Melania Cuc –„Sare pe rană”

Melania Cuc este un nume de rezonanţă în arealul bistriţean al literaturii contemporane, prin marea bogăţie a scrisului său care numără 32 de volume dintr-o vastă panoplie a speciilor literare: romane, proză scurtă, poeme, eseu, literatură pentru copii. Cea mai recentă lucrare, intitulată „Sare pe rană” vine ca o voce interioară să completeze pera sa de o largă respiraţie modernă. Ea stă în fruntea liricii noastre feminine de azi, prin stilul său inconfundabil, prin poemele care ţâşnesc dintr-o profundă dorinţă creatoare. La prima vedere, ai impresia că este o poezie ermetică, greu accesibilă pentru cititorul neavizat, dar de fapt, ea are ferestrele deschise spre sufletul cititorului, se decantează uşor cu toată frumuseţea gândului curat.
Titlul volumului este o metaforă a marilor frământări din viaţa cotidiană, este un strigăt lăuntric ce îşi aşteaptă ecoul în spaţiu şi timp. „Sare pe rană” e o încercare de vindecare şi de catharsis : „Sticla pe care haşuram hărţi/ Din creion invizibil/ Este spartă./ Degeaba am vândut între timp/ Şi praştia, şi piatra,/ Doar cocoşii de pe acoperişuri de lume/ Continuă să ciugulească ochii/ Ce mă privesc din oglindă./ Pun sare pe rană, /Respir grunjos/ Şi aerul se sparge,/ Se împrăştie ca un abur/ Peste faţa Iordanului./ Botezul poate începe/Căci numai unul dintre cei o mie de prunci/ Are scutec din lână de aur./Tu intri pe încredere în apa/ Unde oamenii se scaldă printre/ Metale, oase şi lacrimi artificiale,/ Dincolo de toate acestea/ Este rana care supurează mătase/ Şi iluzii deşarte” (Sare pe rană). În cele 97 de poeme, cuvântul „sare” este folosit de nenumărate ori, împreună cu expresiile sau derivatele sale, ca un lait-motiv pentru alegerea titlului: solniţă, sărărie, sacul de sare, beau apă sărată, grunji de sare, etc.
Poemele Melaniei Cuc sunt părţi independente, dar comunică între ele prin acelaşi spirit ideatic care le străbate.Există aici un joc al efectelor realizat prin mijlocirea stilului şi ineditul artei sale, prin sinceritatea expresiei caracterizată prin discreţie, graţie şi eleganţă. În acelaşi timp, este o poezie interiorizată. Fiecare vers este o idee, un inel, care face parte dintr-un lanţ al frământărilor vieţii. Poeta îşi elaborează creaţiile cu migală, le construieşte după o logică proprie, are o dexteritate a limbajului care este de fapt o marcă a sa: „În numele tău, Doamne,/ Am venit să pun semne de circulaţie/ La virajele periculoase/ Să scad şi să adun fructele/ Din piaţa în care/ Sfânta-Familie/ Îşi face cumpărăturile/ Duminica dimineaţa” (Viraj).
Melania Cuc are o disponibilitate verbală rar întâlnită şi scrie o poezie fluentă şi elegantă. Forţa ei de coeziune constă în meditaţia lirică gravă în care verbul se conjugă la aproape toate timpurile, îşi pune amprenta asupra marilor nelinişti, a căutărilor, dar şi a nostalgiilor: „ În viaţa mea plouă vânătoreşte/ Şi lăzile de zestre sunt pline de şoareci/ Se aşteaptă o nouă recoltă de sânge proaspăt”. În toate poeziile sale se simte un anume mod de combinaţie a cuvintelor prin care realizează imagini extrem de expresive şi toate, datorită unei inteligenţe cultivate şi autentice. Problematica liricii Melaniei Cuc este una complexă. Întâlnim aici adevărate radiografii despre viaţă, despre frământările ei, despre suferinţă şi moarte, despre sentimente şi lacrimi, despre fericire şi destin şi pe toate le îmbracă în haina miraculoasă a metaforei: „Liniştea umblă desculţă prin sânge”, „…au crescut degetele anotimpurilor”, „în lumea asta pardosită cu iubiri/ Eu continui să presar grunji de sare pe rană”, „noaptea este un cub de marmură neagră”, „ceea ce scriu este o sare”, etc. Poezia Melaniei Cuc este o lume alcătuită din flori de cuvinte care poartă mireasma frumuseţii sale sufleteşti.