Debut în poezie. Tânărul teolog Petrică Marian Nicoară, olimpicul din Ilva Mică

Eforturile prilejuite de dorința de a așterne pe-ntinsul foii câteva gânduri despre tânărul poet Petrică Marian Nicoară, aflat la ceasul debutului, au constituit pentru mine în aceste zile, prilejul unor frumoase reiterări. M-am transpus parcă în timp, cu ani în urmă, când sub vegherea atentă și exigentă a doamnei dr. dr. Ana Tătaru, lecturam tremurând modeste încercări poetice, așteptând, cu sufletul la gură, părerea și sugestiile dânsei. M-am văzut apoi în redacția Răsunetului, cotidianul ce mi-a găzduit debutul, întâmpinat cu drag și căldură de către domnul Menuț Maximinian, pentru care am un respect aparte.
Lecturând poemele ilăuanului Petrică Marian, m-am găsit însă în fața unor texte care m-au umplut deopotrivă de bucurie și admirație. Studentul de la Facultatea de Teologie a Universităţii "Babeş Bolyai", originar din Ilva Mică, nu e doar un tânăr serios și studios, performant (căci are în palmares premii la olimpiade naționale încă de pe băncile Colegiului "George Coşbuc" Năsăud), ci și un scriitor meticulos, ale cărui creații trădează existența unor serioase lecturi precedente și au un mesaj poetic de profunzime. Poemele lui Petrică Marian Nicoară deconspiră un talent nativ, cultivat printr-o muncă susținută, iar creația sa lasă să se întrevadă o scriitură ce îmbină într-un mod fericit ludicul cu meditația filosofică și un poet despre care cu siguranță vom mai auzi. Jocul de-a metafora îi reușește întru totul, iar alternanța metehnelor prozodice deja îndătinate cu dezingambatele lirisme moderniste, dă poeziei sale o alură aparte. Departe de a fi tributar esteticii, ci mai degrabă dorindu-și a fi născătorul unor gânduri ce să lase urme adânci în sufletul cititorului, el reușește totuși să dea atenția cuvenită și „ambalajului”.
Ca orice tânăr, e îndrăgostit, iar gândul la persoana iubită îi pricinuiește stări care mai de care mai diverse. E un act de mare curaj faptul că ni le împărtășește. Din preaplinul sufletului său de tânăr entuziast, domnia sa revarsă frumoase sentimente, invitându-și cititorul să-i fie, când confident, când părtaș în descoperirea lumii și a farmecului ei. Un farmec ce poate fi înțeles doar în două feluri: prin ochi de copil sau prin cei ai îndrăgostitului ce-și clădește năzuințele privind la chipul radios al iubitei. La Petrică pot fi regăste ambele!
Deși ar mai fi multe de spus în legătură cu autorul și înfăptuirile lui lirice și de altă natură, e musai să mă opresc aici. Nu din parcimonia, ce este adesea imputată tagmei noastre, ci din dorința de a-i lăsa cititorului plăcerea de a descoperi frumoase texte ce sună, consună și tresaltă, pe-ntinsul foii și-n inima cititorului! Felicitări, spor și pană inspirată, tinere poet!

Pr. dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu

1. Idealist

Mă definesc ca fiind idealist,
Ce meditează în noapte tărzie,
Ce trăiește doar în fantezie
Și nu pot a mă opri...
Din a citi poezie.

Mă aflu în sevraj
Și simt...
Cum poezia îmi intră-n vene
Apoi mă cufund...
Privind la stele...
Și-aud ca de nicăieri
Dulcea-i voce
A iubitei mele.

Simt cum mă cheamă
Spre-a o urma...
În dorința-i de a atinge
Cu mâinile-i plăpânde
Luna...

15.07.2020

2. Poetul divin

Romantic din fire,
Idealist în gândire,
Iubitor de frumusețe
Cu idealuri mărețe
Fascinant și gânditor,
Al hârtiei vrăjitor
Și-al vieții creator,
De sorginte divină
Cu privirea-i senină,
Invincibil ca un scut,
Poetul e mereu dornic
De-Absolut.
Cu-a lui peniță ilustrează
Tot ce natura sugerează
Iar cu-a lui harpă cântă
Misterul vieții într-o notă sfântă.

Poetul, un damnat să trăiască,
Într-o lume...
Care-a uitat să mai iubească...
Hipersensibil și tăcut,
El doar prin scris...
Se face plăcut
Și tuturor cunoscut.

17.07.2020

3. Fără ea...

Iubit-am soarele și luna,
Iubit-am stele, furtuna,
Iubit-am ce-i ceresc...
Și tot ce-i pământesc...

Acum, însă, iubesc,
Ceva ce nu e omenesc
E îngeresc...
Simt că plutesc...
Când chipu-i văd
Încremenesc...
De dorul ei...
Înnebunesc...
Și fără ea...
Nu cred că pot...
Să mai trăiesc...

24.07.2020

4. Adeseori

Adeseori când mă trezesc
Simt că-nfloresc
Și-ncep...
Pe-a mele gânuri să pășesc
Și pentr-o clipă mă opresc...
Să mai gândesc...
Acea clipă cu-adevărat
Eu o trăiesc...
Și inima îmi spune
Că doar pe ea
Eu o iubesc
Si cu tot dinadinsul
Îmi doresc
A ei inimă
Să o cuceresc.

Când de pe loc pornesc...
Deodată iar încep
Să mă gândesc...
Și în juru-mi privesc
Și îmi dau seama
Cât de tare
Emoțiile mă copleșesc
Când o-ntâlnesc...
Și simt cum după ea
Eu mă topesc...
Iar când e lângă mine
Simt că roșesc
Și c-amețesc
Nici nu mai pot...
Să îi vorbesc...
Ci doar să îi șoptesc...
Și să îi spun
Că după ea
Eu sunt nebun...
Iar când miros al ei parfum
Simt cum...
Toată ființa mea
Se face scrum...

La ea mereu mă tot gândesc
Și-amintirile mă răscolesc...
Și cred că o să-nebunesc...
Dacă cineva mi-ar spune
Că fără ea...
Aș putea să mai trăiesc,
Să mai iubesc...
Și din pat din nou
Să mă trezesc...

31.07.2020

5. Strop de nebunie

Oximoronic vorbind,
Ura iubirii
Apare atunci când,
În adâncurile firii,
Pătrunde-un dor de ea,
Prin depănarea
Amintirii...

Oximoronic privind,
E-o suferință...
Dureros de dulce...
Și știi...
Și simți...
Cum te seduce...
Și îți e atât de drag
De ea...
De suferința ta,
Încât cu orice preț
Ai vrea...
Ca tu cu ea...
Să te poți duce,
Să fiți doar voi doi...
Și să trăiți
Amara iubire ce-a dulce...

Oximoronic iubind,
Prefer să trăiesc pe vecie
Cu-a mea dulce maladie
Lovit de-ataraxie...
Și pătruns de-un strop...
De nebunie...
Ce altceva poate să fie ?
Oare poezie... ?
Sau patologie... ?

10.08.2020

6. Gânduri

Lovit de-un puternic gând,
Stau la masă...
Scriind...
Cu mine vorbind...
Plângând...
Și cugetând...
Și îmi dau seama
Ce suferință grea...
E-aceea...
De a nu mai putea...
Nicidecum visa...

E cumplit să mă gândesc...
Cum aș putea să trăiesc...
Fără să scriu...
Și să iubesc :
Frumusețea naturii,
Liniștea pădurii,
Chipu-i îngeresc
Al ființei...
Pe care o îndrăgesc.

Hipersensibil mă definesc,
Și da, e-adevărat,
Nu știu să mă opresc
Să mai iubesc...
Tot ce-n jurul meu
Eu întâlnesc...
Și simt...
Cum fiecare părticică
Oricât ar fi ea de mică
A naturii divine
Face parte din mine...

Ca ființă creată
De Iubirea-adevărată
În inima mea...
A fost implantată
Dragostea
Ce nu cade
Niciodată !

10.08.2020