Limba noastră făcută ferfenițe de către unii alogeni și venetici

Dacomania ca fenomen etnic și lingvistic nu este deloc o manifestare de dată recentă, ci a a apărut pe fondul ocupării României de către „ideologii” sovietici (cu precădere între 1947-1963) pentru a contracara ideea cu adevărat percutantă a latinității limbii române și a înrudirii românilor cu popoarele latine – atât de dragi nouă: franceza, italiana, spaniola, portugheza etc. După instalarea ca președinte de republică a lui N. Ceaușescu, ideea dacismului, a tracismului, a geto-dacismului a fost vârâtă sub plapuma lui Ceaușescu, mai abitir de către Iosif Constantin Drăgan (rezident, după 1945 în Italia) și alții iubitori de afirmări așa-zis patriotice – însă nu mai mult decât patriotarde –, care au condus inevitabil la lansarea protocronismului românesc, prin care „se demonstra” cu fapte și date că românii sunt buricul pământului, nicidecum alte popoare, fără să se țină cont de o generalitate răspândită pe terra, aceea că fiecare țară proprietară a unei limbi specifice se consideră în datele sale de prezentare drept „buricul pământului”. Bunăoară, și locuitorii de pe Insula Paștelui (pe numele adevărat Rapa Nui) consideră că acolo, ei sunt „buricul pământului”.
Cu privire la primariatul în această zonă, (carpato-dunăreană), a ideii de dacitate și pericolul răspândirii acesteia în detrimentul latinității și a limbii latine, vehiculate în perioada bolșevizării României și în vremea „implementării” socialismului în țară, profesorul și cercetătorul Alexandru Mironescu (1907-1973), după ieșirea din detenție (1963) scrie pentru sertar memoriile din închisoare și nu numai, care au apărut nu demult în volumul „Floare de Foc” (Editura Elion, București, 2001).
Un comentator al cărții pomenite mai sus, cronică publicată în „România literară”, scrie următoarele, însoțindu-le de un citat esențial din scrierile profesorului:
„Întreg volumul «Floare de Foc» este anticomunist și antimaterialist, deci subversiv și, la o adică, autorul său risca închisoarea. Intelectual care se respectă, Alexandru Mironescu demonstrează pas cu pas propaganda regimului dictatorial comunist, la fel de ferm cum în articolele sale din presa interbelică se distanțase de legionarism ori de fascism. (Cu toate acestea, Tribunalul Poporului din acei ani, instituție mârșavă, foarte îndrăgită astăzi de lucrătorii pe bani publici de la Instutul „Elie Wiesel” din București, prof. Mironescu și mulți, foarte mulți alții, ca Mircea Vulcănescu, N. Steinhardt, V. Voiculescu, Radu Gyr, au fost întemnițați de regimul bolșevico-comunist!! – n.m., V.R.) De pildă – continuă comentatorul cărții «Floare de Foc» –, în privința MANIPULĂRII PROTOCRONISTE (s.m., V.R.) operate de comuniști ori referitor la tracomania aflată deja în stare de germinare în anii redactării acestei cărți, verdictul lui Al. Mironescu este afirmat frontal și răspicat: «De un număr de ani, din motive binecunoscute, sub o anumită influență (...) s-a împins într-un plan de mare importanță originea noastră dacică. Dintr-o dată ne-am vrut mai mult – dacă nu numai – daci. Decebal, Burebista, Sarmisegetusa, o anumită mitologie, un arsenal întreg de realități și de sugestii împins în linia întâi de bătaie, cu scopul, în mintea unora, de a dinamita ideea latinității noastre, ca să ne legăm substanțial de o altă constelație de popoare și firește de un alt destin.»” La care constelație de popoare face Al. Mironescu trimitere, cred, este suficient de clar – la consatelația popoarelor Uniunii Sovietice, desigur!
De aceea astăzi, ideea răspândirii dacismului între români trebuie tratată cu mare atenție. Cu atenție mare trebuie urmărite și următoarele:
– Scoaterea, eliminarea limbii latine din programa de învățământ, acesta fiind trecută la rubrica „facultative”, doar pentru puținele licee umaniste existente în țară.
– Reducerea numărului de ore de învățare a Limbii Române și Literaturii Române! (Răul produs din 2000 încoace se observă pe toate posturile TV, în Parlament, Guvern, ministere etc.)
– Distorsionarea și dezistorirarea României (ca pe vremea lui Roller) până la anihilare, aplicate în primul rând în manualele de Istoria României sau Istoria Românilor, reduse în programa de învățământ la câte o oră pe săptămână ori la „facultative”. (A verificat Ministerul Educației ce fel de Istoria României învață elevii maghiari din județele Covasna, Harghita, Mureș?!)
– La fel, Georgrafia României.
– Renunțarea pe veci la teritoriile românești prin „tratate de prietenie și vecinătate” – vezi Tratatul de prietenie cu Ucraina, prin care Bucovina de Nord și Sudul Basarabiei, sub pretexte infantile și abureală europeană, au fost cedate definitiv sub semnăturile iresponabile ale lui Emil Constantinescu și Adrian Severin (ați văzut ce hahaleră a devenit ăsta, la Bruxelles!).
– Înlocuirea termenilor de națiune, român, românesc, românism, etnie, etnicitate, patrie, patriotism cu termeni transnaționali și multiculturali!
– Eliminarea din strudiul Literaturii Române a unui capitol foarte important pentru cultura și istoria noastră, a fenomenului Școala Ardeleană!!
– Necorectarea încă de către Academia Română și Institutul de Lingvistică a Dicționarului Explicativ al Limbii Române (apărut în 1958, sub direcția lui Alexandru Grau și Iorgu Iordan, repetat în ediții noi, doar sub noi reguli gramaticale) în care zeci de termeni cu origine latină sau necunoscută (?!?), etimologic apar direcționați spre limbile: maghiară, slavonă, bulgară, ucrainiană,!!
Să mai continui?! Astea toate înseamnă, nimic altceva, decât deznaționalizare programată.