Mitropolitul Andrei a binecuvântat Rebra și pe părintele Doru Plăian
Credincioșii din localitatea năsăudeană Rebra, mulți dintre ei îmbrăcați în straie populare, au luat parte în duminica a 32-a după Rusalii, la Liturghia oficiată în localitatea lor de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Alături de ierarh, la sărbătoarea de la Rebra au fost prezenți numeroși clerici din cuprinsul Arhiepiscopiei și al protopopiatului Năsăud, în frunte cu părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, Consilierul pe probleme de misiune şi protocol al Eparhiei, părintele arhidiacon Claudiu Grama, protopopul Ioan Dâmbu. După Sfânta Liturghie, preoții care au slujit de-a lungul timpului în acest loc și ctitorii bisericii, trecuți la cele veșnice, au fost pomeniți în cadrul unui Parastas.
Cu prilejul vizitei, Mitropolitul Clujului le-a vorbit credincioșilor despre pocaință și întoarcerea omului la Dumnezeu, pornind de la subiectul pericopei evanghelice, a lui Zaheu, transmite Radio Renasterea: „Din această evanghelie tragem o învățătură extraordinară și anume că din starea de apăsare, de chinuire sufletească nu ne poate scoate decât o pocăință sinceră și adevărată, așa cum a făcut Zaheu. Dacă e să definim pocăința, ne folosim de cuvintele Sfântului Ioan Damaschin, care spune: pocăința este întoarcerea cu lacrimi și zdrobire de inimă, de la starea nefirească la starea firească și de la diavol la Dumnezeu. Aceasta este pocăința. Un om rău devine un om bun”.
Părintele Doru Plăian, care a slujit în parohia Sita protopopiatul Beclean, a fost desemnat noul preot al parohiei Rebra din protopopiatul Năsăud, în luna septembrie anul trecut. Examenul a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului sub președinția ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. S-au înscris 29 preoți și tineri teologi din Arhiepiscopia Clujului, după examen a fost declarat admis părintele Doru Plăian, care a obţinut media generală de concurs cea mai mare 9,74, el având opţiunea de a alege Parohia Rebra, deşi mai erau parohiile Teaca, Dumbrăviţa şi Gilău III. Îndemnul primit de la Mitropolitul Andrei a fost de a se implica în dinamizarea pastorală, de a spori activitatea socială, filantropică, culturală şi patrimonială în noua parohie. „Ne punem înceredea că tânărul preot Plăian Doru este preotul potrivit pentru Parohia Rebra, unde avem oameni cu frică de Dumnezeu, cu evlavie şi credinţă, mai ales că pe teritoriul localităţii se află şi Mănăstirea Rebra. Ne dorim să fie cel mai bun dintre preoţi care să îşi ia în serios misiunea la Rebra şi avem convingerea despre candidatul care a fost admis că va fi preotul potrivit pentru comunitate ” spunea în momentul câștigării examenului, consilierul bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cristian Baciu.
La slujbă au fost prezenți și credincioşii ai parohiei Sita care regretă plecarea preotului din mijlocul lor, unul dintre cei mai buni preoţi din generaţia tânără, după cum spunea părintele protopop Doru Zimveliu. De curând, cei din Sita s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a ÎPS Părinte Andrei, care a binecuvântat noul Altar de vară construit în vecinătatea bisericii şi a săvârşit apoi Sf. Liturghie, alături de un sobor de 15 preoţi. Atunci, Mitropolitul Clujului i-a acordat pr. paroh Doru Plăian, brâul roşu, specific rangului preoţesc de iconom. În şirul evenimentelor de la Sita, a avut loc şi sfinţirea monumentului ridicat în faţa bisericii, în cinstea eroilor din sat, căzuţi în cele două Războaie Mondiale.
La final, Înaltpreasfințitul Andrei le-a împărțit tinerilor prezenți la slujbă, cărți de rugăciuni. Au fost prezenți primarul comunei Danci Stefan, administratorul județului Moldovan Florin, purtătorul de cuvânt al CJ Bogdan Ivan și paralmentarul Ioan Deneș. A fost prima vizită a înaltului ierarh după stabilirea preotului Plăianu la Rebra, transmite pr. Cornel Coprean .
Citiţi şi:
- Rebreni nemulțumiți de numirea noului preot, în audienţă la ÎPS Andrei. Mitropolia Clujului: Părintele Doru Plăian a obţinut media generală cea mai mare 9,74, iar contracandidatul a fost clasat pe locul 15. Nu putem să facem o nedreptate!
- Preotul din Sita, noul paroh din Rebra, părintele din Hălmăsău, paroh la Teaca, iar pentru Dumbrăviţa, hirotonit preot. Parohiile Sita şi Hălmăsău, vacante
- Mitropolitul Andrei a sfinţit Biserica din Rebra. Părintele Doru Plaian, hirotesit iconom stavrofor cu dreptul de a purta cruce. Primarul Ștefan Danci a primit Crucea Transilvană, managerul Ioan Scurtu- Ordinul Centenar Mihai Vodă
- Mitropolitul Andrei a resfințit Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Rebra. Preotul paroh Doru-Leontin Plăian a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici
- Mitropolitul Andrei a binecuvântat Monumentul Eroilor şi Altarul de Vară din Sita
Adaugă comentariu nou