La ceas aniversar, Mariana Prigon! Există viață și după 80 de ani!

Joi, 01/22/2026 - 09:38

“Pe om să-l onorezi cât este încă în viață ca să se bucure. După trecerea în neființă, dacă-l onorezi, lui nu-i mai slujește la nimic”. (Nicolae Iorga)

Azi, 22 ianuarie, distinsa dăscăliță Mariana Prigon împlinește 81 de ani. I-a dat Dumnezeu acest DAR, DAR DIVIN, pentru că l-a meritat. A trăit și a îmbătrânit frumos.

Ca să îmbătrânești frumos, trebuie să ții seama de câteva reguli pe care să le respecți:

Să înveți permanent (să citești, să dezlegi rebus, să participi la acțiuni cultural-educative, să socializezi, să-ți scrii memoriile etc.);
Să dormi 6-7 ore pe zi (din cele 24, somnul reconfortează organismul);
Să adopți un regim alimentar echilibrat (lichide-2/2,5 l, proteine, glucide, grăsimi);
Să faci mișcare 35-40 minute, zilnic (exerciții fizice, mers pe jos);
Să muncești cât poți într-un domeniu de activitate care-ți place;
Să faci bine semenilor;
Să te rogi lui Dumnezeu și să fii încredințat că dacă acționezi cu responsabilitate și ești punctual, Creatorul te ajută să-ți atingi scopul propus.

Doamna Mariana Prigon a respectat aceste reguli, așa cum a mărturisit la înplinirea vârstei de 80 de ani.

Am fost colegă de liceu cu doamna învățătoare la Școala Pedagogică de 6 ani. Această instituție de învățământ care pregătea cadre didactice pentru învățământul preșcolar și primar avea un sistem educațional herbatian, unde regulile nu se negociau, nu se discutau, ci se respectau întocmai. Selecția candidaților care doreau să urmeze această școlaă era drastică. Se dădeau probe de aptitudini la desen, educație fizică, muzică și dicție. Numai cei admiși la aceste probe aveau dreptul să se prezinte la examenele de limba și literatura română- scris și oral – și la matematică – scris și oral. Educatoarele și învățătorii care lucrau în unitățile de aplicație unde făceau practică elevii pedagogiști erau selectați ca fiind cei mai buni dascăli din marile centre urbane unde funcționau școlile pedagogice la vremea aceea. Erau, pe drept cuvânt, considerate a fi modele pentru elevii care se pregăteau să îmbrățișeze nobila meserie de dascăl.

Dragostea pentru copii, dublată de predispozițiile native pentru această profesiune, atât de apreciată de societate la vremea aceea, au mobilizat-o pe Mariana Prigon, care a absolvit cu succes această școală.

După absolvire, câțiva ani a educat doi ani puii de om pe Valea Bârgăului, apoi urmându-și soțul, inginer, a continuat să educe copiii în sudul Moldovei, la Galați. După câțiva ani, onorabila familie Prigon, însoțită de cei doi copii, s-a întors în județul natal, unde „sunt codrii verzi de brad și câmpuri de mătase” (O. Goga). S-au stabilit la Bistrița - ing. Prigon a fost numit șef de fabrică la PAL (CPL) - iar Mariana Prigon a profesat la școlile prestigioase din oraș. Aici, am cunoscut-o cu adevărat în anul 1980, la Școala Generală nr. 4.

După o ședință cu directorii de școli la care am participat și eu, inspectorul școlar general a hotărât ca toți directorii să asiste și la o lecție desfășurată la clasa a IV-a, clasă în care se finaliza pregătirea elevilor pentru ciclul gimnazial. De asemenea, ne-a recomandat să răsfoim caietele elevilor. Am asistat la clasa unde învățătoare era dna Mariana Prigon. Am fost plăcut impresionată de nivelul clasei, de modul de organizare și desfășurare a lecției, de calitățile profesionale ale învățătoarei, de minuțiozitatea cu care au fost corectate caietele elevilor, de recomandările pertinente făcute elevilor, dar și părinților acestora. Totul dovedea profesionalism, inventivitate, ordine, igienă, politețe. Cât am stat în clasă, am avut un real sentiment de confort.

M-am reîntâlnit cu dna Mariana Prigon după 2 ani. De data aceasta era inspector școlar pentru învățământul primar. Avea o sarcină în plus. Trebuia să supravegheze, să îndrume și să controleze pregătirea elevilor din Liceul Pedagogic Năsăud pentru profesiunea de dascăl.

Am colaborat foarte bine cu domnia sa. Mariana Prigon vizita des unitățile de aplicație din Năsăud. A asistat la foarte multe lecții și activități desfășurate de practicanți. Participa la analiza lecțiilor și activităților asistate, dând îndrumări competente. M-a asistat și pe mine la ore de dirigenție. La sfârșitul acestora, dialoga cu adolescenții care erau încântați de calitatea profesională, umană a doamnei inspector. Mărturisesc că în acea perioadă, profesional, și eu am fost favorizată de soartă. Am avut noroc de generații de elevi buni și foarte buni. Bunăoară, clasa la care am fost dirigintă a fost apreciată la absolvirea liceului ca fiind Promoție de ELITĂ (prof. Grigore Marțian). Unii absolvenți au urmat învățământul superior pe care l-au absolvit șefi de promoție (la Facultatea de Istorie și Filozofie; Academia de Poliție; Științele Educației, Limbi Moderne, Drept). Astăzi sunt cadre universitare, nu numai în țară (UBB Cluj-Napoca), ci și în universități prestigioase din lume (Geneva, Frankfurt, Oxford).În numele acestor absolvenți care v-au stimat și v-au iubit, vă mulțumesc dna Mariana Prigon că ați contribuit și dumneavoastră, alături de familie, de colectivul de educatoare, învățători și profesori la modelarea personalității lor, în anii adolescenței.

Pe lângă activitatea la catedră, a scris cărți și articole. Ulrima carte – “Am vrut să opresc timpul” – a văzut lumina tiparului în 2023. Această carte completează fericit cele 2 volume “Dăscălița”, publicate în anul 2000. În cărțile pe care le-a scris și în articolele pe care le-a publicat găsim pagini de meditație, atitudine și îndemn care dovedesc odată în plus că dascălul este vocea necesară care trebuie să vestească realizările, dar și neîmplinirile comunității pe care o slujește.

Un capitol consistent în volumul “Am vrut să opresc timpul”, care mi-a plăcut în mod special, cuprinde portrete de dascăli considerați de autoare, și nu numai, slujitori ai școlii care au contribuit din plin la propășirea culturală a societății românești. Sunt “portrete în cuvinte” care pot reprezenta modele pentru tinerii care doresc să îmbrățișeze nobila meserie de EDUCATOR.

Demn de apreciat este și capitolul “Nimic fără Dumnezeu! Biserica și puterea rugăciunii”. Sunt prezentate aici aspecte care vizează colaborarea dintre școală și biserică, între familie -școală-biserică, precum și aspecte referitoare la familia creștină (botez, căsătorie, tradiții etc.). Autoarea cărții este în asentimentul marelui teolog român Dumitru Stăniloaie, care afirma: L-am căutat pe Dumnezeu între oameni, nu L-am găsit. L-am căutat în cărți, nu L-am găsit, dar L-am găsit în rugăciune. Da! Nihil sine Deo!

Interesant este și capitolul IV, care se referă la activitatea de business pe care Mariana Prigon a practicat-o după pensionare, timp de 18 ani și care, susține domnia sa, a ținut-o activă, fiind mereu în pas cu evoluția societății românești.

Retrospectiv, urmărindu-i o parte din parcursul profesional și familial, am constatat că dna învățătoare a venit pe lume cu un rost de îndeplinit, cu un sens precis în funcționalitatea acestei lumi. A simțit mâna invizibilă a Creatorului care i-a blocat căile care ar fi putut-o duce la erori sancționate fără menajamente, dar i-a oferit alte căi cu șanse de evoluție profesională și spirituală.

Epoca de după 1989 a fost și mai este încă mascată de confuzii, de corupție și lașitate, de mizerie morală, de ipocrizie. Mariana Prigon aduce un alt mesaj. Viața ei a fost pavată cu multă muncă, responsabilitate, momente de glorie, dar și de piedici din partea invidioșilor. Crezul său este bazat pe atitudine și îndemn care dovedesc, o dată în plus, că remarcabila dăscăliță era o voce necesară.

Doamna Mariana Prigon, la ceas aniversar, îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, viață lungă și fericită, alături de toți semenii noștri, dar mai ales alături de cei dragi. De asemenea, îl rog fierbinte să vă lase MINTEA ÎNTREAGĂ, să rămână măcar potrivită vârstei.

La mulți ani!

Tinerii și adulții trăiesc intens în prezent și privesc cu încredere în viitor. Persoanele aflate la vârsta senectuții “trăiesc” în special din amintiri. Telefonic, împreună cu dna Prigon, am stabilit să ne întâlnim și să petrecem 2-3 ore împreună. Am rugat-o ca până la întâlnirea noastră să se gândească și atunci să-mi spună „Cine este Mariana Prigon și cum vede viața acum?”. Ne-am întâlnit într-o frumoasă zi de sfârșit de octombrie. Reproduc cu exactitate mărturisirea...

Prof. Maria Ursu, Năsăud

Cine este Maria Prigon și cum se vede viața acum?

M-am născut într-o zi de iarnă, în 22 ianuarie 1945, în aceeași zi în care mama mea împlinea 17 ani. Sunt primul copil din cei șapte frați cu care i-a binecuvântat Dumnezeu pe părinții mei, din care trăiesc șase. Părinții Măriuca și Mihăilă Sbârciu au fost oameni vrednici și buni creștini. Tata a fost un om curajos și străbătător, iar mama, o româncă harnică, cu brațe de fier și suflet de aur. Când s-a declanșat momentul nașterii mele, mama spăla cu maiul cămăși la râu, pe un frig de crăpau pietrele. Cred că de acolo își trage seva puterea și forța mea interioară.

Părinții mei care se înțelegeau din priviri ne-au creat atât mie, cât și fraților mei, echilibrul interior, ne-au determinat să respectăm legile cerului și ale pământului, ne-au sprijinit să ne formăm ca oameni în funcție de aptitudinile fiecăruia: Mariana – învățător; Ioan – pictor, profesor universitar doctor; Octavian – arhitect; Felicia- fiuzician; Doina – artist vizual, profesor universitar doctor la București; Mihai – medic ginecolog la Clinica Novogyn din Cluj-Napoca. Toți suntem pensionari acum.

De la părinți am moștenit credința în Dumnezeu și în forțele proprii, punctualitatea, respectul pentru cuvântul dat, respectul pentru muncă, dragostea de neam și țară, și prețuirea tradițiilor poporului român. Și tot de la ei am moștenit respectul pentru semeni. Nu ne lăsau să judecăm pe nimeni.

Am avut o copilărie frumoasă, într-un peisaj mirific, dar ne-au învățat să muncim. Dacă m-ar întreba cineva acum ce înseamnă viața, i-aș spune așa. Bucurie, tristețe, zâmbete, lacrimi, pierderi, câștiguri și, totuși, viața este un dar de la Dumnezeu care trebuie prețuit cu sfințenie și iubire.

În cei 81 de ani de viață, eu am parcurs firesc etapele vieții, cu bune și mai puțin bune. Am avut parte de crucea bucuriei și a biruinței, de crucea prosperității și a bunăstării, dar și de crucea umilinței, a tristeții, a singurătății și a văduviei. Pe toate le-am parcurs cu capul sus, când m-am împotmolit, m-am rugat lui Dumnezeu să îmi lumineze calea, am stat cât să îmi trag sufletul și am mers mai departe. A fost și greu, și ușor, dar a trecut foarte repede.

Acum, împovărată de ani, cu părul alb ca neaua, pot spune cu certitudine că viața mea avut un sens și mă simt împlinită. În opinia mea, nu există “nu” se poate”, dacă depinde de tine. Orice problemă are rezolvare, dacă depinde de tine. Cei 46 de ani de căsătorie, cei 2 copii licențiați și cei 53 de ani de muncă îmi confirmă acest lucru. Căsnicia este toleranță și răbdare, până când moartea ne desparte. M-am luptat pentru realizarea copiilor și a nepoatei – lumina ochilor mei – și pentru a-mi păstra căsnicia.

Cei 53 de ani de muncă se pot împărți așa: 35 de ani în învățământ și 18 ani în asigurări de viață. Iubirea este cea mai importantă, în tot ceea ce facem. Pentru mine, școala a fost și rămâne un loc sfânt, iar elevii niște îngerați coborâți din rai să mă ajute să trăiesc, să-mi limpezesc gândurile și să nu mă lase să îmbătrânesc. La ușa clasei a început, pentru mine, “Paradisul”. La mine, vocația s-a întâlnit cu pasiunea. Mă contopeam cu elevii, intram în mintea lor, orele păreau de multe ori un joc frumos, cu final fericit. Elevii mei sunt martorii fideli.

În munca de coordonare pe care am desfășurat-o la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, m-am străduit să nu fac rău, considerând că important este ceea ce am lăsat în conștiința oamenilor. Îmi răsunau mereu în minte cuvintele părinților: “Ce dorești să-ți facă ție oamenii, așa să le faci și tu lor!”. Această muncă am considerat-o mai mult de îndrumare și de cercetare și implementare prin culegerea de probleme pentru clasele II-IV și prin alte participări la simpozioane și în revista Tribuna școlii sau la revista Creșterea eficienței învățării.

Nici ploile, nici vântul, nici eroziunea timpului nu mi-au alterat sufletul, crezând în iubirea necondiționată față de semeni.

Dacă bine i-am putut face cuiva, i-am făcut cu tot dragul, dar rău cu bună știință n-am făcut niciodată. La finalul misiunii apostolice de dascăl pe care am slujit-o cu credință, am fost recompensată cu Diploma de Excelență din partea Ministerului.

La activitatea din asigurări am încercat în cei 18 ani, după pensionare, să fac bine oamenilor și să îmi las un loc de bună ziua pe unde trec. Aici m-am reinventat și mi-am pus în valoare spiritul de bun vânzător moștenit de la tata. Această activitate mi-a prelungit viața, deoarece aveam colegi mult mai tineri decât mine, care mă mobilizau și mă făceau să simt mirosul primăverii. Cele șase examene EMA pe care le-am dat în această perioadă mi-au demonstrat că dacă vrei, poți. Nu este ușor, dar nu este imposibil. În fiecare dimineață când plecam la Agenție priveam la CEC și mă întrebam:

Oare azi voi reuși? Și ecoul îmi răspundea prin vocea îngerului păzitor: Da, tu vei reuși, insistă, nu te lăsa! Știm că în fiecare zi când om ochii cu viața, urmele noastre rămân ca o semnătură în condica lui Dumnezeu. El, numai El știe cel mai bine de ce avem nevoie. M-a îngăduit în această activitate până la 75 de ani. Câștigul cel mai mare a fost mersul pe jos și faptul că mi-am păstrat mintea limpede, dar și comunicarea cu semenii.

Activitatea filantropică pe care o desfășor din 2007, adică de mai bine de 18 ani, în care de două ori am fost președintă , m-a făcut să înțeleg că poți dormi liniștită și poți fi mai fericită atunci când ai ajutat pe cei care au nevoie de tine.

În concluzie, pot spune că fiecare om are un destin pe care este dator să-l ducă cu înțelepciune și implicare. După un “Destin reprezentativ”, cum îl numea scriitorul Cornel Cotuțiu, pot spune că: “N-am făcut umbră pământului degeaba”.

Am construit și am cumpărat apartamente, am adus pe lume copii, mi-am îndeplinit misiunea apostolică de dascăl, m-am implicat în diverse activități cu conștiinciozitate și acum știu precis: Viața este frumoasă dacă știi să o trăiești cu înțelepciune și mulțumire. Ești mulțumit, ești fericit! Dacă nu ești mulțumit, nu ești fericit niciodată! Mă simt fericită și împlinită! Părerea altora, care cred că știu mai mult decât știm noi despre noi, mă lasă rece, nu mă mai interesează. Fiecare vom da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru faptele noastre. Mă străduiesc în continuare să fac numai bine. Nu știu cât reușesc, dar cel puțin dorm liniștită!

Fișă –raport:

Peste 60 de lecții deschise de-a lungul celor 8 generații de elevi;
Gradul I (1980) cu lucrarea Formarea spiritului de colaborare prin lecții și activități extrașcolare
1981 – Planificarea la matematică la clasa a IV-a publicată în Tribuna Învățământului;
1983 – Participare la consfătuirea pe țară (București). Predarea matematicii-între clasic și modern

1982-1990 – inspector școlar pentru învățământul primar;
1986 – Culegerea de matematică pentru clasele II-IV; Multe publicații în revista Tribuna Școlii și în revista Creșterea eficienței învățării
1998 – Revista clasei a IV-a la Școala Gimnazială “Avram Iancu” – “Mărturisire peste timp”
2000 – Cartea “Dăscălița”, în 2 volume, Editura George Coșbuc
2023 – Cartea “Am vrut să opresc timpul”

De asemenea, am participat cu articole în mai mai multe cărți:

“Solidaritatea și tolerență”; “A îmbătrâni frumos este o artă” (2009); Antologia de texte

2017 – Broșura “Dăruind vei dobândi” (privind activitatea filantropică)

2017 – articol în Antologia “Femeia europeană/Femei de succes din Bistrița-Năsăud” de Doris Rai

Articole în Didactica Nova

Apariții în broșuri de informare pentru pensionari

Premii obținute:

În anul V-1965 – Am obținut premiul III/Medalia de bronz la Concursul “I.L.Caragiale” (recitări)

Cu elevii în activitatea extrașcolară și culturală am obținut foarte multe diplome și distincții

1986 – Titlu de învățător evidențiat

Diplome de merit de la Școala Gimnazială nr. 4 și de la Școala Gimnazială “Avram Iancu”

Diplomă de merit la sfârșitul carierei de la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud

După pensionare: Diplomă de Excelență oferită de Ministerul Educației pentriu întreaga activitate desfășurată la clasă și la IȘJ BN. Toți anii am avut calificativul FOARTE BINE.

Diplomă din partea danezilor și Diplomă de Femeie europeană pentru activitatea filantropică desfășurată la clubul Y’S’ MEN Bistrița din cadrul Asociației româno-daneze.

Aceasta a fost felia mea de cer.

Viața înseamnă cântec, înseamnă bucurie, înseamnă tristețe; viața înseamnă zâmbete, înseamnă lacrimi; viața înseamnă succese și împliniri, dar și umilințe.

Și să nu uităm că anii noștri nu vin singuri, vin însoțiți de riduri, de păr alb, de dureri și de boli. Dar ce contează , înseamnă că suntem vii și ne putem bucura de copii ți mai ales de cel mai frumos lucru, iubirea nepoților.

Deci să mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne oferă, pentru că viața este un dar de la Dumnezeu și trebuie prețuită așa cum ni se oferă.

Valoarea unui om se poate vedea prin ceea ce el dăruiește. Viața și timpul sunt cei mai buni prieteni. Timpul prețuiește viața și viața programează timpul. Suntem simpli călători prin viață.

Nu știu dacă am făcut mult sau puțin în viața mea, dar știu precis că ceea ce am făcut a fost din tot sufletul meu.

Există viață și după 80 de ani.

Vreau să las în urma mea doar amintiri frumoase și zâmbete pe chipul oamenilor pe care i-am întâlnit și cu care am colaborat, zâmbete pe chipul dascălilor pe care i-am prețuit, zâmbete pe chipul elevilor pe care i-am învățat și i-am iubit și zâmbete pe chipul celor din familia mea – rudenii, copiii și nepoata Maria.