Mircea Popa: Criză endemică

Ce mi s-a întâmplat deosebit în 2022? Mai întâi încep cu  veștile  bune. Am aflat că figurez în Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc (vol. IV, literele O-R, 2021) și în  Enciclopedia literaturii române vechi, în care numai trei nume de cercetători sunt din Cluj-Napoca, dar lipsește marele „vechist” Ovidiu Pecican, fapt pentru care ar trebui să semneze un protest, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, poate că astfel să fie răsplătit cu vreo „directorie” pe undeva.  E anul în care mi-au apărut trei cărți, una despre Avram Iancu, alta despre iluminismul românesc și cea de a treia despre presa  editată de „Astra” de la începuturi până în prezent. Lor li s-au adăugat mai multe ediții, și prezențe în volume colective,  după cum, cei care au dorit să afle ce mai scriu, au putut să  constate acest lucru dn paginile revistelor „Acolada”, „Discobolul”și „Nord literar”, dar și de la alte reviste unde pe la care am poposit, inclusiv „Mesagerul”.  Nemulțumirile au avut cauze diferite, inclusiv cele  despre viața politică și economică a acestei troici eșuate, care pierde mereu vremea în certuri și discuții fără rost, în loc să ia decizii înțelepte și  să intervină promt și cu ordonanțe bine gândite, și, mai ales, să identifice cauzele răului, deferind pe cei vinovați justiției. La noi fiecare mnistru își face de cap și nimeni nu-l trage la răspundere, deși primejduiește statul cu sume colosale, pe care, mai târziu, constatăm că le le plătim tot noi. Parlamentarii noșri  își arată cefele groase și bine hrănite ori de câte ori ies în public, unde se voinicesc în gol, cu o retorică dezatruoasă, dorind să-l egaleze pe premier. Cu o lipsă crasă de nerușinare,  își votează câte sporuri doresc, venind la muncă din Paști în Crăciun. Prin birorurile lor parlamentare bate vântul, iar ei nu au mai venit de ani buni în fața alegătorilor să să raporteze  cum au huzurit. E timpul ca parlamentul să fie redus simțitor, cel mult la 300 de inși, în așa fel, ca „figurile patibulare”, cum ar fi spus Eminescu, să fie cât mai puține.  Fără noimă e și birocrația bancară, aceste institute menite să păstreze în siguranță niște bani, au devent mai nerușnate decât vechea Securitate, suspctând micile noastre ONG-uri de tip cultural, de spălare de bani și „terorism”, producând grave avarii în relația acestora cu băncile, ajungându-se în situația de adevărat asasinat cultural. Pe asemenea considerente haotice,  banii rezultați dintr-un proiect al Astrei clujene au fost pur și simplu pierduți, iar noi am rămas cu paguba. În ce privește viața literară, aceasta este, ca și învățământul, într-o criză endemică, despre care lumea ezită să se pronunțe. Găștile care au acces la cât mai multe visterii, zburdă și se laudă fără reținere în mod public, celelalte se străduie să supraviețuiască, scrisul la noi continuând să atragă o mare mușiță literară, care, în loc să coboare în arenă pentru a ne apăra pământul clădirile, resursele energetice spre a nu fi furate, se refugiază într-un univers paralel, adorând imaginarul și lăsând realul pe mâna hoților  și înșelătorilor. Producția literară e adeseori de slabă calitate, întrucât se scrie mult și prost, iar critica responsabilă lipsește cu desăvârșire, fiind transformată în critică enconomiastică,  de circumsanță, în continuă devalorizare. O mare lipsă, pe care nu vrea s-o remedieze nimeni, este  aceea a unor mijloace de informare sigură, a unor bibliografii și instrumente de lucru. Aici bibliotecile ar trebui să aibă un rol mult mai important, dar tentația gratuitului și a indiferenței a ajuns sport național. Până și Academia nu mai selectează oamenii în raport cu valoarea și percutanța scrisului, ci, mai ales, să aibă cât mai puține cărții,  dar să aibă cu realații sigure printre „nemuritori”. Ce se va întîmpla la anul vom vedea. Doresc sănătate la toată lumea, căci vremurile sunt tot mai grele, schimbările climatice tot mai amenințătoare, iar omenirea  se lasă prostită de tot felul de guru mincinoși.