Victor Știr: Groenlanda, un fel de Novorossia

Laitmotivul temelor politice din ultimele săptămâni se pare a fi colonizarea insulei Groenlanda de către Statele Unite ale Americii, proiect exprimat cu suficiente în vigoare, pentru a-i pune pe jar în primul rând pe aliații europeni, destul de spăimoși la discursul președintelui Donald Trump, spaime altfel justificate dacă ne gândim la succesul pe care l a avut extragerea președintelui Maduro și ca urmare un fel de cucerire, până la un loc, a Venezuelei.

Văzând carențele de care suferă lumea contemporană la nivelul instituțiilor menite să țină o rânduială internațională prin tratate altădată respectate, președintele SUA nu numai că nu se intimidează auzindu-și pronunțate proiectele, dar parcă este stimulat de ineditul lor, de disonanța pe care o reprezintă postura nouă în care este așezată țara sa, altădată apărătoarea legislației internaționale care garanta libertatea individuală și statalitatea. Nu se poate spune că nu le garantează și astăzi, dar foarte selectiv.

Pata albă, de gheață, care este Groenlanda între Europa și America de Nord, e cunoscută mai mult ca un ținut inospitalier pentru viața plăcută locuitorilor cu temperaturi mai înalte, „practicanți” ai civilizației care permite maioul și mâneca scurtă. Departe de noi gândul de a crede că semi-autonomia oferită de metropolă - regatul Danemarcei- ar însemna un pământ al nimănui, o țară fără stăpân. Numai că nici tu departe, tendințele țărilor puternice de a acapara teritorii care li se par accesibile nu a dispărut din istorie cu toate bunele impresii care ni le-a întipărit în minte perioada postbelica europeană, sfâșiată și ea de agresiune împotriva Iugoslaviei și de războiul Rusiei cu Republica Moldova.

Ceea ce intenționează președintele Trump este în ultima analiză tot un fel de război, însă fără vărsare de sânge, soft.

De la cel mai înalt nivel al administrației americane s-a explicat că groenlanda este necesară Statelor Unite din rațiuni de securitate, altfel spus, fiind ca o zonă tampon pentru un posibil atac cu rachete rusești peste zona cercului polar. Nu este mai puțin adevărat că om de afaceri fiind, președintele Trump vede Groenlanda și prin prisma bogățiilor subsolului, a ”pământurilor rare” cum li se spune azi metalelor deficitare, de care este atâta nevoie în tehnologiile de vârf.

Nu este de neglijat faptul că, resursele Groenlandei i-ar ”aranja” foarte bine pe toți competitorii din Europa occidentală, și sunt chiar invidioși să cadă așa o ”pară mălăiață” în poala Statelor Unite.

Revenind la ”principii”, se poate spune că morala în politica internațională există, este funcțională doar în mintea țărilor mici, a liderilor mărunți cu ambiții uriașe, ale căror succese vor fi abandonate de marile puteri când ajung să se înțeleagă între ele. Cândva se spunea despre mentalitatea imperial-cuceritoare rusă că s-ar fi exprimat astfel: ”Dacă tot am atât de mult (teritoriu), de ce nu aș avea mai mult?” Și ne întrebăm: De ce nu ar putea fi adevărată această formulare și pentru SUA, ajunsă prima putere a lumii? Să nu fim naivi și să ”bănuim” Administrația Trump că ar purta crucea smereniei în sân.

Academicianul Mircea Malița răspundea cândva unei întrebări a profesorului universitar doctor Dan Dungaciu, într-o carte de interviuri despre diplomație, că e un fel de logică naturală ca o țară mai mare să vrea să o ocupe pe una mai mică.

Nu știm cât de mult greșim, dar demantelând chestiunea Groenlandei de toate cele, în final, va semăna foarte mult cu Novorossia. Administrația Trump pare a spune: Dacă am nevoie de ea și o pot lua de ce n-aș lua-o?

Victor Știr