104 ani de la nașterea Monseniorului Grigore Zăgrean

Răstignirea

                                                                                                      In memoriam Monsenior Grigore Zăgrean

Treceam pe lângă ea,

în drum spre școală.

În dreptul ei

îmi descopeream capul.

Așa făcea toată lumea atunci.

În jurul ei era un gard,

probabil ca omul de tablă,

de pe cruce,

să nu plece de acolo.

Așa gândeam eu

cu mintea mea de abecedar.

Într-o zi gardul a dispărut.

Pe linia orizontului

secera se iubea cu ciocanul.

Tabla răstignitului

s-a desprins de pe cruce,

în partea de jos

și vântul mișca

picioarele osânditului.

Aproape de răstignire

era o cale ferată.

Aici îl așteptam pe tata

când se întorcea cu trenul,

cu Ludușanul,

de la creștinii lui din catacombele

satelor de pe câmpie.

Călătorea în ultimul vagon.

De pe treapta cea mai de jos,

a scării vagonului,

ne arunca desagii

cu darurile primite

de la cei pe care îi întărea în credință.

Odată desagii s-au rupt.

Pe terasamentul căii ferate

s-au risipit cartofii, fasolea

și o bucată mare de spinare

de porc afumată.

O clipă am ezitat.

Nu știam ce să fac.

Am vrut să las acolo

alimentele primite,

de la enoriașii clandestini.

Omul de tablă

s-a uitat la mine.

Privirea Lui cădea peste mine ca un îndemn.

,,- Întoarce-te, fiule risipitor!

Acum fasolea, cartofii și spinarea

sunt liturghiile tatălui tău”,

îmi șopti Răstignitul.

Cu desagii în spate,

am ajuns acasă,

 la cantonul CFR nr. 41,

înaintea tatălui meu.

Niciodată el n-a aflat

cine m-a convins

să-i adun liturghiile!