Trei

Anotimpul cel mai dorit pentru adulţi, când vor să se copilărească, este iarna (asta, în ciuda frigului, poleiului şi a altor inconveniente, care sporesc cu înaintarea în vârstă). Cine nu recunoaşte aşa ceva înseamnă că dârdâie de ipocrizie sau răutate. La vârsta mică existenţa are cel mai înalt farmec: bulgăreala, săniuşul, patinajul, fulgul cel mare prins pe limbă, căderea în nămeţi şi, mai cu seamă, sărbătorile Crăciunului, colindele, darurile, sorcova, pluguşorul. Dar cel care domină toate cele este fabulosul Moş Crăciun.
Sărbătorile de iarnă înseamnă, pentru adulţi, şi întoarcerea la copilărie prin pofta de a retrăi nevinovăţia şi drăgălăşenia pe care ei, inevitabil, nu mai au cum o trăi. Poeta Doina Popa, din SUA, observa, în ton liric: „Nepoţii cresc/ copiii îmbătrânesc/ iar noi întinerim/ cu neastâmpăr ridat/ sub greutatea timpului.” Mi se confirmă, de asemenea (a câta oară?), prin programele tv., dorul colectivităţilor rurale de a retrăi obiceiurile strămoşeşti legate de această perioadă.
*

Cineva m-a întrebat cum mi-am împodobit bradul de Crăciun. Am bălmăjit o minciună. Adevărul e că locuiesc într-un apartament confort III (de pe vremea celui pomenit de nostalnicii vremii ceauşiste). Eu l-am numit apartament de confort înghesuit. În bucătărie trebuie să-mi strâng burta, ca să trec de la aragaz la chiuvetă.; în camera de zi spaţiul e de aşa natură, încât căţeluşa Lola are abilităţi şi gentileţe mai mari decât mine să nu ne călcăm pe picioare. Unde să fixez un brad de sărbători ? Doar o creangă, spânzurată într-un raft de bibliotecă; o miros mereu, dar nu miroase a nimic.

*
La invitaţia unui fin de-al meu, am luat trenul spre el. Dincolo de necurăţenia vagonului (de-ţi venea să stai în culoar până la destinaţie), m-a stânjenit mizeria puradeilor care umblau din compartiment în compartiment, pretinzând că vor să colinde. O tradiţie degradată, iată, în cerşit.