ANCHETA-INTERVIU

Iniţiată de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud

azi: Sever Ursa

1. Ce credeţi că ar trebui să ştie cititorii despre dumneavoastră?

Că nu mi-a plăcut niciodată să pozez în scriitor cu orice preţ. Unii dintre bunii noştri profesori ne-au inoculat ideea că a fi scriitor este lucru mare. Gândul acesta, respectând proporţiile, mă duce la gestul lui Arghezi de a-şi întitula creaţiile , nu ”Opere” , ci pur şi simplu ” Scrieri”, părându-i-se că noţiunea de ”opera” ar fi prea pretenţioasă, ar fi chiar un semn de trufie, de infatuare a celui ce şi-o arogă. ( A se vedea prefaţa la vol. întâi de ”Scrieri”, 1962).

În calitate de profesor de limba română am îndrumat multe talente în satul luminoasei copilării a lui Rebreanu. Satul care, ca atâtea altele, şi-a urzit încet temeinicia veşnicindu-ţi-o şi prin condeiul de aur al marelui romancier. Cum am mai spus cu alte prilejuri, nu aş putut fi smuls din această vatră decât cu măguri cu tot!

Am scris destul de mult încă din adolescentă, dar am publicat relativ puţin, din respect faţă de cuvântul tipărit. În locul unor cărţi am întemeiat muzee memoriale. De fapt şi muzeele sunt în fond nişte ”cărţi” la îndemâna cititorilor de toate categoriile şi vârstele…

Un cerc al elevilor din şcoala lui Rebreanu, un cenaclu al adulşilor din Maierul său drag, o revistă, un muzeu sub un singur nume: ”Cuibul Visurilor”, tustrele sub vraja aceleiași metafore suave şi nepieritoare, care le învăluie destinul, supravieţuiesc şi rodesc împreună.

Poate nu m-au putut bucura într-atât puţinele mele cărţi cum m-au bucurat cei peste douăzeci de tineri scriitori, publicişti, cercetători, etc, dintre care unii consacraţi deja scrisului. Să-i numim măcar pe câţiva într-o ordine întâmplătoare: dr. Grigore Avram, dr. Lazăr Avram, dr. Lazăr Ureche, Maria Boica, Icu Crăciun, Al. Raţiu, Macavei Al. Macavei, dr. Valer Scridonesi, Ilie Hoza, Viluţ Cărbune, Titus Cărbune, Liviu Ursa, Ovidiu Ursa,copii mei, Alex Pop (SUA) , Pop Buia Damaschin (Germania), Ometiță Lazar(Irlanda), Balotă Lucreţia, Balotă Vasile ş.a.

Mă bucur de reuşitele lor literare, cum se bucură grădinarul mândru de florile sale. Suntem în bune relaţii şi conlucrăm într-o armonie.

Dezvălui pentru prima oară cititorului că încă de la vărsta de la 16 ani ţin cu regularitate un juranal intim care îmi impune un permanent exerciţiu de condei. Unii dintre foştii mei elevi m-au urmat în această privinţă. Fireşte, printre atâtea banalităţi pe care le-am consemnat vreme de peste şase decenii, vor fi fiind şi destule imagini literare demne de luat în seamă. Oricum, ţinerea unui jurnal îşi disciplinează mult activitatea.

Totodată, prin natura preocupările în care m-am implicat cu pasiune şi aproape fără vacanţe, nu mi-a prea rămas timp pentru finisarea unor scrieri. În schimb, am ţinut o fructoasă corespondenţă , adesea cu personalități de seamă. La un moment dat aveam peste 100 de corespondenţi, uneori din linia întâi a vieţii cultural din ţară şi străinătate.

2. De ce scrieţi?

Pentru că scrisul mi se pare calea cea mai accesibilă spre mine însumi, spre autocunoaştere. Scriind, îmi ”stâmpăr sufletul ”, cum ar zice badea Ion. Primele versuri pe care le-am compus în adolescenţă mi-au dat nişte fiori pe care îi simt mereu… ” Pădure dragă, povesteşte-mi/ Dacă-n desişurile tale/ Se mai aud înfiorate/ Cântări de jale. / Răspunde-mi izvoraş curat/ şi plin de patimi/ Dacă din ochii plânşi ai Mamei/ Mai vămuieşti şi astăzi lacrimi”… etc. Melancolie şi influenţa melosului popular. Scriind, mă confesez mie însumi.

Pentru că trăiesc şi lucrez într-un sat-matrice, vatră cu vedere la lume printr-un condei celebru de mare romancier, sat care şi-a zidit prin luptă şi dârzenie, tradiția şi faima – doresc să-i sporesc lumina lăuntrică şi prin puţinul scrisului meu- Mereu călăuzit de zicerea unui înţelept: ” Binele nu stă în mult, ci în bine stă multul” şi de ” credo-ul” lui Rebreanu, în preajma căruia am rămas toată viaţa: ”mai bine un adevăr cât de crud decât o minciună frumoasă”.

3.Cum vedeţi rostul scrisului?

Cred cu tărie în rostul scrisului. Scrisul inobilează sufletul, te poartă în sferele înalte ale cugetării, te apropie de oameni. Sau aşa ar trebui să fie. Scrisul e un dar divin împărtăşit cititorilor. Şi iar simt impulsul de a reciti micro-eseul rebrenian ”Cred”…atât de plin de învățăminte.

4. Care sunt valorile în care credeţi?

Aceasta este cea mai frumoasă întrebare a prezentului chestionar, stimate d-le Andrei Moldovan. Cred în puterea şi şansa credinţei creştine şi în îndumnezeirea Lumii şi în tezaurului nemărginit al înţelepciunii populare pe care le consider, laolaltă, un fel de Cale Lactee a vieţii, drum care nu te lasă să rătăceşti pe cărări colaterale, căi care nu duc nicăieri. ”Să nu dai drumul pe cărare” sună o vorbă din bătrâni. Drumul e o cale bătătorită de experienţa vieţii, în timp ce o cărarare oarecare te poate duce unde nu vrei, te poate rătăci.

5.Cum scrieţi?

Mereu alerg după perfecţiune şi n-o pot ajunge. De aceea, scriu greu , cu opinteli, cu reveniri, cu poticneli, cu foarte multe ştersături; nu-s niciodată mulţumit de scrisul meu. M-am ferit cât am putut să nu-mi ascut condeiul la ambele capete… Adesea dezordonat, încă n-am reuşit să învăţ de la Rebreanu ordinea, disciplina, rigurozitatea. Mereu îmi repet cuvintele maestrului: ” ai răbdare şi încredere”.

6.În cariera dvs. scriitoricească există oameni cărora să le datoraţi ceva?

Bineînţeles .Obligatoriu. Întâi, recunoştinţă părinţilor mei, amândoi ţărani- cărturari. Tatăl meu Augustin Ursa era recunoscut ca un fel de scriitor al satului. Îmi exprim apoi recunoştiinţa faţă de învăţătorii mei, Tiberiu Istrate şi Aurel Feştilă, care mi-au pus în trăistuţă primele merinde ale învăţăturii, profesorilor de liceu năsăudean: Octavian Scridon, Octavian Ruleanu, apoi marilor universitari din elita Filologiei clujene: regretaţii Ion Breazu, AL. Husar, Iosif Pervain, nu în ultimul rând familiei Rebreanu, lui Niculae Gheran, celebrul editor al romancierului. Am beneficiat apoi de încurajările şi sprijinul unor scriitori mai tineri decât mine: Ion Moise, Aurel Podaru, Ioan Pintea, Olimpiu Nuşfelean, Cornel Cotuţiu, Andrei Moldovan, Victor Ştir, Virgil Raţiu, Icu Crăciun, Menuţ Maximinian, Ion Radu Zăgrean şi alţii. Tuturor le datorez stima şi întreaga mea devoţiune.

7.Consideraţi că aveţi format un cerc de cititori? Cine sunt ei şi ce aşteaptă de la dv.?

În primul rând îi am ca cititori pe mulţi dintre foştii mei elevi grupaţi şi astăzi în jurul revistei ” Cuibul Visurilor” şi a muzeului cu acelaşi nume.Apoi mai am cititori în rândul iubitorilor lui Rebreanu şi ai vizitatorilor muzeelor lui memoriale. Mi-ar face mare plăcere dacă printre cititori s-ar număra mai mulţi elevi şi studenţi.

8.Credeţi în prietenii literare?

În literature noastră avem adevărate modele de prietenii literare. De ar fi să amintim prietenia dintre Eminescu şi Creangă, ori cea dintre St.O. Iosif şi Dimitrie Anghel. Şi cât de rodnice au fost unele din aceste prietenii! Păcat, însă, că în lumea scriitorilor există multe duşmănii, orgolii nemăsurate, invidii. Că se publică şi unele cărţi mediocre, cărţi-buruieni. Noroc că din când în când apar şi cărţi-iarbă de leac… E un noroc mai rar să ai prietenii literare.

9.Fiecare scriitor gândeşte la cartea de căpetenie care să-l reprezinte. Aţi scris-o deja? Dacă nu, cum o imaginaţi/ proiectaţi?

O port în minte dar încă nu am scris-o. Deocamdată îmi permiteţi să nu dezvălui tema ei.

10.Grupările literare, cenaclurile, credeţi că mai au vreun rost? Care ar fi el?

Niciodata nu-i destulă apropiere, colaborare, destul schimb de opinii între oamenii condeiului. Grupările literare, cenaclurile îşi au rostul atunci când pot fi constructive, fără orgolii şi invidii, fără dezbinare.

11. La ce scrieţi acum?

Aş vrea ca răspunsul meu la această întrebare să nu sune a laudă de sine, dar ca să mai recuperez ceva din timpul ce s-a scurs, sunt decis, dacă sănătatea îmi va permite, să dau tiparului în cursul acestui an un volum de proză satirică scurtă întitulat provizoriu: ”Neam de hâtri”, apoi un volum de eseuri ”Drumuri spre izvoare” şi vol. ”Maierul în conştiinţa lui Rebreanu”. În paralel, lucrez la monografia Maierului, lucrare amplă şi densă în acelaşi timp, la care trudesc de mai mulţi ani. Am tot amânat tipărirea din lipsa banilor. Vârsta destul de înaintată ma impinge din urmă…

12.Ce reprezintă pentru dv. Societatea scriitorilor din B.N.?

Din câte m-am convins până în prezent, şi nu numai eu, SSBN este o asociaţie serioasă, demnă de judeţul literar al lui Coşbuc şi Rebreanu. În acelaşi timp, noua formaţiune scriitoricească reprezintă un element coagulant, mai ales pentru scriitorii tineri. Pentru mine, SSBN înseamnă o mutare de la periferie către centru. De ani de zile semnez sub pseudonimul Ion Delamargină. Încep să nu mai fiu marginalizat… Asta este o speranţă împlinită. O satisfacţie, cu atât mai mare cu cât mai tinerii colegi scriitori mi-au încredinţat preşedenţia de onoare a Societăţii. Le mulţumesc încă odată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5