Sunt suflet din sufletul satului meu

Parafrazând versul coşbucian: “Sunt suflet în sufletul neamului meu”, putem spune că sârguincioasa şi ambiţioasa scriitoare albaiuliană, Veronica Oşorheian ne demonstrează, prin ultima sa carte Şirag din pietre de râu, că e suflet din sufletul satului său natal – Leşu Ilvei. Harnică, persuasivă, d-na Veronica Oşorheian evocă în paginile cărţii sale viaţa satului năsăudean, cu tradiţiile, obiceiurile şi cutumele, cu duhul locului, admirabil puse în pagini, cu reale virtuţi literare, demne de a fi băgate în seamă atât de cititori, cât şi de cercetători ai fenomenului folcloric, cu vastul său evantai de manifestări ale culturii şi mişcării artistice populare.

Bănuiam, de ce să nu recunosc, că în vatra etno-folclorică năsăudeană, de numele căreia şi-au legat destinul scriitori de mare importanţă naţională: George Coşbuc, Liviu Rebreanu ş. a. a existat şi există o viaţă culturală tumultuoasă, vie, dinamică, din care autoarea a extras tot ceea ce este valoare, autenticitate artistică, un buchet de nestemate al căror parfum, farmec, strălucire crează cititorilor o adevărată desfătare estetică, precum şi o întoarcere imaginară spre locurile de obârşie.

O bună şi fină cunoscătoare a satului său natal, ca şi a împrejurimilor, cu variata gamă de comori ale artei populare, de tradiţii şi obiceiuri originale, autoarea şi-a găsit, abia prin această carte, împlinirea sufletească, mulţumirea intelectuală, sentimentul plenar că şi-a făcut datoria faţă de oamenii locurilor pe care i-a cunoscut, de valorile autentice pe care comuna Leşu Ilvei le-a impus culturii ţărăneşti transilvane. Şi pe bună dreptate, d-na Veronica Oşorheian are cu ce se mândri, atât ca actantă, cât şi ca moştenitoare a tot ceea ce s-a derulat aici: dans, cântec, teatru, credinţe şi manifestări de sărbători tradiţionale, care alcătuiesc zestrea ancestrală, adusă de fluxul istoriei până la zi, a unei aşezări cum nu sunt multe în spaţiul etno-folcloric al bătrânului nostru Ardeal.

Ce am admirat mai mult şi mai mult citind această carte, pe lângă talentul publicistic, poetic şi prozastic demonstrat şi în alte cărţi, este persuasiunea, infatigabilitatea cu care a scormonit, a cercetat, studiat şi interpretat documente, informaţii, izvoare, datini şi credinţe auzite prin viu grai de la unele persoane ale locului şi semenilor, multe din scenele descrise în carte petrecându-se sub ochii lor. Este relevantă minuţia de orfevru cu care autoarea a desprins canavaua mişcării teatrale, a celor care au dat viaţă spectacolelor, descriind jocul actoricesc al amatorilor care au stârnit hazul şi buna dispoziţie a spectatorilor din Leşu. Paginile cărţii, dincolo de factura preponderent documentară, au calitatea unei excelente monografii artistice, care emană un şuvoi emoţional, o stare afectiv-sentimentală pe care d-na Veronica Oşorheian a trăit-o şi o trăieşte vis-à-vis de toate aceste comori etno-folclorice, comori care au animat, au dinamizat viaţa socio-culturală a satului din zona Năsăudului.

E cazul să spunem că autoarea reînvie, de-o manieră convingătoare, starea spirituală a locului din preajma Marii Uniri de la 1918, cât şi din perioada interbelică. Multe din faliile memoriilor sunt trăite şi cunoscute de însăşi autoarea cărţii, fapt care le încarcă de veridicitate, de autenticitate, de credibilitate, de fior existenţial. Ideea principală pe care Veronica Oşorheian doreşte s-o releve cu pregnanţă în Şirag din pietre de râu, titlu absolut frumos, dar care s-ar fi potrivit mai bine unei scrieri beletristice, este una deosebit de generoasă şi anume că prin larga mişcare artistică de amatori (diletanţi nu în sens peiorativ, ci în ideea că actorii nu aveau studii în domeniu, dar aceştia nu erau lipsiţi de un anumit har), s-a menţinut, la acea vreme, trează conştiinţa de neam şi că satul a alimentat, prin afluenţii săi spirituali şi morali, marele fluviu al demnităţii, libertăţii, onoarei şi omeniei naţiunii române din Ardeal.

Remarcabilă rămâne, aşa cum am spus mai înainte, pe lângă scriitura fluentă, uşor poetică, enorma bogăţie de informaţii, documente, fotografii, înscrisuri, metafora pe care o conţine titlul cărţii, care vrea să semnifice travaliul istoriei, al naturii dacă vreţi, în făurirea acestui şirag de zări şi etape istorice, în şlefuirea acestora, care dau în final cărţii un sens şi un farmec aparte. Aşteptăm cu vie emoţie viitoarele cărţi ale d-nei Veronica Oşorheian.

Gheorghe Jurcă