Îngânarea verdelui cu seara

Asfinţit de mai.
Iar îngânarea serii
cu verdele crud.

În copilărie mă fermeca secvenţa de basm, ,,când se îngâna ziua cu noaptea”. Am perceput practic sensul acestei ziceri în zilele recentei minivacanţe de 1 Mai.
Vreo două înserări le-am ,,parcurs” în Malin, în grădina învecinată cu livada, ambele situate în apropierea casei.
După o ploaie, venită cu vreo zece zile înainte, ,,verdele crud” bacovian s-a aşezat sclipitor şi definitiv pe faţa primăverii.
Grăbit, pentru a profita cât mai mult de aceste zile libere, nu am observat când asfinţitul zilei s-a cuibărit peste pădurea de pe dealul din stânga mea.
Soseau sadovenian umbrele înserării. Întunericul se apropia parcă în valuri, ca undele pe care le provoacă o piatră aruncată într-un lac. Întâi ajungeau cercurile cele mai îndepărtate ale înserării, cele care mai aduceau pe aripile lor părţi obosite din lumina zilei, care acceptase să fie învinsă printr-o tacită înţelegere cu noaptea, aflată undeva în spate, pe cale, gata să dea satului îmbrăţişarea neagră.
Peste verdele ierbii se prelingea înserarea. Parcă cineva ungea o felie de pâine cu spumă de întuneric.
Mă asaltau trăiri blagiene şi în gând parafrazam modelul poetului schimbând un subiect, numărul unui verb şi un substantiv: ,,Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud/cum se izbesc de geamuri razele de lună.”(,,Linişte”); în loc de ,,razele”, am pus înserarea, în loc de ,,izbesc”, se izbeşte, în loc de ,,geamuri”, tot ce exista în jurul meu.
Talazurile înserării se auzeau lovind trunchiurile şi ramurile copacilor din livadă. Curgerea serii peste verdele crud apleca firele de iarbă. Încă o noapte de mai cădea peste sat.
Ion Radu Zăgreanu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]