei, presărate în esurile sale, pot fi socotite elemente de autoreferenţialitate: “Am de partea mea Munca, Rugăciunea, îngrijitul şi privitul florilor, bucuria de a scrie ceva pentru semeni”.
Interesul odată asigurat de eseurile despre scriitori şi subiecte infailibile, autoarea îşi permite “lejeritatea”, în partea a doua a “Scrierilor” sale, să adune “de-a valma” eseuri despre cărţi citite, locuri vizitate, “gânduri şi simţăminte răzleţe, scrise din inimă în momente de solitudine”.
Revenind la eseurile cu care se deschide cartea Jeniţei Naidin, constatăm că ele circumscriu personalitatea marelui poet şi filosof Lucian Blaga.
Autoarea împărtăşeşte un adevărat cult pentru acest poet al iubirii. Nu uită să reamintească despre proprietatea pe care a deţinut-o Blaga la Bistriţa, pe Dealul Târgului, amănunt biografic de mare însemnătate. Ovidiu Drimba a avut privilegiul de a fi fost un apropiat al lui Blaga în anii 1946, 1947; din această perspectivă, cel care i-a fost asistent, se credea că ar deţine tainele iubirilor ce au aprins imaginaţia poetului născut în Lancrăm. Cele cinci muze identificate de profesorul Cârlugea în volumul “Lucian Blaga - Solsiţiul sânzienelor”, confirmate şi de alte surse biografice, sunt analizate succint. Cornelia Brediceanu Blaga, soţia poetului, a avut rara înţelepciune de a înţelege pasiunile dătătoare de inspiraţie. Aceasta i-ar fi mărturisit profesorului clujean Vasile Emanoil:
“Era prea mare ca să fie numai al meu. Muzele care l-au inspirat nu mi-au produs amărăciuni. Lucian avea nevoie de ele pentru creaţia sa. O soţie a unui scriitor trebuie să înţeleagă şi să ierte. Să nu pozeze în martiră”.
Despre cărţile unor bistriţeni, autoarea scrie cu interes sporit; printre aceştia doar îi amintim pe Vasile V. Filip, Menuţ Maximinian, Victor Ştir, Gh. Mizgan.
Jeniţa Naidin noteză cu acribia cronicarului modern evenimente culturale, întâlniri memorabile petrecute la Bistriţa. Ceea ce ar părea la prima vedere a fi preocupări nespectaculoase, impresii de lectură entuziaste, meditaţii răzleţe, se fixează în conştiinţa cititorului ca roade spirituale ale unui suflet smerit, dăruit cu o sensibilitate aparte, fiind și surse de informaţie succinte.
Jeniţa Naidin ilustrează, prin cea mai recentă apariţie editorială a sa, adevărul bine ştiut că un autor scrie cu toate lecturile sale.