Ana Maria Răzoare

Tăcerea nopţii

Tăcerea nopţii

Şi-a aplecat crengile solitare,

Şi-a aprins felinarele pustii

Şi-aşteaptă...

Un înger coboară-n odaie

Priveşte...

şi

pleacă...

s-au stins felinarele

însă tăcerea nopţii

sub crengile solitare-aplecate

aşteaptă...

Adâncul tăcerii

Muta tăcere limba şi-a dezlegat/descleştat...

Pământul ipohondru

Se-adapă cu slovele înlăcrimate,

Întemniţate în adâncul imensului

Infinit ocean!

Aripi smerite

Ascult cum plânge marea

Dintre cele două orizonturi

Plecânduşi aripile

Peste ţărmuri...

Pământu-nfricoşat

s-a ghemuit în ale Tale palme...

Magii biciuiesc timpul revărsat

În clepsidra nălucă

A domnişoarei vremi

Cu ale lor trâmbiţe mute!

Templul ucis

Templul mistuit de flăcări

Se scaldă-n văpaia de lacrimi...-

Deşert mişcător

Stăpânu-nghiţind

În oaza de-apus...

Silueta sihastră

Veghează la Poarta împietrită-

Ruină a omului,

Călător pierdut...