Sub freamătul vântului, la Malin

În noiembrie,

sub freamătul vântului,

ca la spectacol.

Trăitorii din mediul rural așteaptă luna noiembrie mereu cu speranța prelungirii vremii frumoase.

În popor, începutul de noiembrie, mai precis prima  jumătate a acestei luni, a fost botezată ca ,,vara leneșului”. Gospodarii care nu și-au terminat muncile de toamnă ale câmpului, mai primesc uneori în dar o secvență de timp favorabil încheierii lucrărilor agricole. Această ,,Vară de noiembrie” (Lucian Blaga) înseamnă încă o șansă în confruntarea lor cu pământul.

Vremea frumoasă asigură și continuarea spectacolului autumnal pe care îl oferă natura degustătorului de frumuseți, de ,,Exerciții de admirație” (Emil Cioran).

Am fost beneficiarul acestor ,,exerciții”, în timp ce adunam nucile în grădina din Malin și covorul frunzelor îngălbenite trebuia înlăturat cu grebla.

Foșnetul vântului, amintindu-mi de începutul poeziei bacoviene, ,,Nervi de toamnă” (,,E toamnă, e foșnet, e somn”, provoca căderea frunzelor și în acest spectacol, latura sonoră (foșnetul vântului), avea urmări vizuale splendide, căderea frunzelor, când ca o ploaie leneșă și legănată, când ca  una mai grăbită, torențială, când rafalele vântoase se întețeau.

,,-Cum să te entuziasmezi de niște fenomene firești, aproape banale, vântul și căderea frunzelor”,  m-ar întreba un prieten, fost coleg de liceu.  Pentru a-l convinge rememorez o întâmplare din anii noștri de liceeni beclenari. Regretatul nostru profesor  de română Bolog Valer l-a provocat pe amicul meu să recite poezia lui Mihai Eminescu, ,,Sara pe deal”. În loc să spună ,,Sub un salcâm...”, el a rostit tare ,,Sub un acăț, dragă, m-aștepți tu pe mine.”. ,,-Poate la voi acasă, prin ogradă, așa se zice”, i-a replicat profesorul. Cam așa este și cu acest spectacol al toamnei botezat de mine ,,Sub foșnetul vântului”. Am înlocuit percepția obișnuită (acățul tău) a ceea ce provoacă toamna într-o grădină cu pomi, cu una lirică  ( să-i zicem ,,salcâmul”).

Să te ningă frunzele unui nuc uriaș, alungate  de pe ramuri de ,,foșnetul vântului”,  iar tu, culegătorul de nuci să multiplici foșnirea prin mișcarea greblei și a pașilor tăi, aceasta schimbă totul în jurul tău. Aș merge mai departe și aș propune o ,,terapie”  prin asistarea la spectacolul oferit de căderea frunzelor.

De data asta nu mă mai dedulcesc cu tristețile pe care le emană poeziile bacoviene dedicate toamnei.

Foșnetul vântului, provocatorul căderilor de frunze, este doar regizorul care te invită la un spectacol extraordinar. Trebuie doar să ieși în natură, să-ți instalezi pe harta imaginației tale sau pe cea a inimii antenele care să recepteze sonor și vizual frumusețile cadrului natural. ,,Exercițiile de admirație”  din acea zi îmi aduceau aminte de niște momente de bucurie ale elevilor de la Școala Gimnazială ,,Grigore Silași” din Beclean, din perioada mea de profesorat. În curtea școlii, într-o zi splendidă de început de noiembrie, în pauza mare, elevii au început a se ,,îmbulgări” cu frunzele  căzute din uriașii și bătrânii tei, existenți acolo și în anii fostului Liceu Teoretic. Alături,  de lupta îmbulgăririi se clădeau morminte de frunze pentru cei care acceptau o înmormântare vegetală.

Sub foșnetul vântului (,,regizorul”), ,,actorii”,  frunzele  jucau un spectacol al frumuseților. De pe malul toamnei, ,,vara de noiembrie” mă îmbia  încă o dată la o porție de ,,exerciții de nemurire”.