Alexandru Jurcan

Zăpezi cu un geam luminat

Dacă tot este Noul An, iar zăpezile întârzie, încerc să mă copilăresc alături de propunerea de pe Netflix, adică filmul suedez din 1945 – Cei șapte orfani, în regia lui Rolf Husberg, cu Hans Lindgren și Siv Hansen. Sătul de filme color, mă entuziasmează imaginile în alb-negru. E o poveste, un basm din sfera iernilor cu Fetița cu chibrituri... Când a apărut filmul, eu nu eram încă pe lume, iar copiii aceia străbăteau zăpezi dușmănoase. Cei șapte au rămas orfani și fug în lume, ca să nu fie distribuiți/exploatați la mila parohiei. O sanie și capra Gullspira, dătătoare de lapte și de speranță. Hai să mă copilăresc, să gust maniheismul cu cei buni și cu cei răi, să simt suspansul ca pe vremuri... a fost odată... Ce fac ei? Colindă lumea. E ca un Crăciun sui-generis. Mi-amintesc de copilăria mea cufundată tonic în basme. Mereu mă impresionau geamurile luminate în noapte. Cine trăia dincolo de palida lumină? Aici e un bătrân generos, un pantofar ca un Geppetto sau chiar ca un Pinocchio bătrân, cu o mimică furată din benzile desenate. Îi primește pe copii, îi hrănește, îi ascunde de cei răi, acceptă și capra – dar să nu credeți că binele stăpânește lumea. Fetița se va pierde, dar va găsi o familie fără copii, capra era gata să fie sacrificată, apoi hăituiala în pădure, nunta cu obiceiuri pitorești, câinele care-i urmărește, biserica, slujba religioasă condusă de Ante în pădure, hărnicia Maglenei...
Adevărul e că mă străduiesc să nu divulg momentele tari, să nu pătez odiseea cu spoilere, să vă las între zăpezile de odinioară, în ținuturi suedezo-universale, între cei șapte copii/interpreți de o uluitoare spontaneitate și naturalețe. Cum ar fi, oare, poveștile fără zăpadă? Parafrazându-l pe Baudelaire, o să vă îndemn: e ora să vă copilăriți!!! Cu un film, cu o poveste, cu o ieșire în natură...
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5