Prof. Gavrilă Rus: Eroii nu mor niciodată. Cuvinte nerostite despre col. Liviu Rusu

Ideea dăinuirii noastre ne îndrumă pașii spre străbuni, spre lumea eroilor de altădată printre care se numără și colonelul Liviu Rusu, figură complexă a veacului trecut, născut la 7 iunie 1898 în Poienile Zagrei, fiu al preotului Ioan Rus și al preotesei Maria (fiica preotului Ioan Zinveliu din Zagra).

Cartea apărută la Editura Mega - „Din amintirile unui participant la Marea Unire colonel Liviu Rusu (1898-1992)”, al cărei editor sunt și eu alături de coloneii Ioan Cordovan și Vasile Măgherușan, de economistul Gheorghe Șanta și de directorul în istorie Dan Lucian Vaida, scoate la lumină figura unui erou care s-a jertfit pentru Unirea cea Mare și în cele două războaie mondiale pentru păstrarea integrității teritoriale a României.

L-am cunoscut pe colonelul Liviu Rusu personal și din scrisorile pe care mi le-a trimis când dascăl eram la școala din Poienile Zagrei, în 1984.

Atunci trăia la Bistrița împreună cu soția sa un amurg fericit. Pe chipul lui de militar i-am simțit ca mulți interlocutori lacrimile. Retrăia viața dramatică prin care a trecut sub trei dictaturi: când moartea l-a încercat în Primul Război Mondial, când „celovecul sovietic” l-a împușcat la Odessa, când s-a bătut cu legionarii și când ofițerii securiști comuniști l-au arestat și trimis la canal.

Moartea l-a ocolit, dar a rămas cu o durere săpată în suflet. Copiii n-au fost cu el la Bistrița, dar era bucuros că ei sunt în Oltenia, Moldova și Crișana, pământuri românești simbol al României Mari.

Spunea un cronicar al veacului trecut: „era un om cât un munte cu suflet cald și bun netocit de vremuri tulburi”. Așa l-am cunoscut și eu. Greutățile și lipsurile nu l-au copleșit.

A fost un om, cum îi plăcea să spună, „cu picioarele pe pământ”, care a plecat senin în 1992 cu mormântul și testamentul gata, cu rosturile încheiate.

Ce pot să spun în încheiere? Îmi vin în minte cuvintele preotului Ștefan Maniu: „Eroii nu mor niciodată. Dumnezeul nostru îi ia la El și rămân nemuritori.”

 Prof. Gavrilă Rus