Distinsului părinte Timoftei Găurean

Din vremuri îndepărtate nu am mai scris scrisori. Iată un prilej, deloc întâmplător, în care gândurile îmi inundă mintea şi cuvintele se îngrămădesc la intrare pe coala de hârtie.

Citirea cărţii „Liturghii în cumpătul vremii” spune totul în titlul ei. Pe mine m-a sensibilizat foarte mult conţinutul cărţii şi parcă mi-a împins uşa sufletului să se deschidă mai larg spre spiritualitatea desăvârşită a simplităţii lucrurilor complexe.

Ce lucru frumos că mai există o „Vale a Văilor” cu un părinte care îşi adună în jurul lui credincioşii, obiceiurile ancestrale, lucruri ce grăiesc despre trecutul nealterat de modernismul deseori otrăvitor; un părinte restaurator de locaş sfânt şi restaurator de suflete; un părinte care vorbeşte cu lemnul prin cele 180 de dălţi făcându-l să devină sfânt prin comorile pe care le făptuieşte din el; un Om chemat de dragostea lui Dumnezeu la înalta treaptă a preoţiei, la drumul împărătesc care duce la Templul cel Sfânt unde sufletele găsesc pacea şi lumina veşnică.

Aş putea să scriu pagini întregi despre omul/preotul Timoftei Găurean, descoperit, dezgolit în toată naturaleţea lui în această carte vie. L-am cunoscut şi personal. Aşa este părintele Timoftei! Puţin, foarte puţin, dar deloc întâmplător. Şi voi spune şi copiilor mei, şi nepoţilor mei că undeva, în lumea asta poluată de rătăciri, sunt şi locuri şi oameni binecuvântaţi de Dumnezeu. Trebuie numai să vrem să-i întâlnim.

Agrieş! Poalele Ţibleşului! Mă învăluie o mireasmă ameţitoare, culori pastelate se risipesc în sus şi în jos în bucolica pace a lumii de la ţară, soarelui parcă îi e milă să părăsească lumea pe care a trezit-o la o viaţă nouă şi mângâie îndelung cu razele-i oblice natura care freamătă şi lasă să se audă, da, se aude cântat de doine, de nuntă, de jale, de horă jucată cu patimă în pudra colbului. Hora cu noduri, tainică minune folclorică frumos păstrată şi interpretată de lelea Teodora, pe care parcă o aud şi eu aievea cum doineşte duios şi ne cheamă la neuitare… la aceeaşi neuitare ne cheamă şi obiectele strânse în casa muzeu; blidele, lingurile de lemn care de-ar vorbi ne-ar povesti spiritualitatea neviciată a moşilor şi strămoşilor noştri, obiecte de suflet şlefuite de mâini bătătorite de muncă şi patinate cu sudoarea frunţii. Cuvintele mele sunt sărace faţă de frumoasa expunere pe care a făcut-o protopopul Ioan Dâmbu.

De o frumuseţe specială, o gingăşie şi o candoare care ar putea impresiona şi pe cei mai împietriţi au fost cele două povestiri „Ochi scânteietori” şi „În zori de zi, la Moşul Petre la colibă” la care am lăcrimat foarte mult. Atâta încărcătură emoţională mi-au transmis, că numai frigul aspru al nopţii de iarnă din fereastra deschisă mi-a împietrit lacrimile care nu mai conteneau. Frumos nume: Ludovica. Aşaz-o Doamne în lumina ta cea veşnică, căci rodul pântecului ei ţi l-a dăruit Ţie!

Lemnul. Da, lemnului trebuie să-i fiţi foarte recunoscător. El v-a desluşit toată filozofia naturii şi v-a dat un sens vieţii, făcându-vă prietenul lui cel mai bun. V-a oferit toate secretele lui dându-vă libertatea necondiţionată să-l modelaţi în capodopere pentru Dumnezeu. Mare lucru! Mare lucru cu „talantul” pe care Dumnezeu l-a pecetluit şi l-a strecurat în sânul pruncului Timoftei, a fost înmulţit atât prin operele de artă dălţuite, cât şi prin dragostea cu care l-a împărţit şi altora.

Sunteţi un om norocos, Părinte Timoftei! Cu atâtea daruri şi haruri nu vă zgârciţi să împărţiţi şi altora din ele, cum o faceţi şi cu copiii orfani sau cu săracii, cum o faceţi cu cei pe care îi aveţi la scaunul spovedaniei, dându-le poveţe tămăduitoare şi curăţitoare de suflet.

Deodată cuvintele mi s-au frânt. Poate şi pentru faptul că este trecut de 4 dimineaţa şi mi-am adus aminte dintr-o dată că n-am mai văzut fluturi din copilărie. Oare pe la poalele dealurilor Ţibleşului sau pe cărările unde asfaltul nu a otrăvit pământul vor reuşi paşii mei să calce smerit vreodată?!

Dumnezeu să vă binecuvânteze casa, familia şi toate darurile în nădejdea revederii.

Cu deosebită afecţiune,

Mariana Manolescu, Bucureşti