ADUCERILE-AMINTE: Carmen Sylva

Pe-al lor poet, pe cel mai drag al lor
Poet, pe Burns, cu plâns îl îngropară,
Dar dulcele lui vers trăia-n popor
Şi toţi doineau cântările-i prin ţară
Şi-acum – prinos al celor mari când mor –
Iubiţii săi statuia i-o-nălţară.

Poporul s-adunase-acum. De sus
Vorbi apoi un domn, de pe tribună
De Burns, de viaţa lui, ce foame-a dus,
Cum l-au lăsat ai săi scârbit s-apună,
Iar despre nemurirea lui au spus
Cuvinte lungi de-aici până la lună.

Cu ochii umezi şi smerită sta
Bătrâna mam-a bardului, deoparte,
Şi da din cap mereu şi asculta
La cel ce le vorbea ca scrise-n carte,
Iar uneori cu lacrimi mari ofta:
Îţi fac, Robert, şi ţie domnii parte!

Dar când în urmă pânzele-au căzut
Şi ea văzu că-n locul lor rămâne
Un chip cioplit, cu hohot a-nceput
Să geamă pieptul jalnicei bătrâne:
„Vai, dragul mamei drag, tu ce-ai cerut,
Şi ce ţi-au dat! O piatră-n loc de pâine.”

(traducere din germană de George Coşbuc)