Tenia cu două capete

Acest parazit intestinal are un singur cap, nu două, însă la noi (începând cu democraţia originală a lui Iliescu) e posibil şi aşa ceva.

Nu toţi cei care au trecut prin şcoală au reţinut caracteristicile acestui vierme incredibil – pe cale de dispariţie în societăţile sănătoase, normale, dar nu la noi.

Dicţionarul spune, lapidar, că tenia e în formă de panglică şi că trăieşte în intestinul subţire sau în alte organe, la om şi la animalele caarnivore. Mă gândesc îndată, cu invidie, că, de pildă, boii (şi câţi nu sunt în ţara asta!) sunt feriţi ”ab initio” de a suporta coabitarea cu acest vierme.

Am întrebat ici-colo (adică, pe medici şi profesori de biologie) despre tenie, am adunat nişte date şi iată-le:

Dumneaei (am evitat sintagma ipocrită de… ”domnia sa”, folosită azi, fie cu referire la o persoană de înaltă ţinută profesională şi de caracter, fie la un ticălos, impostor, semianalfabet postat într-o funcţie politico-administrativă), dumneaei are un cap (emoţionant, nu? când te gândeşti că unii demnitari au doar contur de cap), un cap care se fixează pe peretele intestinului subţire cu nişte cârlige, ventuze şi începe să înghită păpica ce trece prin intestinul subţire al omului. Şi tenia începe să se lungească, segmentar (cică uneori se îmbârligă prin viscerele bietului om până dincolo de cinci metri). Segmentele acelea sunt compartimente de mii de ouşoare, iar de la o vreme ele se debarasează de trupul ”matern”, ajung în maţul gros şi, prin fecale, ies la…lumină, aşteptând împrejurări (vânt, ploi, congrese, referendumuri) prin care să intre în trupuri mâncătoare de carne (sau soia, în absenţa cărnii…). Bineînţeles că tenia ”mamă” devine martir din clipa în care nenorocitul om sucombă din pricina ei.

Pe mine m-a impresionat încă din vremea liceului, când am învăţat despre tenie, faptul că ea este atît de îndârjit prinsă în peretele intestinului, încât, oricâte segmente din panglica ei ar fi să se elimine ori să piară, capul rămâne.

Actualmente însă, am înţeles, o tratare medicamentoasă poate fi eficientă, încât capul să piară şi el.

Ei bine, am avut revelaţia că ”destinul existenţial” al teniei poate fi extrapolat la nivelul societăţii româneşti de acum. Adică: avem a face cu o tenie într-un maţ care leagă două capete, două palate: Cotroceni şi Victoria. Din el este preluată păpica frământată din birurile aplicate azi în arealul românesc.

E uşor de înţeles la care capăt se află maţul gros şi calea către teritoriu.

E lesne de priceput că, până când capul teniei nu va ajunge la fecale, speranţele noastre de însănătoşire rămân în gât, în creier, în inimă – dar atât!

Dar e de gândit de ce medicamente e nevoie pentru extirparea capului. Desigur că, după gând, urmează medicamentul…