La Barul Albastru

La Barul Albastru

                            In memoriam Alexandru-Cristian Miloș

La Barul Albastru

se-ntâlnesc poeții.

Orașul îi întâmpină cu bere,

cu ceștile pline de cafea.

Afară plouă,

toamna le-așterne frunze galbene

în destin.

Acolo, unul Miloș

aleargă încolo și încoace

între prenumele lui,

Alexandru și Cristian,

cu un pahar de votcă

în mâna stângă.

La Barul Albastru

s-au îmbătat poeții

și-au coborât din cer

toți îngerii.

La Barul Albastru

poeții au adormit cu capetele pe masă.

Din Bar au țâșnit curcubeie

legând capul fiecăruia,

de o femeie frumoasă din oraș.

Geloși, bărbații lor

au înconjurat Barul,

cu  polițiști, cu forțe tari de ordine,

i-au somat să se predea.

Poeții și-au trimis afară

scheletele ultimelor poezii

 care s-au năruit din capetele lor,

în timp ce ele se prăbușeau pe masă.

Bărbații n-au fost mulțumiți.

Au dat foc Barului

și poeții s-au mutat

în norii, care de atunci

se strâng zilnic

deasupra orașului.