Necrolog

La finele anului 2008, în preajma Naşterii Mântuitorului, părul multisecular „Tanciulea” din Năsăud a trecut în sfera amintirilor. Se cuvinte să-l deplângem şi să păstrăm un moment de reculegere şi chiar să aprindem o lumânare în memoria celui care secole în şir a fost martor ocular al evenimentelor istorice locale.

În câteva cuvinte răposatul încearcă să sintetizeze esenţele vieţii sale, a vremurilor parcurse în viaţa sa matusalemică.

Dragi năsăudeni,

Plânsul dv. este pe deplin justificat deoarece eu am văzut multe în viaţă, bune şi rele, dar niciodată n-am pârât pe nimeni, făcând numai bine în jurul meu.

Eu am fost contemporan cu grănicerii năsăudeni, cu aşa-zisele cătane negre. Am observat mişcările sociale din anii 1848, 1888, câr şi a nemulţumirilor ţăranilor din anul 1907. Am condus delegaţia năsăudeană la Marea Unire, am participat la botezul lui Coşbuc, Rebreanu şi Veronica. Am fost părtaş la primele săpături pentru edificarea liceului grăniceresc, a şcolii normale şi a bisericilor din oraş. L-am supravegheat pe George Coşbuc şi mă bucuram alături de el când avea poezii reuşite la Muza Someşană sau când eroii din romanul „Ion” veneau la târgul din Năsăud, de Ispas. Am stat de veghe la Catafalcul lui Grigore Moisil, protopopul de Năsăud şi primul director al liceului. Am apreciat hora ce se organiza în vecinătatea mea la Ispas, când veneau feciori şi fete cu căruţele din comunele vecine, iar la umbra mea mamele îşi încingeau fetele, pregătindu-le pentru horă. La umbra mea au poposit şi jandarmii unguri, aranjându-şi penele de cocoş.

Am stat de veghe la toate construcţiile ce s-au înălţat în jurul meu, la obeliscul din centrul oraşului, clopul cu păun, fântâna arteziană şi vitraliile de la primărie. Şi la catastrofa provocată de Valea Caselor, când apele au inundat oraşul, am fost părtaş, compătimind pe acel copilaş în vârstă de 2 ani ce a fost luat de valuri, fiind salvat de oamenii locului chiar înainte de a intra în râul Someş.

Au poposit la umbra mea trupe nemţeşti maghiare sau ruseşti. Toţi m-au apreciat şi respectat, iar eu le-am oferit tot ce am avut mai bun – umbră şi fructe.

Îndrăgostiţilor le-am fost martor. Mulţi şi-au dat mâna la rădăcina mea şi am privit cu nesaţ pe cei ce se plimbau în jurul meu în serile de vară – soţul cu soţia de braţ, prietenul cu prietena de mână, bunicii cu nepoţeii convinşi cu toţii că merg spre binele omenirii.

Mi-a plăcut să ascult ceasul muzical din turnul bisericii, odată cu ora exactă, intonând melodia „Noapte de vară”, compozitor şi realizator profesorul Emil Catarig, pe care l-am stimat şi apreciat, urmărindu-l ani în şir ca dirijor şi compozitor. Am văzut şi pe cei care au tăiat glasul ceasului muzical după 1990, oameni fără cultură muzicală confundând „Noaptea de vară” (de George Coşbuc) cu un cântec revoluţionar sau stalinist.

În decembrie 1989 am urmărit mulţimea de oameni din centrul oraşului şi pe cei doi bărbaţi, unul înalt şi celălalt scund, care fugeau pe stradă fluturând steagul tricolor sfâşiat. I-am observat pe cei care s-au urcat în balconul primăriei, aruncau volumele „Omagiu” şi alte cărţi din care până ieri au învăţat. De la balcon am auzit glasuri ce susţineau că n-au avut copilărie şi tinereţe şi se bucurau de această schimbare. Unii solicitau cheile de la documentele primăriei. Eu pe toţi i-am apreciat, pe mine nimeni nu m-a jignit deoarece n-am făcut nicio politică, decât politica bunului simţ şi a istoriei neamului.

În viaţa mea Mathusalemică am încercat să mă acomodez vremii pentru că am vrut cu orice preţ să supravieţuiesc tuturor timpurilor.

Rămas bun, dragilor elevi ai Năsăudului din toate timpurile. Eu v-am fost un bun prieten. Vă admiram cu veneaţi încolonaţi la cinematograf într-o perfectă ordine. Eu niciodată nu v-am pârât chiar şi atunci când fugeaţi de la ore la film câte unul sau în grupuri mici.

În lunga mea viaţă am sesizat atitudinea organelor represive ce interogau năsăudenii şi îi includeau în adevărate anticamere ale morţii, în beciurile securităţii unde mereu se afla barda în mâna călăilor de aici. Zi şi noapte priveam ce se întâmplă în oraş şi nu pot ca în ultimul meu cuvânt să atenuez realitatea trăită spre a nu se da uitării acele vremi.

Mă gândesc şi la vremurile ce vor urma fiind convins că vor îmbrăca altă haină, putredă înainte de a o îmbrăca pentru că pe mai marii stăpânirii globale nu-i apucă mila de sclavii de până acum şi nu vor nicicum reabilitarea lor în demnităţi reale umane.

Mulţumesc celor care m-au protejat şi celor care mi-au făcut atâtea operaţii estetice şi intervenţii chirurgicale spre a-mi prelungi viaţa. Am suferit mai multe operaţii la stomac, dar fără rezultate deoarece am slăbit din încheieturi, sistemul osos mi s-a măcinat şi se putea să pun cuiva viaţa în pericol.

Aşa că m-am rugat lui Bunul Dumnezeu să mă ia la El plecând din această lume mulţumit că mi-am îndeplinit misiunea pe acest pământ în speranţa că fizionomia mea va avea loc într-o carte spre cunoştinţa celor ce vor veni, iar Muzeul năsăudean va păstra o părticică din trupul meu.

Prin viaţa mea multiseculară m-am gândit că lumea poate se va întoarce la longevitatea vieţii amintite de Biblie, ca de exemplu: Adam a trăit 93+ de ani, Mathusalem 969 de ani, iar Enoch a murit la o vârstă tânără, ca şi mine, doar la numai 365 de ani.

În veci pomenirea lui!

Ion Mititean