Trecui glumind

Cu o moştenire impresionantă pe linie paternă în ceea ce priveşte literatura, Mihai Lucian Valea şi-a adunat gândurile versificate în volumul „Trecui glumind”, apărut la Editura Karuna, coordonată de Tiberiu Irimia. Ceea ce apare în această carte este descris cel mai bine de autor în poezia „Introducere”: „ De-atâta versuială mi-a luat condeiul foc/ Când dat-am la iveală păcate azi numite modă/ Beţie, sex, politici, furt şi alte la un loc/ Le adunai pe toate să le-nchid într-o odă”. Structurate în patru părţi: „ Canicularei superbibiluşe”, „Sfârşitul bahic”, „La taifas cu tataia”, „Amintireli adevărate”, poeziile aduc frumuseţea zâmbetului, abaterea soarelui de la traiectorie, clipa care scormoneşte invidia, minunea decorsetării neuronilor. Domnişoara ce tronează provocator pe copertă: „nu e bebeluşa de la cârcotaşi/ Ci e iubita mea din poezie”. Alcoolul şi alcoolizatul sunt luaţi în derâdere: „Genunchii s-au muiat şi nu mai vor/ Să care-un ambalaj alcoolic şi scârbos”. De haiu lumii este „Balada Superbeţivanului”: „ Îmi place superţuica de Bârgaie/ Şi vreau s-o beau tot într-o veselie/ Să trag direct din sticlă, fără paie/ Şi să vomit şi în bucătărie”. Aflăm şi pentru cine scrie Valea: „ În lumea-n care astăzi mişun eu/ Sunt găşti de cartier şi curve, şi beţivi/ Analfabeţi obscuri, şomeri ce beau mereu/ O faună cumplită de declasaţi nocivi”. În loc de încheiere avem spovedania umoristului, care ştie prin ce urma să treacă în travaliul naşterii operei: „ Când începui ştiui mereu/ Singur ales-am astfel calea/ Scriind această carte eu/ Mihai…”. O carte a sensurilor vieţii, care ia în derâdere prostia umană, încercând să aducă la normalitate anormalul, să spună în modul cel mai vesel că suntem cu susul în jos, cu faţa spre întuneric, lumina fiind aşteptată, şi pe alocuri renegată. O clipă a ancorării, prin vers, în rândul omenirii…