Teatrul de păpuşi Puck din Cluj la Bistriţa

Teatrul de păpuşi Puck din Cluj ne-a fermecat cu o lume colorată de poveste, cântec, muzică şi dans. Copiii din grădiniţele din Bistriţa şi Sărata instantaneu s-au integrat în universul minunat al piesei, scrisă de James Lawson, “Te aştept”. Regia a fost realizată de Varga Ibolya, in memoriam pentru regizorul Kovács Ildikό. Povestea este interesantă şi impresionantă. În centrul atenţiei se află Băiatul, rămas orfan în urma unei inundaţii de proporţii din statul Ohio, care porneşte la drum în căutarea părinţilor. Pe drumul naturii găseşte peste tot personaje bine intenţionate, cum e Sperietoarea de păsări, care îl invită şi îl adăposteşte în propria casă; vulpea, cu faţa umanizată, pregătind şi oferind un tort în cinstea Băiatului, Baba Cloanţă care şi ea contribuie solidar la evenimentele în derulare. E un sentiment plăcut să vezi personajele Răului într-o altă lumină, parcă ar fi această scenetă o mântuire pentru ele. Singurul personaj morocănos este Omul-bătrân, vitregit de soartă, părăsit de fiul şi nora lui, ei fiind răpiţi pentru totdeauna de văpăile neiertătoare ale valurilor ieşite din matca râului. El trăieşte singuratic, nu suportă pe nimeni în preajmă, alungă orice vietate de pe păşunile lui, cu excepţia unui viţeluş pe care parcă îi face plăcere să-l strângă la piept. Băiatul, cu prietenii lui devotaţi, ajunge şi în grădina Omului-bătrân şi-l roagă cu sufletul să înapoieze viţeluşul, după care plănge mama, iar fără mama şi puiul s-ar prăpădi. Argumentele Băiatului venite din suflet îl sensibilizează pe Omul-bătrân şi-l înapoiează viţeluşul ca să fie cu mama lui.

Fiindcă anotimpurile verzi s-au preschimbat în cele acoperite de zăpadă, Băiatul împreună cu prietenii construiesc un Om de zăpadă, care nu vorbeşte până nu este gata. Dar după ce a căpătat doi ochi din cărbune de la copil, exclamă: acum văd că mi-ai dat ochi! Şi vreau şi nasturi pe haina mea albă, dă-mi te rog perla de pe pieptul tău. Nu se poate, îi răspunde Băiatul, ea este singura mea amintire de la părinţii mei!

Dar eu te cunosc de undeva! – zise Omul de zăpadă. Da-? – se miră Băiatul, poate îţi aduci aminte şi de unde. Sigur! Omul-bătrân îmi zicea că o asemenea piatră i-a dat nepotului său! În acest moment, ca şi în alte momente, copiii-spectatori sunt invitaţi să-l caute pe Băiat strigându-l: Băiatule mic, vino! Aici e bunicul tău! Iar copiii strigă, interacţionând cu sceneta. Întâlinirea dintre bunic şi nepot, la care participă toti prietenii, natura şi micii spectatori însoţiţi de marii spectatori, este foarte impresionantă. Natura a fost inspirată ori de câte ori i-a şoptit Băiatului că e bine să-şi caute rădăcinile, că aici pe undeva îşi va găsi şi casa şi căminul. Piesa se termină cu cântecul actorilor care ies treptat în faţă, devenind vizibili, palpabili şi merituoşi ai unei performanţe de actorie veritabilă. Este o dramatizare frumoasă, educativă şi dinamică, actori buni, costume ingenioase, decoruri sugestive. Propun ca această piesă să fie prezentată şi micilor şcolari, de fapt, cu toţii, inclusiv adulţii avem ce învăţa despre consecinţele dezastrelor naturale şi refacerea vieţii ce urmează. Felicit regizorul şi întreaga echipă de actori şi le doresc să câştige proiectul lor de a promova educaţia în rândul maghiarilor din diaspora, prin intermediul teatrului de păpuşi!