Arde pământul!

Timp de aproape 20 de ani, de când decembrie ’89 a împrăştiat valorile din această ţară în cele patru vânturi, agricultura, odată ramură de bază a economiei, a fost dată uitării. Sute de mii de hectare de terenuri agricole, păşuni, fâneţe, au rămas de izbelişte şi, deşi guvernaţii vechi şi noi cunosc această situaţie catastrofală, nu se face nimic în acest sens.

An de an, la sfârşit de toamnă şi început de primăvară aceste suprafeţe sunt pârjolite de foc datorită acţiunii proprietarilor şi nu numai, care aprind vegetaţia uscată punând în pericol flora şi fauna, păduri şi plantaţii noi, gospodării. Şi în comuna Teaca, unde sute de hectare de teren sunt nelucrate, lăsate în voia naturii, este aceeaşi situaţie, doar intervenţia formaţiei locale de pompieri prevenind adevărate dezastre, numai în acest an acţionând prompt de mai multe ori în asemenea situaţii.

Ce se întâmplă? Nu cu mulţi ani în urmă câmpurile erau pline de lucrători agricoli, în special femei, pentru ca azi acestea să fie loc de masă pentru păsările cerului. Pământul are un caracter sacru, care regenerează spiritual pe cei ce se întorc la glia natală, chiar doar pentru a-şi reînoi energiile luminând tărâmul minunat al amintirilor, dar este totodată arena conflictelor de conştiinţă a omului. Asimilat cu munca încă de la apariţia omului pe pământ, glia este un simbol al fecundităţii şi al regenerării. El, pământul, naşte toate fiinţele, le hrăneşte pentru ca mai apoi să primească din noi germenele fecundator, el stând la originea vieţii planetare. De aceea, nu întâmplător glia şi femeia sunt asimilate în literatură: brazde însămânţate şi dragoste, naştere şi seceriş, munci agricole şi act generator, cules de fructe şi alăptare, fierul plugului şi puterea bărbatului. La arabi femeile fiind pentru bărbaţi precum holdele mănoase.

Cât de frumos sună toate acestea în literatură! Cât de tristă este însă realitatea! Omul rural şi-a întors faţa de la pământ, îl doreşte dar nu-l mai lucrează. L-a comprimat într-o icoană pe care a atârnat-o acasă pe un perete, devenind un simbol al proprietăţii şi nimic mai mult.

Chiar şi această primăvară nu se prea grăbeşte să vină, de parcă ar fi conştientă că ea a devenit doar un anotimp minunat al copacilor şi al florilor şi mai puţin al trezirii pământului care dă viaţă tuturor, iar soarele, supărat că în loc de holde încălzeşte doar iarbă, pe care o usucă numai bună de ars la sfârşit de vară. Un ciclu, odată benefic pentru întreaga natură, a devenit la noi unul al dezastrului economic şi ecologic, privit cu nepăsare de proprietari şi guvernanţi laolaltă iar consecinţele se cunosc. Nici măcar teribila criză economică de azi nu-i mişcă, iar ţara plăteşte şi în acest an penalizări UE de aproape 80 milioane de euro pentru neacordarea la timp a subvenţiilor agricole comunitare. Aşa conducători, aşa ţară!