Semne bune pentru agricultură

În sfârşit, proprietarii de pământ au început să-şi reconsidere atitudinea faţă de această proprietate sacră. După dec. 89, printr-o lege ambiguă şi încâlcită, în mare parte le-au fost restituite terenurile agricole, păşunile, fâneţele, pădurile lăsate de strămoşii lor. Timp de două decenii n-au ştiut ce să facă cu proprietatea redobândită. Fără bani, fără mijloace de muncă, fără seva tânără, copiii, care s-au dus prin străinătăţuri pentru că statul capitalist sălbatic postdecembrist nu le-a oferit nicio alternativă, milioane de hectare de teren agricol rămânând în paragină, la fel precum industria naţională. Sute de mii de hectare din cel mai bun teren arabil din Transilvania şi Banat au intrat pe mai nimic în proprietatea unor miliardari arabi sătui de deşertul care i-a împins spre estul Europei, unde sărăcia este la ea acasă, şi aceasta în cârdăşie cu aportul interesat a celor care au pus mâna pe puterea politică după dec. 89. Procesul de înstrăinare continuă, pas cu pas, şi astăzi, după ce băncile comerciale şi bogăţiile subsolului au fost vândute şi ele.
Totuşi, în prezent, lucrurile din agricultură încep să se îndrepte pe un făgaş bun. Subvenţiile provenite de la UE prin politică agricolă comună, aşa puţine cum sunt, după aderarea României la marea familie europeană occidentală, au pus în mişcare într-o anumită măsură procesul de exploatare a pământului, proces care este însă dominat de unul de subzistenţă, dar e bine şi aşa.
Privind la ceea ce se întâmplă la Teaca, se poate observa un reviriment în munca pământului. Odată cu venirea primăverii ţi se oferă un tablou plăcut ochilor: zeci de tarlale, mici în cea mai mare parte, cultivate în toamnă cu grâu, îşi etalează verdele crud şi stufos al acestui adevărat „ou” vegetal care grâneşte omenirea. Odată ce primăvara a ajuns stăpână, după zilele ploioase, aproape întreaga suflare a satelor îşi îndreaptă atenţia pentru realizarea culturilor de primăvară: porumb, plante furajere, activităţi în micile suprafeţe cultivate cu viţă de vie. Cu toate acestea, guvernanţii de azi, pentru a mai face rost de ceva bani pentru buget în vederea ţinerii în viaţă a celor aproape un milion şi jumătate de bugetari, au instituit alte biruri pe terenul agricol, pe produsul agricol, pe animale şi păsări din gospodăriile ţărăneşti. Pentru ţăranii noştri a fost greu şi în comunism, care i-a deposedat de pământul lor, dar şi azi, liberi şi proprietari ai propriului pământ, le este şi mai greu, proprietatea devenind aproape o povară perpetuă. Marele filozof Loke, întrebat care este rolul adevărat al guvernelor privind proprietatea, a răspuns: „Sunt instituite pentru prezervarea Vieţilor, Libertăţilor şi Averilor noastre, pe care le numesc cu termenul general de Proprietate”, iar cu privire la cât pământ poate deţine în proprietate o persoană, în mod legitim, tot acesta a răspuns: „atât cât poate un om ara, planta, îmbunătăţi, cultiva şi poate folosi produsul rezultat, atât este proprietatea sa”.