La Bistriţa a fost plantat „Arborele Medierii”

Cu prilejul împlinirii a 9 ani de existenţă a profesiei de mediator în România, în curtea Casei Sindicatelor din Bistriţa, a avut loc un emoţionant eveniment, dedicat acestei noi şi nobile meserii, care este medierea şi care îţi oferă o soluţie reciproc convenabilă, eficietă şi durabilă pentru neînţelegerile dintre persoane, prezentată în raport cu dispoziţiile Noului Cod Civil, o modalitate de soluţionare a conflictului, a neînţelegerii, a disputei, cu ajutorul unei persoane specializate, autorizată ca mediator, conform Legii nr. 192/2006, prin plantarea unui arbore - mesteacăn, ca simbol al unei moderne şi şi necesare profesii de mediator, devenit „Arborele medierii”.
Deosebita iniţiativă a aparţinut Consiliului de Mediere, prin Asociaţia Mediatorilor Profesionişti Bistriţa-Năsăud, având ca preşedinte pe Bianca Pintea, cea care s-a implicat şi a condus, cu pertinenţă, această activitate.
Despre valoarea şi importanţa profesiei de mediator, rolul acestuia în societate, au vorbit, cu argumente şi exemplificări: Bianca Pintea, PC preot protopop de Bistriţa – Alexandru Vidican, Dorin Borzan – mediator, Alexandru Câţcăuan – director Casa de Cultură a Sindicatelor, Răzvan Câtu – mediator, Floarea Gaftone – secretar Primăria Bistriţa, notari, avocaţi etc.
Astfel, din 6 mai, există „Arborele Medierii” plantat de cei prezenţi la eveniment, el reprezentând un simbol al dragostei pentru profesia de mediator, care reprezintă respect faţă de semeni, implicare, comunicare, unitate, toleranţă, solidaritate, respect, pluralarism, pace, prietenie, democraţie, libertate şi unificarea eforturilor şi asociaţiilor din judeţ pentru a fi numai în slujba semenilor, a susţinut Bianca Pintea – preşedinte AMP BN.
Suntem siguri că acest arbore va rămâne un simbol în societate şi în judeţ pentru a detensiona relaţiile interumane şi mai ales a păstra familia ca „celulă de bază a societăţii”.
Urăm succes tuturor mediatorilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5