Mihaela Aionesei: Arhiva literară

Ancheta Răsunetului cultural:

De-a lungul unei vieţi, în bibliotecă fiecărui scriitor se acumulează numeroase valori literare (cărţi cu autograf, scrisori, fotografii, ediţii şi publicaţii rare, casete audio şi video, tablouri, gravuri etc.). Cum sunt valorificate aceste valori literare? Ce ar trebui să facă scriitorii, dacă urmaşii lor nu sunt interesaţi de aşa ceva? Multe arhive personale sunt vândute la anticariate, alţii le donează unor biblioteci sau instituţii (Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” din Bistriţa este o instituţie model în acest sens, care adăposţeşte deja zeci de arhive sau părţi din acestea ale unor scriitori de prim rang – Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Andrei Marga, Mihai Zamfir ş.a ).

În ancheta literară de faţă, scriitorii sunt invitaţi să răspundă la două întrebări:

1. Cum credeţi că ar trebui valorificată moştenirea literară a unui scriitor?

2. Cum vă valorificaţi propria arhivă literară?

Anchetă realizată de Ilie Rad      

  1. Este lăudabilă inițiativa Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița de a adăposti arhiva scriitorilor. Ar fi binevenită o acțiune asemănătoare din partea tuturor bibliotecilor din țară. Am sentimentul, nu și convingerea, că singurele spații unde pot rămâne în siguranță peste ani și ani, sunt bibliotecile. Pentru că biblioteca, asta ar trebui să fie: o casă a cărților. Îndoiala mea vine din faptul că, în urmă cu ceva ani, am avut o încercare nereușită de a dona o parte din cărți și reviste, bibliotecii din oraș. Mi-au fost refuzate pe motiv că nu au un spațiu destinat acestor arhive. În aceste condiții, singura idee care mi-a venit, a fost să le sortez după categorii, să le bag în cutii, să notez pe fiecare ce conține, și-apoi să le urc în podul blocului așteptând o fericită zi când se va ivi ocazia să le donez. Un cadru legislativ creat astfel încât să permită colectarea și arhivarea lor în bune condiții, fără a îngreuna sau sufoca activitatea bibliotecilor, ar fi binevenit. Altfel, e greu de precizat cum și cine ar trebui să-și asume responsabilitatea asupra „moștenirii literare” a unui scriitor, în cazul în care, în viață fiind, nu decide singur cum să-și gestioneze opera încredințând-o unei persoane sau insituții în care are încredere. Ce se întâmplă după trecerea în neființă, rămâne la aprecierea familiei, uneori a prietenilor, a criticii literare, și depinde în mare măsură de locul pe care autorul și l-a câștigat, în timpul vieții.

       2. Nu aș putea-o numi „valorificare”, ci mai curând grijă. Inconștient sau nu, de 15 ani de când destinul a ales să urmez calea scrisului, am adunat aproape toate revistele în care am fost publicată, antologiile, ziarele. Am făcut asta din instinct, fără să conștientizez că ar trebui conservate într-un fel. Cea mai veche filă pe care o dețin este cea a singurului ziar în limba română care exista în județul Covasna în anul 1984 și în care am fost publicată la rubrica „Tinere condeie”. Nu știu cât contează această filă pentru parcursul meu literar, dar poate fi importantă pentru a arăta că a existat o activitatea literară românescă în orașul Târgu Secuiesc, în care majoritatea locuitorilor sunt de etnie maghiară, eu fiind singurul scriitor român din oraș. Și atunci, a lua o măsură în această privință, devine o obligație morală. Pe viitor va trebui să găsesc o modalitate de a o valorifica donând-o unei instituții din zonă care se ocupă cu conservarea a tot ce ține de istoria și cultura comunităților românești din acest spațiu geografic. La fel ar trebui să procedez și cu cărțile mele. Recunosc, această idee mi-a venit în timp ce vă răspundeam la întrebare. Nu m-am gândit până acum la acest aspect. M-am mulțumit doar să-mi salvez pe un stick ce am crezut că este important, dar cred că e bine să conștientizăm că avem responsabilitatea de a ne valorifica într-un fel arhiva literară, pentru a nu lăsa în urmă o „moștenire” care să creeze un disconfort emoțional urmașilor.