Ziua Mondială a Apei, marcată prin ecologizarea râului Bistriţa

Peste 40 de angajaţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud au participat la o acţiune de ecologizare pe malul râului Bistriţa, cesta fiind modul prin care instituţia a sărbătorit Ziua Mondială a Apei. ”Ne-am hotărât să dăm un exemplu tuturor cetăţenilor municipiului Bistriţa şi nu numai că putem întreţine apele curate. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare pe cursurile râurilor din judeţ, până în 30 aprilie, în cadrul programului „Luna curăţeniei de primăvară””, a declarat inginerul şef Decsei Attila al SGA Bistriţa-Năsăud.

Poate aşa vor învăţa şi bistriţenii că gunoiul nu se ascunde nici sub preş, nici nu se aruncă pe marginea apei, că poate-l duce mai departe. Dovadă că mai avem ceva de învăţat despre curăţenie, ecologie şi bun-simţ sunt remorcile cu deşeuri colectate de pe albia Bistriţei.

Ziua Mondială a Apei a fost marcată la Bistriţa şi de către elevii clasei a III-a de la Şcoala Generală nr. 1. La Centrul de Informare şi Educaţiei Ecologică, micilor şcolari le-a fost prezentate de reprezentanţii Aquabis câteva date pe tema calităţii apei, ulterior aceştia fiind invitaţi să viziteze staţia de tratare a apei.

După-amiaza a fost dedicată …strânsului de gunoaie de pe malul Bistriţei, între Podul Budacului şi Podul Jelnei, zeci de elevi de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, Grupul Şcolar Agricol şi Şcoala Generală „Avram Iancu” adunând în mormane de saci nesimţirea unora dintre noi.

22 martie a devenit “Ziua Mondială a Apei” în 1962, când, la Rio de Janeiro, Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător a adoptat o hotărâre în acest sens.

Tema Zilei Mondiale a Apei din acest an “Apă pentru oraşe. Răspunsuri la provocările urbane” face referire la managementul apei în zonele urbane care înseamnă, pe de o parte, asigurarea infrastructurii de apă potabilă, respectiv apă uzată, iar, pe de altă parte, controlul poluării şi prevenirea inundaţiilor, printr-o bună colaborare între specialişti şi autorităţile locale. De multe ori, controlul poluării şi prevenirea inundaţiilor în marile oraşe sunt condiţionate de modul de dimensionare şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată, capabilă să facă faţă fenomenelor extreme şi să asigure gestionarea cantitativă şi calitativă a resursei de apă.

Consumul de apă a scăzut de trei ori în România

Cerinţa de apă din România de la nivelul anului 2010 a scăzut cu 12 miliarde metri cubi de apă faţă de anul 1990, de la 20,5 miliarde metri cubi de apă (cât era în anul 1990), la 8,45 milirde metri cubi de apă (cât s-a înregistrat în anul 2010). Pentru anul 2011, volumul de apă solicitat de agenții economici este de 7,7 mld mc de apă, în scădere față de anul anterior și de aproape trei ori mai mică decât cea înregistrată la nivelul anului 1990. Defalcată pe categorii, cerința totală de apă pentru anul 2011 se prezintă astfel: 1,22 mld mc de apă (15,8%) pentru populație, 1,32 mld mc de apă (17,14%) pentru agricultură și 5,16 mld mc de apă (67,02%), pentru industrie. Altfel spus, nu s eva putea vorbi de o “criză a apei” în România în anul 2025.

Resursele de apă ale României sunt relative sărace

Şi asta e o veste bună, pentru că resursele de apă ale României sunt relativ sărace şi neuniform distribuite în timp şi spaţiu. Acestea însumează teoretic 134,6 miliarde metri cubi (fiind constituite din apele de suprafață- râuri, lacuri, fluviul Dunărea - şi ape subterane), din care resursa utilizabilă, potrivit gradului de amenajare a bazinelor hidrografice este circa 40 miliarde metri cubi. Resursele interne specifice ale României raportate la populație sunt de 1.894 m³/an/locuitor, România fiind una din ţările cu cele mai scăzute resursele de apă din Europa. Dacă se iau în considerare şi resursele de apă exogene (care reprezintă aportul râurilor care se formează pe teritoriul altor ţări şi intră apoi pe teritoriul ţării) - în cazul României Dunărea şi cursurile de apă din bazinul Siretului superior - de 170 km³/an, resursele totale de apă ale României se ridică la 212 km³/an. De aceea, România depinde în foarte mare parte de resursele de apă venind din diferite ţări din amonte.

Din cauza regimului variabil al resurselor de apă din România, o parte din aceste resurse se scurg în perioadele de viitură, pe când, în perioadele secetoase, debitele scurse scad la valori foarte mici. Pentru a mări resursele utilizabile, ANAR ia măsuri de regularizare a debitelor prin lacuri de acumulare care să rețină debitele excendentare în perioadele ploioase, pentru a le face disponibile în perioadele secetoase.

ANAR are în vedere noi propuneri de amenajare a bazinelor hidrografice inclusiv prin realizarea de noi lacuri de acumulare - rezervoare de apă – cu scopul de a mări cantitatea de resursa de apă care poate fi utilizată de folosințe, inclusiv capacitățile de stocare a volumelor de apă la viituri.