Ce am fost… ce am dobândit… ce mai sper

Îmi pun mereu aceste întrebări deoarece, căutând răspunsul la ele pot mai uşor şi mai sistematic să reconstitui anii care au trecut, să apreciez faptele, să-mi aduc aminte de persoanele pe care le-am întâlnit până acum şi care mi-au marcat într-un fel sau altul existenţa, să fac, în ultimă instanţă, un exerciţiu de memorie care nu mă costă nimic.
Am fost un copil care mi-am început viaţa la sat, într-o familie de oameni simpli dar cu dragoste pentru pământul şi animalele care le asigurau existenţa, cu credinţă în Dumnezeu, cu respect pentru semeni şi autorităţi, cu dorinţa ca eu să urmez o şcoală, dacă se poate cât mai înaltă. Având o zestre ereditară bună, am reuşit să parcurg, la timpul potrivit şi fără mari probleme, toate treptele de învăţământ, începând cu cel primar şi terminând cu cel superior. În orientarea mea profesională au fost hotărâtori anii de liceu şi profesorii de istorie, geografie, limba română şi limba franceză care au observat uşurinţa şi plăcerea mea de a descrie mediul geografic, de a memora fapte istorice, de a reţine versuri, de a citi diferite opere literare, de a pronunţa corect cuvinte şi expresii din limba franceză. Cu acest bagaj de cunoştinţe am intrat pe primul loc la Facultatea de Istorie, Secţia Pedagogică a Univ. din Bucureşti. Aici am avut profesori cu înaltă ţinută ştiinţifică, de cursurile cărora îmi voi aminti toată viaţa: Dumitru Almaş, C.C. Giurescu, Didi Rosensweig, Matei D. Vlad, Achim Popescu, Gr. Posea, Petre Coteţ, Petre Gîştescu şi mulţi alţii. Au fost ani foarte prolifici deoarece, pe lângă necesitatea însuşirii unor cunoştinţe ştiinţifice, am căutat să umplu lipsurile din comportament, din limbaj, din atitudini, pe care familia nu mi le-a putut asigura. Împreună cu colegii şi colegele am fost la Teatrul Naţional, unde am văzut câteva piese memorabile – Comoara din deal, Bădăranii, peripeţiile bravului soldat Sweig, în care jucau mari actori – Draga Olteanu Matei, Amza Pelea, Dem Rădulescu, Rodica Popescu Bitănescu şi alţii; am vizionat, la Sala Palatului, filmul „Pe aripile vântului”, am fost la Circul de Stat, pe Stadionul 23 August, la Casa de Cultură a Studenţilor „Grigore Preoteasa”. Acei ani au trecut însă foarte repede şi, la absolvirea Facultăţii, am primit repartiţie în jud. Bistriţa-Năsăud, într-un sătuc din zona de aşa-zisă Câmpie.
Am dobândit, deci, conform diplomei, calitatea de profesor de istorie-geografie şi posibilitatea de a activa în sistemul de învăţământ. Pe parcursul anilor s-a dovedit că această profesie mi se potriveşte, am îndrăgit-o şi practicat-o în mai multe şcoli în care m-au purtat paşii. Dificilă mi s-a părut trecerea la o nouă abordare a istoriei după anul 1989, cu multe incertitudini, cu multe încercări până să se afle o cale ce trebuie urmată în predarea istoriei, mai simplu a fost cu geografia deoarece munţii şi apele au rămas la locul lor, s-a schimbat însă mult natura, oamenii şi activităţile lor, harta politică etc. Ca orice tânăr, mi-am întemeiat o familie, am construit, împreună cu soţia, o casă, am plantat, pe lângă ea pomi şi vie, avem împreună o fată care a urmat-o în pregătire şi activitate pe mama ei, ajungând învăţătoare şi continuându-şi studiile de istorie a reuşit să-şi obţină masteratul şi doctoratul. Ea mi-a dat posibilitatea, datorită obţinerii unei burse de studiu la Nantes, în Franţa, să pot petrece două săptămâni la ea şi astfel să-mi verific cunoştinţele de limbă franceză, să văd o parte din Valea Loirei, să calc cu piciorul într-un castel medieval reconstituit în cele mai mici amănunte etc. Calitatea de profesor se va sfârşi însă curând, peste doi ani voi fi obligat (dacă mai trăiesc) să îmi iau un… concediu prelungit… şi, care orice concediu îl aştept, îmi fac planuri cum îl voi petrece.
Mai sper însă ca puterea fizică, tulburată uneori de ceva junghiuri, să mă mai ţină, să mă pot deplasa, chiar ajutat de un baston (Napoleon spunea că în raniţa oricărui soldat se află un baston de mareşal), să nu-mi fie afectată prea mult memoria şi capacitatea de comunicare cu cei din jur, să sporesc în credinţă, să pot respecta cât mai multe dintre recomandările medicilor, din învăţăturile creştine, din sfaturile soţiei. Oare nu cer prea mult…
prof. Rus Augustin,
Şcoala Gimnazială Budeşti

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5