SPECIAL
|
Suntem alături de artistul Petre Petruse în aceste momente grele, în care se desparte de mama Maria. Până azi, Petre Petruse a fost "puiu mamii", aşa cum îi spunea mama Maria, ce îl aşteapta mereu în... |
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a transmis un mesaj de felicitare pentru colectivul medical al unuităţii spitaliceşti, care, chiar şi în timp de pandemie, găseşte... |
|
Administraţia Parcului Naţion |
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunţat, în deschiderea şedinţei extraordinare de plen, în sistem videoconferinţă, că au fost finalizate lucrările la noul... |
|
Botez special, adaptat vremurilor, pentru micuţul Petru Ştefan, fiul lui Horaţiu Fănel Cigu şi al Roxanei Teodora. Micuţul a fost încreştinat în Biserica „Sfântul Nicolae” din centrul Năsăudului de... |
Rep.: - Cum ar trebui să trecem peste această perioadă? |
|
"Policlinica Bistrita, prin Laboratorul de analize medicale, efectuează GRATUIT, FĂRĂ LISTĂ DE AȘTEPTARE, DOAR CU BILET DE TRIMITERE, analize medicale" transmite Anca Covalciuc, şefa laboratorului.... |
Rep.: - Cum se predă în această perioadă în şcoli religia?
Pr. inspector Adrian Cherhaţ: - Copiii şi părinţii stau acasă, iar relaţia didactică se produce doar prin mijloacele tehnice online (... |
|
În vremuri grele, când preoţii îngenunchează singuri în sfintele altare, rugăciunile lor fiind ascultate doar de către sfinţi şi arhangheli, în timpul în care Iisus coboară la fiecare liturghie în... |
Rep.: - Părinte stareţ, trăim vremuri tulburi pentru sufletele noastre, în care uşile mănăstirilor sunt închise. Cum se desfăşoară rugăciunea fără credincioşi? |
|
La doar 8 ani…Mihai, prin mesajul lui, ne-a făcut să zâmbim din suflet!
Săptămâna trecută am fost plăcut surprinși de un gest mai puțin obișnuit. Pe când colegii noștri desfășurau controale în... |
Asociația Tinda a demarat campania de strângere de fonduri „Adoptă un spital, în bătălia cu Covid-19!", pentru achiziționarea echipamentelor medicale de protecție, a aparaturii și a medicamentelor,... |
|
Noi, oamenii, oricât am vrea să părem de puternici, suntem vulnerabili, ca toate ființele, pentru că viața ne este amenințată adesea, ea nefiind un dat etern. Slăbiciunile noastre ies la lumină mai... |
L-am întâlnit acum patruzeci de ani, în anul 1980, la Protopopiatul Ortodox Român din Bistriţa, condus atunci de vrednicul protopop, Creţa Simion, care îi era nepot după doamna preoteasă, Mama... |
|
|
De câteva zile Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napopca are o nouă conducere. Mai întâi, în funcția de decan, a fost ales părintele arhimandrit Prof.... |
|
„În ciuda pandemiei, suntem căsătoriți!” Nuntă a Cetățeanului de onoare al județului Bistrița-Năsăud
„În ciuda pandemiei, suntem căsătoriți! Ceremonia a avut loc pe 25 aprilie 2020 în Indianapolis, Indiana. Am făcut acest pas în privat, însă sperăm să putem sărbători împreună în viitorul apropiat.... |
Anuntam cu regret ca la 28.04.2020 s-a stins din viata la varsta de 85 ani profesorul de biologie Ionel Bolog, fost director la Scoala Generala Chiuza.
Familia indurerata
|
|
Nu vreau să fiu lung în cele ce urmează, știu, multă lume nu are răbdare să citească tot, însă nu-mi ajung cuvintele pentru a-mi putea exprima recunoștința în primul rând față de o persoană specială... |
Ministerul Educației și Cercetării a stabilit împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății și în conformitate cu recomandările Comitetului Național pentru Situații de Speciale de... |
|
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că şcolile nu se vor mai deschide în acest an de învăţământ. Anunţul vine după o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul... |
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud a reuşit să facă peste 98% din plăţile pentru şomajul tehnic, ne-a declarat directorul executiv Otilia Râpan. Potrivit acesteia,... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Familia Al-George din Sângeorz-Băi, formată din Ioan Al-George, Vasile Al-George și Sergiu Al-...
Comentarii
Întru mulți și binecuvântați ani părintelui Ștefan Pralea, preot paroh la Şieuţ!
IOAN TUNS -
Mie, 17:43
La mulți ani cu bine, cu sănătate și minunate realizări-familiale și profesionale, părinte Ștefan!...
Deputatul Bogdan Ivan, despre mandatul său și deciziile luate la Ministerul Energiei
Radu -
Mie, 16:52
PSD-ul a intrat în panică. Criza politică actuală a fost provacată de nesăbuința unor lideri...
Deputatul Bogdan Ivan, despre mandatul său și deciziile luate la Ministerul Energiei
AUR-el -
Mar, 16:42
Căldură mare, mon Cher! Neuronii le-au dat pe dinafară ... că tot au vrut afară. Baiu'-i mare (...
Miceștii de Câmpie: biciclist acroșat de un autoturism
rasunetul -
Mar, 09:56
Acestea au fost datele transmise vineri seara, în jurul orei 22.30. ISU BN nu a revenit cu detalii...
Miceștii de Câmpie: biciclist acroșat de un autoturism
Nerghes Alexandra -
Lun, 21:45
Domnul este socrul meu , Cum ISU BN transmite ca este conștient , când el este în stare gravă fără...
Aniversări
În zi de naștere, gândurile noastre bune se îndreaptă spre doamna profesor Anișoara Iuga, directorul Școlii Gimnaziale Ciceu Giurgești.
În zi aniversară, adresăm părintelui paroh Vasile Cristian Motogna de la Parohia „Sfânta Treime” din Teaca, alese urări de mulţi ani cu sănătate în...
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări de bine doamnei av. Lucia-Augusta Săsărman, consilier județean social-democrat.
In Memoriam
Astăzi, 13 august, se împlinesc 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a scumpului nostru BOR TEODOR. Amintirea ta va rămâne veșnic vie în inimile...













































