TRANSILVANIA VĂZUTĂ DE IOSIF AL II-LEA ÎN CĂLĂTORIILE DIN ANII 1773, 1783, 1786

O perioadă de profunde transformări economice, demografice, religioase, militare, de mentalități individuale și colective etc. a cunoscut Transilvania după integrarea sa în Imperiul Habsburgic, mai ales în timpul împărătesei Maria Tereza (1740-1780) și a fiului său Iosif al II-lea (1780-1790). Acești „despoți luminați” s-au completat unul pe altul în realizarea unor reforme ce aveau scopuri imediate și de perspectivă.
Iosif al II-lea s-a născut la 13 martie 1741, fiind primul băiat din cei 16 copii ai împărătesei Maria Tereza. În anul 1765 tatăl său, Francisc Ștefan de Lorena moare iar el este declarat coregent de către mama sa și comandant suprem al armatei. S-a căsătorit, la insistențele mamei sale, de foarte tânăr, dar prima soție și următoarele două i-au murit, la fel și fiica din prima căsătorie, ceea ce l-a marcat pentru tot restul vieții, rămânând cu o mare sensibilitate pentru cei care sufereau. Seva înțelepciunii sale nu se trăgea numai din cărți, enciclopedii sau rapoarte, ci mai ales din contactul cu oamenii și cu realitățile, mereu altele, întâlnite în provinciile Imperiului, fiind dublată de o preocupare deosebită pentru „binele comun”. Ca să ia contact nemijlocit cu masele de supuși, a efectuat de-a lungul și de-a latul vastului său imperiu, în trăsură ori în șeaua calului, numeroase călătorii, care, însumate, dau aproape o treime din perioada 1765-1780 în calitate de coregent, și 1780-1790 în calitate de împărat deplin, fapt ce i-a atras denumirea, încă din timpul vieții, de „împăratul călător”. În călătoriile sale a străbătut și Transilvania în anii 1773, 1783 și 1786, ocazii cu care consemnează în rapoarte că din totalul general de 1.066.071 locuitori, „românii sunt cei mai vechi și mai numeroși ( 677.308 -63,53 %), ungurii și secuii ( 257.825 - 24,18 %),sașii ( 130.884 - 12,29 %), majoritatea erau ortodocși (558.076, numiți și schismatici,) 119.232 greco-catolici, mai erau protestanți și catolici, că aici este o „țară frumoasă, dăruită de grația divină cu toate cele necesare, cu pământ roditor pentru cereale, pentru cultura viței de vie, cu o populație destul de numeroasă ca să le cultive, dar acești bieți iobagi români, cei mai numeroși și mai vechi locuitori, sunt în așa fel chinuiți și copleșiți de greutăți de către fiecare, fie unguri, fie sași, încât într-adevăr, soarta lor, dacă o cercetezi, este vrednică de milă, și totuși e încă de mirare că atâția dintre acești oameni sunt încă aici și nu au fugit cu toții”. Contactul nemijlocit cu realitățile imperiului, l-a ajutat pe Iosif al II-lea să-și conceapă un vast program reformator, să se îndepărteze de mama sa în privința metodelor de guvernare, să-și formeze convingeri creștine și umaniste, să facă reforme pentru binele supușilor săi. În timpul cât a fost împărat deplin (1780-1790), a promovat Edictul de toleranță(1781),Decretul de concivilitate(1781),Reforma fiscală și administrativă, Patenta imperială privind abolirea iobăgiei, reglementări prin care se dădea posibilitatea ca fiecare religie să se manifeste liber, fiecare comunitate cu mai mult de 100 de locuitori să-și construiască biserică și școală, românii de pe domeniul crăiesc erau egali cu sașii,puteau să se așeze în orașe și să dețină proprietăți. Credința în dreptatea împăratului i-a determinat pe Horea, Cloșca și Crișan să ridice pe țărani la răscoala din 1784-1785, Horea arătându-le răsculaților înscrisuri de la împărat dar și un medalion aurit cu chipul acestuia. După înfrângerea răscoalei, cu excepția celor trei conducători care au fost condamnați la moarte, ceilalți participanți au beneficiat de „general-pardon”, un fel de act de amnistie menit să tempereze elanul răzbunător al nobililor. Figura împăratului va rămâne multă vreme în memoria individuală și colectivă a locuitorilor din Transilvania deoarece așa cum consemnează sasul Heydendorf, acesta se adresa locuitorilor care îl întâmpinau, dacă erau români, în limba română, dacă erau sași în limba germană, dacă erau maghiari, în limba maghiară, ceea ce crea o stare de mulțumire, fapt dovedit și prin aceea că locuitorii din mai multe sate (Salva, Parva, Romuli, Nepos, Monor) și-au adoptat pentru localitățile lor nume noi, după cuvintele rostite de împărat atunci când s-a întâlnit cu locuitorii din ele. Clerul unit sau neunit, firava intelectualitate românească a îmbrățișat programul reformator al împăratului cu speranța că vor avea acces la învățământ și cultură, la viața publică.
În tradiția orală din satul Budești se păstrează informația că în perioada iosefină aici au fost edificate biserică și școală, fără a se confirma (până în prezent) documentar.