La Măluţ, s-au scuturat florile de cireş
Măluţul este un sat binecuvântat cu cireşi, aici, în zonă, se cultivă aproape 70 soiuri de cireş, de vreo 100 „cireşari”, pomicultori. Era în urmă cu mulţi ani o tradiţie ca tinerii la căsătoria religioasă să planteze cel puţin doi cireşi, la fel, la botez, părinţii micuţului aveau aceleaşi obligaţii. Obiceiul nu prea se mai păstrează, dar se pare că va fi încetăţenit, după spusele primarului Cornel Săsărman, din toamna viitoare. Aici, acum la început de mai poţi să admiri cei mai frumoşi cireşi şi, ca dintr-un basm, cireşele au povestea lor năzdrăvană, dar şi o sărbătoare pe măsură. Fiindcă la Măluţ cireşele sunt venerate ca niciunde, de aceea, sărbătoarea dedicată lor datează de secole. În acest an, duminică, 19 iunie, măluţenii de oriunde s-ar afla, şi nu numai, sunt chemaţi acasă, la cireşe, la întâlnirea fiilor satului. Acum, cireşii încep să-şi scuture florile. Au înflorit cum nu s-a întâmplat de ani buni, ne spune primarul Săsărman. Se anunţă recolte pe măsura eforturilor. În Lazul Coşii, Polomnia, Dealul din Mijloc, În Faţă cerul s-a unit cu frumuseţea cireşilor. O dragoste s-a statornicit între om-măluţeni şi natură – cireşi. Poate că dragostea înfloreşte şi ajută pe toţi cei care îndrăgesc cultura cireşului. La sfârşitul săptămânii trecute, zeci de pomicultori, deţinători de livezi, au intrat la stropit, la efectuarea tratamentelor de sezon. Spre cinstea lor există, în Măluţ, utilaje mecanice de tratat, de stropit. Fără tratamentele indicate de specialişti nu pot fi obţinute recoltele scontate. Suntem la voia naturii, dacă nu vine vreun îngheţ, atunci dăm lovitura, poate invadăm Europa cu cireşele de Măluţ, îmi spunea un bătrân care lucra în propria-i livadă. Până atunci, să aşteptăm cireşele în pârgă şi sărbătoarea din iunie.
Citiţi şi:
- La Cireşoaia şi Măluţ, culesul cireşelor, care sunt din belşug, încurcat de ploaie, vânt şi vijelie
- Zilnic, peste zece tone de cireşe sunt recoltate. „Carmen”, regina cireşelor de la Cireşoaia este la mare căutare
- Nagy Feri: Am cireşi altoiţi de bunicul meu în urmă cu aproape 100 de ani
- Măluţ, un sat occidentalizat. De la casele din lut şi cărămidă arsă, acoperite cu paie şi draniţe, la vile cu scară interioară şi mobilier ultramodern
- Un posibil traseu turistic în comuna Braniştea. Călătorind pe Transpaloba, printr-o zonă de poveste
Adaugă comentariu nou